Mentalitatea romaneasca

In viata economica, opiniile par sa fie inca si mai transante si tonul mai ridicat, mai ales cand se ajunge la dihotomii de genul privat – stat sau romani – straini. Cand ceva nu merge, mentalitatea e de vina! Orice problema, orice disfunctie este justificata prin acest cuvant universal. In stiintele sociale – psihologie, sociologie, antropologie, etnopsihologie etc. – acest termen este putin folosit ca atare, este chiar ocolit adesea, fiind considerat prea vag sau prea complex (in sensul ca e alcatuit din prea multe componente, putine dintre ele masurabile), asa ca se studiaza, mai degraba, constituentii sai. In Romania, managerii, angajatii, specialistii in resurse umane si, mai ales, strainii, arata cu degetul la ceea ce ei numesc sintetic „mentalitate” sau „mentalitate romaneasca”. Nu spun valori, credinte, conceptii, comportament, cultura sau imagine, ci spun „mentalitate”, si asta de 15 ani, incontinuu… Am extras cateva exemple dintr-o mie de articole aparute in presa romaneasca, in perioada 2003-2004: mentalitate de intretinuti ai patronului sau ai statului, mentalitate balcanica, mentalitatea „merge si asa”, mentalitate daunatoare, mentalitatea „sa ni se dea”, mentalitatea populatiei traitoare in blocurile-dormitoare, mentalitatea invechita a managerilor de intreprinderi etc. (vezi fig. 1).

Exista clar o nevoie de definire, o operationalizare a conceptului de mentalitate. De aceea, am lansat un proiect care-si propune sa defineasca mentalitatea, avand ca finalitate crearea unui model si a unui instrument managerial pentru masurarea mentalitatii. Un model cantitativ cu marimi masurabile, pentru ca e vorba de management. Este un proiect interdisciplinar, intre toate stiintele sociale – psihologie, sociologie, antropologie, imagologie etc. – si management. Vor fi studiati factorii care influenteaza mentalitatea, care sunt mecanismele, cum este influentata mentalitatea. Proiectul este justificat de faptul ca, prin specificul activitatii mele, ma aflu de 14 ani la mijloc, intre romani si straini.

In 1990, toata lumea admitea ca exista diferente de mentalitate intre romani si occidentali, justificate de cei 50 de ani „petrecuti” in comunism. Unanim, se spera ca diferentele vor disparea cu totul in timp. Au trecut 15 ani, discrepantele nu au disparut. Alarmant este insa faptul ca, in loc ca tensiunile sa se aplatizeze, ele s-au accentuat.

In 1999, am facut un mic studiu asupra a ceea ce cred romanii despre straini, strainii despre romani si cum cred acestia din urma ca sunt perceputi de catre straini.
Studiul l-am facut pe un esantion reprezentativ – cateva sute de romani si de straini care lucrau direct unii cu altii.

In 2004 am reluat sondajul facut acum 5 ani, si am comparat rezultatele: sunt foarte asemanatoare, aproape identice. De exemplu, parerea despre atributul nostru de „realism”, in 1999, era neutra. In 2004, parerea s-a schimbat catre defavorabila. Si este vorba despre aceeasi categorie de oameni care a fost studiata.

Prezentam in continuare cateva dintre rezultatele partiale ale studiului.

(____ 2004, ………1999, – – dezacord total cu afirmatia, + + acord total cu afirmatia,
– dezacord cu afirmatia, + acord cu afirmatia)

Comentarii libere

• intelegere reciproca;
• serviabilitate;
• lipsa de initiativa;
• lipsa de curaj, se lasa usor stresati;
• identifica eficienta cu banii;
• pot intelege si respecta deadline-urile;
• sunt deschisi la ideile noi;
• realizeaza ceea ce-si propun;
• inca asteapta ca firma sa-i sprijine;
• au probleme cu finalizarea
  proiectelor.

