Meserii noi în era digitală
Omul care te ajută să te promovezi prin Google
În prezent, cel mai mare motor de căutare din lume deține și una dintre cele mai folosite modalități de promovare online. Majoritatea companiilor apelează la Google AdWords pentru a genera venituri sau vizitatori în mediul online. Totuși, pentru a obține cele mai bune rezultate, probabil ar trebui să angajezi un specialist AdWords. Cu ce se ocupă o astfel de persoană? Specialistul AdWords creează și gestionează campanii în platforma de publicitate a Google.
„Atribuțiile s-au schimbat mult în timp, odată cu evoluția Google AdWords. Dacă, inițial, Google permitea numai publicitate în motoarele de căutare, în prezent există mult mai multe tipuri de campanii și formate de publicitate, inclusiv Video sau Engagement Ads”, afirmă Gabi Nistoran, Senior Strategist, Analytics & PPC – Conversion Marketing SRL.
Care sunt cerințele necesare pentru ocuparea unui astfel de post? „În primul rând, un job de marketing online necesită multă curiozitate și pasiune, altfel nu vei putea ține pasul cu schimbările foarte dese din acest domeniu”, precizează Gabi Nistoran.
Specialistul adaugă că pentru ocuparea unui post de junior în domeniu sunt necesare cunoștințe de Microsoft Excel, cunoștințe generale de publicitate și despre cum funcționează aceasta pe internet. „Mai este nevoie de atenție la detalii, pentru că se lucrează mult cu cifre și mai este nevoie de o capacitate de a empatiza cu potențialul client”.
În cazul unor joburi de senior, pe lângă aspectele precizate anterior, „trebuie să ai o gândire strategică, cunoștințe de research, tehnologie și o foarte bună înțelegere a instrumentelor cu care lucrează acești specialiști, inclusiv limitele acestor instrumente”, subliniază Gabi Nistoran.
Sunt căutate astfel de poziții în piață?
Răspunsul este unul afirmativ, iar numărul posturilor disponibile va continua să crească.
„Rolurile de AdWords Specialist sunt des întâlnite, fiind forma de publicitate online dominantă și care continuă să crească rapid. Toate tipurile de agenții angajează specialiști în AdWords, de la cele de media la cele de creație și de performance. Inclusiv publisherii online și clienții direcți investesc în astfel de specialiști. Așadar, este un post care are căutare în piață”, susține specialistul Conversion Marketing.
Care sunt principalele satisfacții pe care le obții într-un astfel de job?
„Îmi place ideea de competiție. Este o piață dinamică, în care jucătorii evoluează încontinuu. Un competitor mic se poate lupta de la egal la egal cu unul foarte mare dacă are o strategie bună. Iar
satisfacția cea mai mare apare atunci când clientul obține profit ca urmare a acțiunilor mele”, conchide Gabi.
Creație plus tehnologie
În noua eră digitală comunicarea mesajului dorit de o companie prin intermediul mai multor platforme poate reprezenta o piatră de încercare. Este posibil ca echipa de creație să conceapă un mesaj care să nu poată fi transmis din cauza unor dificultăți tehnologice.
Aici își face simțită prezența Creative Technologist-ul. Acest specialist reprezintă puntea de legătură între echipa de creație și departamentul de implementare. Este un post care presupune o implicare directă atât în procesul de creație, cât și în dezvoltarea propriu-zisă a ideii.
„Un CreativeTechnologist știe ce fel de tehnologii trebuie puse pe masă atunci când se creează un produs / serviciu nou, sau, în cazul de față, atunci când agenția propune o idee nouă de campanie ce poate fi o aplicație web / mobile și / sau integrare cu IoT (Internet of Things)”, afirmă Radu Ciocan, Creative Technologist în cadrul Proximity BBDO București.
Având o denumire atât de neobișnuită, probabil vă întrebați cât de des este întâlnit un astfel de job pe piața din România. „Este un post care se află cel puțin în fiecare agenție New Media. Fără un Creative Technologist, echipa creativă poate propune lucruri pe care apoi echipa de implementare să nu le poată aduce la viață din cauza faptului că nu dispune de resursele necesare. Orice agenție de New Media care vrea să evite aceste situații are nevoie de un Creative Technologist”, susține Radu.
Citește și ”Cele mai MICI prețuri la alimente, pe o platformă online”
Pentru a ocupa un astfel de post, în primul rând trebuie să deții cunoștinţe tehnice variate și ar trebui să ai o diplomă în Computer Science. „Jobul de Creative Technologist presupune să fii mereu la curent cu noile tehnologii. Nu neapărat să înveți fiecare limbaj sau framework nou-apărut, dar trebuie să le ai în vedere și să știi cum pot fi ele integrate în procesul de producție, fie că este o aplicație web, mobile sau este integrat cu IoT (Internet of Things). În același timp, trebuie să ai experiență și pe partea de Product Development. Nu trebuie să fii străin de lucruri precum UI (User Interface), UX (User Experience), Customer Journeys, Product Creation sau diverse tool-uri de Analytics, totul pentru a avea o înțelegere cât mai vastă asupra a ceea ce își dorește clientul, dar și utilizatorul final”, precizează specialistul Proximity BBDO.
Care sunt principalele provocări pe care le întâmpină un Creative Technologist în activitatea de zi cu zi? „Una dintre principalele provocări este să lansezi un produs final compatibil și cu platformele mai vechi, fie că vorbim despre un browser sau despre un device. Sau, în faza de creație, să se creeze un echilibru între ce se poate implementa pe tehnologia curentă și cum se poate adapta astfel încât să fie mulțumite toate părțile implicate. Iar satisfacția vine atunci când utilizatorul final folosește aplicația așa cum a fost gândită sau chiar îi găsește noi moduri de funcționare. Este un proces continuu de feedback și update”, conchide Radu Ciocan.