Marketingul resurselor umane
Eugen Dumbrava, Consultant HR-Romania: As spune ca motivatia nu e singurul sector care-i poate retine pe angajati intr-o firma. De la constatarea unei anumite forme de motivare – fie ea economica, profesionala sau relationala – pana la a avea un angajat care sa fie pasionat de ceea ce face, e un drum lung, cu multe etape, clarificari, confirmari, confruntari, riscuri, incrancenari, experiente emotionale etc. Ma refer aici la firmele din sfera serviciilor si mai putin la cele centrate pe produs, unde avem de a face cu alti factori, care tin de specificul muncii de productie (rutina, interactiuni minime cu clientul, calitatea produsului etc.). E o iluzie sa crezi ca poti retine pe cineva intr-o companie, pe o pozitie de middle sau de top, cu un management mediocru, fara planuri clare de dezvoltare in cariera sau in conditii de munca neprietenoase. Totusi, strict din perspectiva motivarii, departamentul de RU poate face urmatoarele demersuri:
- realizarea unei diagnoze a motivatiei la nivelul intregii organizatii si pe departamente, urmata de un action plan adecvat, asumat de toti sefii de departamente;
- evaluarea performantei angajatilor si valorizarea inaltei performante (aceasta presupune sa existe un sistem credibil de masurare a performantei);
- elaborarea unui sistem procedural, care sa permita aprecierea corecta a rezultatelor evaluarii performantei individuale si de grup, pentru a se sti cum se va decide cea mai potrivita forma de motivare.
Alina Botezatu, Managing Partner, Perspective Group:
Ce ii motiveaza pe angajati si ii determina sa ramana alaturi de companie? Pe de o parte, atmosfera destinsa, relaxata, comunicarea informala, posibilitatea de a discuta deschis cu reprezentantii departamentului RU, cu superiorii si cu colegii, atitudinea superiorilor fata de angajati. Ca urmare, in ultimii ani se observa interesul sporit al companiilor catre crearea unui mediu de lucru relaxant si prietenos, asa incat angajatii sa fie fericiti si dornici sa vina la munca. Directorii de resurse umane si psihologii considera ca investitiile in relaxarea angajatilor isi scot valoarea inzecit, prin eficienta crescuta a personalului. Oamenii sunt mai motivati si creste loialitatea fata de companie. Organizatiile care investesc in astfel de facilitati beneficiaza de o crestere a productivitatii prin scaderea ratei absenteismului, prin atragerea, retinerea si motivarea angajatilor. La noi in tara exista companii care au initiat cursuri de dans in firma, au amenajat o sala speciala de jocuri pe calculator in retea, o sala de ping-pong sau fitness, ofera masaj la locul de munca, au adus pe terasa un balansoar sau un hamac si permit ascultarea muzicii in firma.
Cum se promoveaza in piata caracterul de Best Employer al angajatorului?
Alina Botezatu, Managing partner, Perspective Group:
Valorile enuntate, mentinute si promovate de RU atat in interiorul organizatiei, cat si in exterior creeaza in timp un brand si o imagine pozitiva, care vor atrage angajatii doriti. Se poate, ca pe o anumita perioada, sa nu existe pozitii deschise de recrutat in cadrul organizatiei, dar aceasta nu inseamna ca actiunile de promovare a companiei vor fi stopate. Promovarea si recrutarea trebuie facute continuu si constant, tocmai pentru a mentine si transmite o imagine vie, dinamica, competitiva, potentialilor candidati.
Marketingul corelat cu RU se poate concretiza atat prin PR intern, cat si extern. Promovarea unei organizatii ca Best Employer se poate realiza prin actiuni de PR in diferite medii vizate: se pot organiza conferinte si prezentari, workshopuri, se publica articole in presa pe diverse teme, se participa la evenimente (uneori ca sponsor) si la targuri de munca. Unele firme au diverse actiuni de sponsorizare a asociatiilor studentesti, programe de atragere de trainees din facultati, diverse competitii cu premii organizate in colaborare cu Universitatile etc.
De asemenea, intrucat organizatiile sunt evaluate atat de catre consumatori cat si de catre potentialii angajati in functie de contributia la viata sociala a comunitatii din care fac parte, ele se implica din ce in ce mai mult in actiuni de responsabilitate sociala corporativa (CSR). Aceasta presupune dezvoltarea unei strategii de implicare in viata comunitatii si un parteneriat, din care compania are la randul ei de castigat.
Avantajele sunt multiple: angajatii si potentialii angajati vor aprecia investitia facuta de companie in proiecte de CSR; se va transmite o imagine pozitiva in piata; se pot concepe diverse programe de teambuilding in jurul unor cauze sociale. Angajatii vor intelege ca oamenii sunt pusi pe primul loc si ca exista preocupare din partea companiei dincolo de obiectivele de vanzari si profitabilitate, prin atitudinea fata de societate.
Diferenta dintre o companie oarecare si una considerata Best Employer este data de atitudinea corecta fata de angajati, abilitatea de a inspira oamenii, recunoasterea si recompensarea performantelor, gradul ridicat de incredere in acestia, satisfactia oferita de liderii companiei si imaginea firmei in piata.
Eugen Dumbrava, Consultant HR-Romania:
Iata ce atuuri pot fi folosite pentru recunoasterea unui employer of choice sau angajator preferat:
- angajatii au incredere in lideri
- valorile organizatiei sunt traite, nu doar afisate pe pereti;
- posibilitatea dezvoltarii unui proiect personal in cadrul firmei;
- oportunitati de dezvoltare exceptionale: "la noi te vei bucura de cea mai importanta etapa din intreaga ta cariera";
- sunt mari consumatori de fun;
Despre salariu nu am pomenit, pentru ca, in mod cert, au plafonul cel mai inalt de pe piata. As mai adauga un lucru: business-urile de succes se fac cu oameni carora le pasa. E datoria liderilor de a-i aduce pe oameni in aceasta stare. Fiind un lux, putine companii autohtone sunt interesate. E mult mai simplu sa traiesti de azi pe maine, situational, sa valorifici conjunctura, obisnuitul: "las' ca merge si asa", "tunul", batalia surda pentru oamenii performanti – ca mai apoi, datorita mediului organizational prost croit, ori indecent manageruit, ei sa plece – decat sa concepi si sa asumi o strategie pe termen lung, cu sprijinul unor consultanti de specialitate. Putini stiu ca pentru ieftinatate platim imens.