Comentarii libere

• lipsa de comunicare;
• prejudecati in ceea ce priveste contextul romanesc de afaceri;
• lipsa perspectivei pe termen lung;
• restrictii asupra initiativei personale;
• ocolirea asumarii de responsabilitati pentru deciziile luate;
• inadecvarea noastra la ritmul si stilul lor de munca;
• rabdare in a explica ce asteptari au;
• nu considera un handicap lipsa de experienta;
• diferente de cultura si mentalitati;
• au tendinta de a face discriminari intre angajatii romani si expati.
• considera ca pot folosi in Romania aceleasi metode ca in tara lor de origine;
• nu se „grabesc” sa transfere
  know-how-ul.

Deoarece conceptul de „mentalitate” este folosit atat de mult, in contexte si cu sensuri atat de diferite, va trebui sa alegem: sau incercam sa convingem pe toata lumea sa foloseasca mai putin conceptul de „mentalitate” si mai mult termeni precum „atitudini”, „comportamente”, „opinii” etc., sau acceptam ca oamenii prefera sa recurga la conceptul de „mentalitate” ca exprimand mai bine ideile si intentiile lor si sa incercam sa operationalizam si sa adaptam acest concept la nevoile lor, spre o utilizare manageriala mai pragmatica.

A terminat psihologia la Berkeley, apoi a obtinut si licenta in literatura franceza. California nu s-a dovedit foarte generoasa cu oferta de joburi pe aceste specializari. A venit in Romania, la Alexander Hughes – companie de Executive Search. Ceea ce l-a atras aici, pe langa faptul ca prietena sa este romanca, a fost ospitalitatea romanilor, bucuria lor de a trai. „Oamenii de aici stiu sa se bucure de viata, chiar daca nu au foarte multi bani. Reusesc sa supravietuiasca si sa-i faca pe ceilalti sa se simta bine in mijlocul lor, ca acasa.”

Dincolo de aspectele luminoase ale contactului cu mediul romanesc, tanarul cercetator american mentioneaza rolul negativ al birocratiei in business si atitudinea fata de munca: „Romanii, in special barbatii, iau totul usor. Cand le spui ca ai o treaba de rezolvat ei cunosc intotdeauna pe cineva care te poate ajuta, se angajeaza ca se pot descurca, dar apoi, cand le ceri rezultate, nu au nimic sa-ti arate. Si, de obicei, e prea tarziu ca sa mai poti face ceva. Asta este o problema. O alta ar fi aceea ca romanii sunt putin prea optimisti. Stiu totul despre tot. Americanii iau munca mai in serios, dar nu pentru ca ar fi a doua lor natura, ci pentru ca munca este o parte semnificativa a vietii lor. Romanii sunt harnici, muncitori. Cred ca managementul este responsabil de atitudinea fata de munca”.

Un alt lucru interesant observat de Kevin pe parcursul experientei sale romanesti este acela ca suntem, ca popor, foarte concentrati pe destin: „Nu spun ca lucrul acesta nu se intalneste si in SUA. Dar, in America, oamenii cred ca lucrurile bune se intampla datorita faptului ca muncesc pentru ele. E adevarat ca exista putin destin in toate, dar la voi exista mentalitatea potrivit careia, daca apare vreo problema, nu se mai poate face nimic. Oamenii gandesc ceva de genul: Asta este!”

