O comisie plătită va verifica dacă proiectele legislative sunt în acord cu programul de guvernare
Ministerul Finanţelor a realizat un proiect de act normativ prin care urmează să se înfiinţeze, în cadrul Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), o direcţie generală de programare economică, scrie news.ro.
"Consiliul de Programare Economică este format din 11 membri – la nivel de funcţionari publici de conducere – respectiv câte un reprezentant din ministerele şi instituţiile guvenamentale cu atribuţii în elaborarea de strategii şi politici publice: Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Ministerul Economiei, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerul Energiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Ministerul Mediului, Institutul Naţional de Statistică şi Comisia Naţională de Prognoză", arată proiectul de ordonanţă.
Aceștia vor încasa "o indemnizaţie trimestrială de participare la şedinţă egală cu 25% din indemnizaţia lunară a preşedintelui CNP", se precizează în proiect.