Profesioniști români premiați în Marea Britanie
Mădălina Irina Constantin din București și Mihai Oprea din Cluj Napoca au fost prezenți la Londra la festivitatea de absolvire a unor programe profesionale avansate, cu o durată de doi ani.
Ceremonia este un eveniment de referință al organizației și are peste 100 de ani de existență. „A fost o ceremonie cu tot tacâmul: imnul, robele, foarte impresionant. Și locul, deosebit de special, la Westminster. Au fost studenți din toată lumea, aproape fiecare era din altă țară. Copleșitor. Încă nu am reușit să-mi dau seama ce impact va avea pe viitor, dar cu siguranță e un mare pas înainte. E o senzație fantastică să faci parte dintr-un club așa select.” – spune Mihai Oprea.
Mihai a fost timp de peste șapte ani director de marketing la Groupama Asigurări și este în prezent director de marketing la EVW. România dovedește astfel că poate „exporta” și profesioniști în marketing, nu doar muncitori necalificați sau zilieri.Cei mai mulți dintre cursanții de la Institutul de Marketing lucrează în România însă studiile îi ajută să obțină un loc pe măsura pregătirii lor oriunde în lume.
În acest an, 23 de absolvenți din România au finalizat cu succes programele de training și certificare, iar alți peste 120 de profesioniști din țara noastră se pregătesc în prezent pentru a încheia un program în 2018.
Institutul de Marketing a fost creat în parteneriat cu Oxford College of Marketing și More Marketing Solutions, pentru a oferi sprijin local în România tuturor oamenilor de marketing interesați de performanță profesională la standarde internaționale prin calificări CIM (Chartered Institute of Marketing).