Noua normalitate ar putea aduce un deficit de competențe. De aceea, trebuie să investim în oameni! – Steven van Groningen – Pactul pentru Muncă
Educația neadaptată la cerințele economiei reale este una dintre principalele probleme ce generează distorsiuni pe piața forței de muncă. Și asta deoarece politicile publice în domeniul educaţiei aplicate în ultimii ani, constrângerile financiare și lipsa de interes pentru investiții pe termen lung au determinat guvernele din România să reducă bugetul alocat acestui domeniu, deși în acest an procentul alocat din PIB către educație depășește nivelul anilor precedenți. Întrucât capitalul uman este o resursă esențială pentru dezvoltarea durabilă a unei economii, România trebuie să coreleze sistemul educațional cu nevoile și realitățile economice actuale.
Aceasta este una dintre concluziile dezbaterii PACTUL PENTRU MUNCĂ de la Brașov, organizată de Confederația Națională pentru Antreprenoriat Feminin – CONAF împreună cu Federația Patronală Petrol și Gaze – FPPG, având alături ca partener strategic Confederația Patronală CONCORDIA, reprezentanții patronatelor, sindicatelor, mediului academic, antreprenori, dar și oficiali ai autorităților publice locale și centrale, precum și reprezentanții României în relația cu UE și ONU.
Regândirea sistemului de educație, inclusiv revenirea la învățământul de 10 clase, cât și finalizarea învățământului liceal sau urmarea unei școli profesionale, ar trebui să reprezinte un deziderat în vederea pregătirii generațiilor viitoare, au recomandat participanții la dezbatere. Realitatea economică impune regândirea școlilor profesionale și dezvoltarea învățământului dual, cât și digitalizarea și adaptarea școlii românești la provocările actuale și viitoare pentru a educa tinerii de astăzi în vederea identificării meseriilor de mâine.
Evident că și necesitatea dezvoltării infrastructurii rutiere, digitale, sanitare cât și nevoia de a modifica Codul Muncii pentru a flexibiliza piața muncii în contextul actual de dezvoltare digitală la nivel mondial, debirocratizarea, sunt necesare pentru o construcție durabilă și sustenabilă a unei strategii pe termen lung a pieței muncii.
“Cea mai vulnerabilă, dar și cea mai importantă resursă a țării sunt oamenii. Pe ei trebuie să îi punem în valoare, pentru ei trebuie să creăm o strategie pe termen mediu și lung a forței de muncă. Avem nevoie de forță de muncă calificată, avem nevoie de investiții în toate domeniile prioritare, de la infrastructură, la educație și sănătate, și trebuie să ne axăm pe dezvoltarea competențelor umane pentru a face față provocărilor viitoare. Viitorul nu mai poate fi construit în pași mărunți. Copiii care intră astăzi la școală, probabil vor ieși la pensie peste 50 de ani, ca urmare avem nevoie de o gândire sistematică, cu viziune și anticipare a meseriilor viitorului, astfel încât adaptarea învățământului românesc să urmeze tendințele europene de dezvoltare digitală și emancipare a societății în timp”, a declarat Cristina Chiriac, președintele CONAF.
Steven van Groningen, preşedintele Confederației Patronale CONCORDIA, are mare încredere în potențialul pe care țara noastră îl are: ”În primul rând avem nevoie de încredere, pentru că doar așa se pot atrage investiții. Încrederea înseamnă și predictibilitate. Înainte de pandemie aveam un deficit semnificativ al forței de muncă. Noua normalitate de după pandemie ar putea aduce și un deficit de competențe, dacă nu ne asigurăm că avem oameni pregătiți pentru a lucra într-o lume transformată de digitalizare și automatizare. De aceea, trebuie să investim și mai mult în formarea oamenilor și în crearea de competențe noi”.
Franck Neel, președinte FPPG, a reiterat importanța investițiilor, pentru că acestea creează noi locuri de muncă și le mențin pe cele existente. ”Un exemplu în acest sens îl reprezintă gazele din Marea Neagră. Efectul dezvoltării proiectelor offshore s-ar propaga, în sectoarele conexe (transportul și distribuția de gaze naturale), dar și în alte industrii (industria chimică, petrochimică și producția energiei electrice pe bază de gaze naturale), unde ar fi posibile investiții noi de aproape 9 miliarde de dolari. La rândul lor, aceste investiții ar conduce la înființarea și menținerea a circa 42.000 de locuri de muncă, la un impact cumulat estimat de peste 18 miliarde de dolari asupra veniturilor la bugetul de stat, precum și la un surplus cumulat de aproape 100 miliarde de dolari în producția națională de bunuri și servicii”.
Luminița Teodora Odobescu, Reprezentantul Permanent al României la Uniunea Europeană, a expus pe larg planurile Comisiei Europene pentru relansarea economică a Uniunii după epidemia globală de coronavirus. Potrivit acestor planuri, România va putea accesa câteva miliarde de euro pentru protejarea locurilor de muncă.
La dezbaterea de la Brașov a participat și reprezentantul guvernului – consilierul onorific al premierului Ludovic Orban, avocatul Remus Borza. El a facut o radiografie a evoluției economiei românești în timp și a accentuat necesitatea capitalizării firmelor românești și importanța susținerii acestora de către bănci. O economie funcțională se construiește având la bază un sistem bancar solid dispus să finanțeze actorii economici. El a susținut ideea nevoii de educare a tinerilor astfel încât, aceștia să fie capabili să se adapteze din mers noilor tendințe din economie.
La finalul a doi ani de dezbateri PACTUL PENTRU MUNCĂ, concluziile și soluțiile constatate în cadrul discuțiilor se vor concretiza într-un acord – Memorandum of Understanding – agreat de participanții la conferințe, ce va fi prezentat Guvernului României și Parlamentului.
Dezbaterile au avut loc în mari centre universitare, precum Iași, Cluj, București, Timișoara și Brașov. Dezbaterile se vor finaliza la Constanța, un alt mare centru universitar.
Informaţii suplimentare privind proiectul iniţiat de CONAF şi FPPG, sunt disponibile pe www.conaf.ro și www.fppg.ro.