Părinți care lucrează. Alex Zamfir: Cel mai bun tată împarte sarcinile cât mai echitabil cu mama copilului (VII)
E un subiect pe cât de delicat, pe atât de dezbătut, dar, de regulă, discuțiile sunt informale și sub forma unor nemulțumiri de o parte și de alta a „baricadei“ angajat-angajator.
Nu sunt puține cazurile de marginalizare profesională a mamelor care se întorc din concediul de creștere a copilului sau chiar abuzuri, exercitate sub forma constrângerii de a înceta contractual de muncă sau întreținerea unui climat intimidant la serviciu care să le facă să renunțe la job. Tații care își iau concediu paternal sunt încă foarte puțini în România, așadar, pentru multe femei, reîntoarcerea la serviciu după concediul de maternitate este o imensă provocare, un punct de cotitură chiar. La fel și pentru angajatori, care văd în concediile maternale o perturbare majoră a fluxului e producție și care necesită nenumărate acrobații de HR.
În contextul crizei majore de talente, astfel de concedii, care în România durează doi ani, creează dezechilibre majore pentru angajatori. Deși concediul de creștere a copilului poate fi acordat acum atât mamei cât și tatălui, sunt puțini bărbații care depășesc bariera mentalităților tradiționale care alocă exclusiv mamei creșterea și îngrijirea bebelușilor. O reconsiderare a acestor roluri ar putea reechilibra balanța de nevoi pe care le au atât angajatorii, cât și angajații implicați.
De aceea, am invitat specialiști din ambele tabere, dar și din domenii conexe, pentru a aduce mai multă înțelegere și lumină în abordarea acestui fenomen social cu implicații majore pe piața muncii, dar și în politica demografică. Următorul invitat din seria ”Părinți care lucrează” este Alex Zamfir, blogger la ”Cel mai bun tată”, unul dintre cofondatorii comunității 4dads și realizator de emisiuni la ItsyBitsy.
Pentru că eu am fost și sunt antreprenor, recunosc că nu am avut personal acest stres cu concediul de creștere a copilului: cât să stăm, cum să îi spunem șefului, ce-o să zică etc? Dar, ca angajator, deși am respectat de fiecare dată decizia fiecărui angajat de a sta cât dorește în acest concediu, în sinea mea am simțit că acest lucru nu-mi convine neapărat, că e o problemă în plus pe care va trebui să o rezolv.
Ca tată, am încercat să împart sarcinile cât mai echitabil cu soția mea (a se înțelege în mod egal). În primele luni, chiar dacă eu mergeam în timpul zilei la muncă, tot eu eram cel care cu noaptea în cap scoteam copilul la plimbare ca să doarmă sau aveam grijă de el în weekend sau oricând Iulia avea nevoie pentru a putea lucra. Sau, ca să fiu cinstit, așa îmi aduc aminte…
Poate dacă am întreba-o pe ea, ar avea o versiune ușor modificată, dar nu esențial. Fiind antreprenor, nu am plecat niciodată o perioadă mai lungă, așa că nu a fost nevoie de o perioadă de acomodare.
Cred că indiferent cine rămâne în concediul de creștere a copilului, trebuie să fie în urma unei discuții în care părinții să pună pe masă avantajele și dezavantajele fiecărei decizii (atât cele profesionale, cât și cele personale și familiale) și abia apoi să hotărască ce vor face mai departe. Nu să considere din start că femeia este cea care trebuie să facă asta.
Citește și:
Părinți care lucrează. O provocare pentru mamele și tații implicați, dar și pentru organizații (I)
Părinți care lucrează. Dana Stanciu: Întoarcerea la muncă a fost fix ca perioada de integrare într-o nouă companie (II)
Părinți care lucrează. Yugo Neumorni: Am încurajat și alți colegi sau prieteni să-și ia concediu de paternitate (III)
Părinți care lucrează. Atena Boca: Copiii sunt o piedică în profesie? (VI)
Articol preluat din Revista CARIERE, nr. 255/martie 2019. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!