Părinți care lucrează. Atena Boca: Copiii sunt o piedică în profesie? (VI)
E un subiect pe cât de delicat, pe atât de dezbătut, dar, de regulă, discuțiile sunt informale și sub forma unor nemulțumiri de o parte și de alta a „baricadei“ angajat-angajator.
Nu sunt puține cazurile de marginalizare profesională a mamelor care se întorc din concediul de creștere a copilului sau chiar abuzuri, exercitate sub forma constrângerii de a înceta contractual de muncă sau întreținerea unui climat intimidant la serviciu care să le facă să renunțe la job. Tații care își iau concediu paternal sunt încă foarte puțini în România, așadar, pentru multe femei, reîntoarcerea la serviciu după concediul de maternitate este o imensă provocare, un punct de cotitură chiar. La fel și pentru angajatori, care văd în concediile maternale o perturbare majoră a fluxului e producție și care necesită nenumărate acrobații de HR.
În contextul crizei majore de talente, astfel de concedii, care în România durează doi ani, creează dezechilibre majore pentru angajatori. Deși concediul de creștere a copilului poate fi acordat acum atât mamei cât și tatălui, sunt puțini bărbații care depășesc bariera mentalităților tradiționale care alocă exclusiv mamei creșterea și îngrijirea bebelușilor. O reconsiderare a acestor roluri ar putea reechilibra balanța de nevoi pe care le au atât angajatorii, cât și angajații implicați.
De aceea, am invitat specialiști din ambele tabere, dar și din domenii conexe, pentru a aduce mai multă înțelegere și lumină în abordarea acestui fenomen social cu implicații majore pe piața muncii, dar și în politica demografică. Următoarea invitată din seria ”Părinți care lucrează” este Atena Boca, Fondatoarea comunității ”La Primul Bebe”.
Multe dintre mame mărturisesc că în momentul anunțării sarcinii, aproape că au auzit cum reflectorul s-a stins deasupra lor. Știți voi, reflectorul acela care le ține în lumină pe scenă, câtă vreme sunt disponibile și utile la job, în societate, între prieteni.
Presupunerea că sarcina ne pune pe pauză niște ani crește sentimentul de inutilitate. O bună parte a generației mele, cu mine în frunte, a amânat copiii tocmai de teama acestei pauze. O pauză din care, de prea multe ori, atunci când ieși ești nevoită să o iei aproape de la zero. Declarativ continui de unde te-ai oprit. În realitate, nu prea.
Prea puține mame își cunosc drepturile legale, prea multe mărturisesc că nu și-au mai găsit posturile așa cum le lăsaseră sau că nu s-au mai regăsit în ele. Astăzi, știu că un copil nu este o piedică în viața profesională a unei femei care își dorește și carieră. Astăzi știu că experiența maternității nu numai că nu mi-a luat din neuroni și din profesionalism, dar m-a dezvoltat la un nivel la care nu aș fi ajuns altfel.
Sunt de trei ori mai eficientă, nu mai pierd vremea la cafele și nici la povești. Am un nivel al empatiei mult mai mare, empatie care mă ajută în gestionarea relațiilor interumane.
Am mai multă încredere în mine și o viziune mai profundă asupra vieții. Am devenit un om mai interesant, mai asumat, mai plăcut de oameni. Ascult mai mult.
Putem aștepta ca firmele la care muncim să își schimbe atitudinea față de maternitate și față de angajatele lor gravide și mame. Putem aștepta ca societatea să ne valorizeze mai mult rolul, să înțeleagă că o mama nevăzută, neauzită, nesusținută în perioada de început va crește copii la fel. Copiii societății de mâine. Putem aștepta!
Poate însă ar fi momentul să începem să vorbim mai mult. Să formăm grupuri, să vorbim cu managementul companiilor noastre, cu colegii noștri, cu prietenii noștri și între noi. Soluția nu este să ne adaptăm noi la viața de dinainte de copii, asta ar fi imposibil și foarte ciudat. Soluția este să găsim modul cel mai eficient care să se potrivească tuturor părților implicate.
La job, un angajat nefericit, neascultat, nevăzut nu va fi mai eficient. Niciodată! Va pleca atunci când va avea ocazia, iar pentru companii acest lucru este un cost mare. Poate că a venit vremea să ne implicăm noi mai mult și treptat să schimbăm lucrurile.
Teama pierderii unui job este mult mai mare decât realitatea faptului că toate companiile caută oameni buni. Că nu își doresc mai niciodată plecarea unui om bun și că cele mai multe sunt dispuse să renegocieze. Atunci când am câștigat programul global Facebook, destinat celor mai buni 100 de lideri de comunități online din lume, program care presupunea mai multe plecări din țară, am avut curajul să spun „Da, însă pot veni doar cu copilul după mine.“Am fost singura care a venit cu copilul și am fost surprinsă să primesc tot sprijinul necesar. În birourile Facebook din Londra, fiica mea a alergat, s-a împrietenit cu lume, a mâncat și a fost alăptată. Nu, maternitatea nu ne ia șansa la nimic! Atâta timp cât găsim curajul de a spune „Da, dar haideți să discutăm noile mele condiții.“ Poate a venit timpul să avem curajul să vorbim mai mult. Pentru că totul începe cu o mamă!
Citește și:
Părinți care lucrează. O provocare pentru mamele și tații implicați, dar și pentru organizații (I)
Părinți care lucrează. Dana Stanciu: Întoarcerea la muncă a fost fix ca perioada de integrare într-o nouă companie (II)
Părinți care lucrează. Yugo Neumorni: Am încurajat și alți colegi sau prieteni să-și ia concediu de paternitate (III)
Articol preluat din Revista CARIERE, nr. 255/martie 2019. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!