Performanța organizațională depinde de „omul potrivit la locul potrivit”
Impactul selecției de calitate asupra performanței organizaționale
Numeroase studii arată că nevoia de soft skill-uri este foarte mare în organizațiile de astăzi. Abilitățile de lucru lipsesc la 34% dintre aplicanți, în timp ce 25% dintre aceștia nu par să fie motivați îndeajuns. Performanța organizațională depinde de „omul potrivit la locul potrivit“. Erorile în procesul de selecție duc la scăderea eficienței și la îndepărtarea angajaților.
Pentru a preveni astfel de erori, folosirea testelor psihometrice în selecție ajută la identificarea competențelor-nucleu (cele care fac ca un candidat să fie „angajabil“); astfel putem prezice potențialul într-un mod în care un simplu interviu nu reușește. Calitatea acestui proces impactează astfel semnificativ performanța organizațională.
Schimbările organizaționale din ultimii 20 de ani
Cea mai mare schimbare a ultimilor 20 de ani, din perspectiva organizațiilor și a forței de muncă, este necesitatea ca fiecare angajat să aducă valoare businessului. Productivitatea per angajat a atins niveluri record în majoritatea organizațiilor, iar eficiența muncii este un subiect de mare interes pe agenda leadershipului. Această schimbare de abordare coincide și cu interesul acordat angajamentului și motivației oamenilor ca modalitate de a crește performanța organizației.
Importanța tehnologiei în creșterea angajamentului și a motivației
Tehnologia a scos la iveală, prin intermediul Big Data, faptul că performanța organizațională este influențată de angajamentul și motivația angajaților. Hogan Assessments a dedicat ultimii 30 de ani cercetării științifice pentru identificarea elementelor umane care conduc la succesul organizațional. Astfel, folosind o abordare bazată pe date, organizațiile pot comprima cantități vaste de informații și pot lua decizii pentru construirea unor echipe motivate și eficiente.
Impactul design-ului locului de muncă asupra performanței organizaționale
Performanța organizațională poate fi măsurată prin activități individuale și de grup. Natura acestor activități influențează și sunt influențate de spațiul în care se desfășoară. Prin urmare, flexibilitatea și mobilitatea spațiului au impact asupra comportamentului uman la locul de muncă. În cazul performanței organizaționale și a evoluției și scalării unei companii pe termen lung, utilizatorul modifică în mod constant spațiul. Funcționalitatea nu mai este singurul criteriu important, confortul cognitiv și emoțional făcând acum parte din conceptul de wellbeing din cadrul design-ului locului de muncă. În prezent acest concept este normat de certificate precum WELL.
Schimbări organizaționale din ultimii 20 de ani – noile criterii ale spațiului de lucru
Numeroase studii vorbesc despre multitudinea de generații care coexistă și lucrează într-un mediu de lucru. Forța de muncă de astăzi este formată din acest amestec, poziționat ca antiteză a ierarhiei tradiționale. Angajații de acum îmbină aspectele globale și locale ale culturii organizaționale, generând astfel noi criterii pentru spațiul în care se desfășoară munca, dar și pentru atragerea și reținerea talentelor în organizație.
Importanța tehnologiei în designul locului de muncă
Prezența virtuală ne asigură implicarea eficientă în procesul de muncă și în fluxul informațional, un fapt cu impact uriaș în designul mediului de lucru. Comunicarea este mult îmbunătățită, prin abilitatea de a răspândi și itera idei prin tehnologie integrată, chiar și în cadrul unei întâlniri obișnuite. Evoluția tehnologiei, deja omniprezentă, a făcut ca aceasta să devină integrată și aproape invizibilă, devenind mai intuitivă și mai umană. Acest lucru aduce un echilibru în interacțiunile umane și influențează astfel designul locului de muncă.
Articol preluat din numărul 256/aprilie 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.