Inainte de a veni in Romania, Delia Burnham a lucrat in Germania, Franta si Austria. „Am venit aici”, explica Delia, „pentru ca am vrut sa am contact direct cu o alta tara si sa invat o limba diferita, in afara de germana si franceza. Prima vizita in Romania am facut-o pe vremea cand locuiam in Austria. Mi-a placut foarte mult. Sentimentul pe care il ai cand traiesti intr-o alta tara este ca se petrec multe lucruri in jurul tau. E alta viata decat cea de acasa: nu cheltuiesc atatia bani, nu mai cumpar atatea haine, nu ies des, imi petrec timpul cu oameni”. Ca si Kevin, vede birocratia si administratia drept principalele probleme ale mediului de afaceri romanesc. Continuand ideea, Delia spune ca romanii se poarta ca si cum ar exista acolo sus o autoritate suprema care le impune sa nu schimbe nimic: Asa s-a facut intotdeauna!… „Romanii cred ca lucrurile acestea nu pot fi schimbate. In America, clientul este rege. In Europa, cu exceptia Marii Britanii, mentalitatea este alta. Consumatorul este lipsit de putere. Daca primesti o chitanta si nu o achiti, ti se suspenda serviciul respectiv. Este responsabilitatea ta. Asa mi s-a intamplat si mie aici cu factura de la internet. Mi s-a spus ca e prea costisitor sa-mi trimita factura in fiecare luna, deci trebuie sa-mi amintesc singura si sa ma duc sa platesc. De unde sa stiu?! N-am platit-o la timp si mi-a fost suspendat serviciul. Daca esti tratat prost, nu te poti plange. Este vorba despre sentimentul de lipsa de putere, de neajutorare, sentimentul ca nu ai dreptul sa te plangi. Nu este asa, ai dreptul sa-ti spui parerea si sa incerci sa schimbi lucrurile. Daca o mie de oameni se plang de ceva, poate se produce si o schimbare.”

In opinia consultantului britanic, nu e neaparat vorba de mentalitate, cat de un sistem, pe care il vede ca pe un fel de masinarie care complica lucrurile, in loc sa le accelereze. „Romanii – din cate am vazut eu – nu sunt asa, la nivel personal. Sunt foarte sinceri si solidari, cand este vorba despre probleme personale, de familie. Dar cand vine vorba despre afaceri sau despre problemele administrative, sunt complet altfel.”

Cei mai multi dintre cei care candideaza la posturi din top management si isi trimit CV-urile sunt persoane care au un masterat, multiple calificari si vorbesc cel putin trei limbi. „Romanii parca ar fi obsedati sa se supraspecializeze. Intr-un anumit fel, si nu o spun privindu-i de sus, este ca si cum ar avea un complex de inferioritate. Ca si cum ar incerca sa-si depaseasca conditia”, marturiseste Delia Burnham. In aceeasi linie se inscrie si importanta acordata pozitiei ocupate, puterii incluse in ea. Dupa salariu, acest criteriu se afla pe locul doi printre prioritatile romanilor. De o mai mica importanta se bucura balanta muncii, mai ales cand vorbim despre joburi in marile companii. „In Marea Britanie”, spune Delia, „se merge pe principiul ca nu ar trebui sa lucrezi foarte mult, ca sa mai ai timp si pentru viata personala. In Romania, nu s-a ajuns inca acolo. Oamenii sunt dispusi sa munceasca toate orele pe care le au la dispozitie, daca asta le garanteaza un job bun”.

Piata romaneasca este inca imatura. Exista produse ieftine, dar si foarte scumpe, mult mai scumpe decat in alte tari. Cu toate acestea, romanii sunt foarte cheltuitori. Deliei i se pare absurd: „Cum se poate intampla asta? Romanii au trecut dintr-o extrema in alta foarte rapid. Dupa modelul comunist, care nu-ti oferea prea multa diversitate, a avut loc o explozie a supermarketurilor. Sper ca Romania sa se schimbe din acest punct de vedere, sa nu devina o societate consumatorista, si atat!” Speranta Deliei sta in constatarea ca romanii nu se grabesc sa se schimbe, cel putin nu la nivel personal. „Romanii sunt calzi, prietenosi. Sper ca nici ospitalitatea, nici prietenia, nici traditiile si n ici celelalte aspecte pozitive ale romanilor sa nu fie distruse prin importul de culturi considerate mai importante decat a lor. Sper sa dispara acest complex de inferioritate. Romania dispune de multe lucruri pentru care ar trebui sa fie fericita. Sunt lucruri care trebuie imbunatatite, dar si valori care nu ar trebui inlocuite de cele externe”. Asadar, ideea care se desprinde ar fi ca trebuie sa ne aducem atribute le din viata particulara in cea profesionala.