Persoanele care au absolvit doar 4 clase vor putea fi incluse în programele de ucenicie
Persoanele care au împlinit 16 ani pot să fie înscrise în programe de ucenicie chiar dacă au absolvit doar 4 clase (studii primare), informează ANOFM.
Ele vor dobândi competențe corespunzătoare unei calificări de nivel 1. În acest caz, contractul de ucenicie va avea o durată de cel puțin 6 luni.
Prin ucenicie la locul de muncă, tinerii pot dobândi competențe profesionale și un loc de muncă cu o durată între 6 luni și trei ani. Angajatorul trebuie să-i asigure ucenicului condițiile necesare pregătirii teoretice și practice.
Ucenicul poate fi supus unei perioade de probă care nu va depăşi 30 de zile lucrătoare. Salariul va fi stabilit cu cel puțin salariul de bază minim brut pe țară(1900 lei).
Angajatorul care încheie un contract de ucenicie, în condițiile prezentei legi, beneficiază la cerere, din bugetul asigurărilor pentru șomaj, de o subvenție de la stat de 2.250 lei/lună pe toată durata programului de ucenicie.
Durata contractului de ucenicie
Durata contractului de ucenicie la locul de muncă se stabilește în funcție de ocupația/calificarea pentru care urmează să se pregătească, dar și de competențele dobândite anterior. Instruirea nu poate fi mai mică de:
- 6 luni, pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 1;
- 12 luni, pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 2;
- 24 luni, pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 3;
- 36 luni, pentru dobândirea competențelor corespunzătoare unei calificări de nivel 4;
Firmele aflate în insolvență nu pot primi subvenții pentru ucenici
ANOFM informează că prin modificările recente ale Legii nr.279/2005 privind ucenicia la locul de muncă, se prevede că nu beneficiază de subvenții angajatorii care:
- a) anterior încheierii contractelor de ucenicie, au avut cu persoana în cauză încheiate alte contracte de ucenicie pentru aceeaşi calificare;
- b) organizează programe de ucenicie în acelaşi domeniu de activitate în care ucenicul deţine deja o calificare;
- c) în ultimul an au fost în raporturi de muncă cu persoana care urmează să încheie contract de ucenicie, cu excepţia situaţiei în care pentru persoana respectivă a fost încheiat contract individual de muncă pe perioada vacanţelor; (Legea nr. 72/2007 privind stimularea încadrării în muncă a elevilor şi studenţilor, cu modificările ulterioare)
- d) se află în situaţia de insolvenţă, în procedură de executare silită, reorganizare, suspendate sau restricţii asupra acestora.
*** Ministerul Muncii și Justiției Sociale va modifica Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr 279/2005 privind ucenicia în termen de 60 zile.
***
Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 28.811 locuri de muncă, în data de 26 noiembrie 2018. Cele mai multe sunt în Bucureşti – 5.782, Prahova – 2.851, Arad – 2.127.
La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (2.716), agent de securitate (1.908).