Părinți care lucrează. Camelia Proca: De când sunt mamă am început să simt că muncesc pentru fiica mea și generația ei (V)
E un subiect pe cât de delicat, pe atât de dezbătut, dar, de regulă, discuțiile sunt informale și sub forma unor nemulțumiri de o parte și de alta a „baricadei“ angajat-angajator.
Nu sunt puține cazurile de marginalizare profesională a mamelor care se întorc din concediul de creștere a copilului sau chiar abuzuri, exercitate sub forma constrângerii de a înceta contractual de muncă sau întreținerea unui climat intimidant la serviciu care să le facă să renunțe la job. Tații care își iau concediu paternal sunt încă foarte puțini în România, așadar, pentru multe femei, reîntoarcerea la serviciu după concediul de maternitate este o imensă provocare, un punct de cotitură chiar. La fel și pentru angajatori, care văd în concediile maternale o perturbare majoră a fluxului e producție și care necesită nenumărate acrobații de HR.
În contextul crizei majore de talente, astfel de concedii, care în România durează doi ani, creează dezechilibre majore pentru angajatori. Deși concediul de creștere a copilului poate fi acordat acum atât mamei cât și tatălui, sunt puțini bărbații care depășesc bariera mentalităților tradiționale care alocă exclusiv mamei creșterea și îngrijirea bebelușilor. O reconsiderare a acestor roluri ar putea reechilibra balanța de nevoi pe care le au atât angajatorii, cât și angajații implicați.
De aceea, am invitat specialiști din ambele tabere, dar și din domenii conexe, pentru a aduce mai multă înțelegere și lumină în abordarea acestui fenomen social cu implicații majore pe piața muncii, dar și în politica demografică. Următoarea invitată din seria ”Părinți care lucrează” este Camelia Proca, Asociația A.L.E.G., specialist în educația pentru egalitate de gen.
De când sunt mamă am început să simt că muncesc pentru fiica mea și generația ei. Motivația mea de activistă pentru egalitatea de gen a crescut mult după ce am avut-o pe fiica mea, în 2010. De atunci, am pus accent pe educația pentru parteneriatul de gen, eliminarea stereotipurilor și prevenirea violenței. O constantă a fost implicarea tinerilor și susținerea fetelor ca lideri, ceea ce ne-a adus în 2016 premiul WITH AND FOR GIRLS.
În același timp, am pus în practică în viața mea privată parteneriatul pe care îl promovez în viața profesională. Soțul meu s-a trezit noaptea, a schimbat scutece și în general petrece la fel de mult timp ca mine cu fetița. Gătim și unul, și altul, ne putem ține oricând locul unul altuia. L-am încurajat să o facă în sensul că nu m-am comportat ca și când creșterea copilului e ceva la care doar eu mă pricep și am încercat să nu critic felul cum îngrijește copilul. A funcționat. Soțul meu lucrează ca liber profesionist, deci nu a fost posibil un concediu de paternitate formal.
În ceea ce privește concediul de maternitate, eu mi-am luat doar 4 luni după ce am născut. A fost alegerea mea: eram implicată într-un proiect cu durată limitată, așa că nu puteam lipsi mai mult. Dar m-au ajutat enorm trei lucruri: implicarea soțului meu, programul flexibil de lucru și ajutorul neprețuit al mamei mele, la care se adaugă un mediu cu prieteni minunați.
Maternitatea vine cu o schimbare uriașă și e nevoie de un sat întreg ca să crești – zic eu – nu doar un copil, ci o familie. Pentru că știu ce important a fost pentru mine programul de lucru flexibil, cred în această facilitate și o practic și ca angajator.
Într-un ONG contează rezultatele, nu cât stai la birou. Când am revenit la job, după o lipsă de doar 4 luni, mi-a fost destul greu să fiu dintr-o dată la zi cu tot ce se întâmplase, să știu care erau prioritățile momentului și așa mai departe. M-a ajutat existența unei scheme Gant, dar mai ales susținerea colegilor. Alte dificultăți țineau de temerile pentru bebelușul lăsat acasă, dar am învățat să le gestionez și să am încredere, mai ales că puteam lucra 6 ore și continuam să alăptez. Am observat rapid că relaționarea și cu alte persoane decât mama, bunicii în cazul nostru, are beneficii pentru copil. Chiar dacă suntem o organizație cu puțini angajați, oferim program flexibil și spații cu intimitate, unde se poate alăpta la nevoie.
Din păcate, am auzit de practici ostile maternității chiar în companii mari și cu reputație bună, care aplică femeilor la angajare chestionare legate de intenția de a rămâne însărcinate sau le constrâng să declare că nu vor rămâne gravide pe o anumită perioadă de timp. Alocarea concediului parental de doi ani exclusiv mamei se bazează pe stereotipurile de gen conform cărora doar mamele pot avea grijă de copii și că asta este datoria lor. Poate cel mai nociv efect al acestei politici este că reconfirmă un mod de gândire îngust despre rolurile de gen ca fiind unicul valid.
Din păcate, pentru majoritatea e mai simplu să tragă concluzia că bărbații nu au în natura lor calități de îngrijire și așa scapă de răspundere în zona asta. Și atunci rămân două alternative: fie mama își frânează viața profesională și alte preocupări pentru a fi mare parte din timp lângă copil (fiindcă, nu-i așa, „e în natura ei“), fie copilul ajunge să fie neglijat.
Și nu e greu de ghicit în spatele cui se va arunca vina: tot către mama „denaturată“, tatăl beneficiind de un fel de scutire din start. E nevoie de educație pentru egalitate de gen, integrată în programa școlară (în materii existente precum dezvoltare personală, comunicare, istorie, cultură civică). Fără exemple de femei care au avut contribuții importante în societate, tinerii ajung să creadă că femeile nu sunt capabile fizic și psihic de mai mult decât gospodărie și copii, și că pretențiile legate de egalitate sunt absurdități.
Așa cum Titu Maiorescu era convins că femeile, având greutatea creierului mai mică, ar trebui să fie sub tutela bărbaților. Societatea nu ar fi evoluat dacă nu ar fi existat feministe ca Sofia Nădejde – prima femeie din România care a obținut o diplomă de Bacalaureat într-un liceu de băieți (doar băieții mergeau la liceu!). Ea i-a ținut piept lui Maiorescu, i-a demontat public teoria și a deschis posibilități nemaiauzite până atunci pentru femei: să publice în reviste literare, să obțină o diplomă. Învățăm despre Titu Maiorescu la școală, dar nu și despre Sofia Nădejde. Asta înseamnă ștergerea femeilor din istorie și se întâmplă sistematic.
Citește și:
Părinți care lucrează. O provocare pentru mamele și tații implicați, dar și pentru organizații (I)
Părinți care lucrează. Dana Stanciu: Întoarcerea la muncă a fost fix ca perioada de integrare într-o nouă companie (II)
Părinți care lucrează. Yugo Neumorni: Am încurajat și alți colegi sau prieteni să-și ia concediu de paternitate (III)
Articol preluat din Revista CARIERE, nr. 255/martie 2019. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!