Madi Rădulescu: „Construiește-ți din timp o viziune asupra anilor de pensionare, cu obiective clare” (V)
Pornind de la studii pe tema legăturii dintre vârsta de pensionare și speranța de viață, am inițiat un serial în care am invitat experți în resurse umane, leadership, comunicare, medicină, psihologie, sociologie care vor demonta sau confirma mituri legate de longevitate intelectuală și profesională, învățare continuă și felul în care facem față unei vârste înaintate în câmpul muncii. Intenția este cea de a dezbate din perspective diferite modul în care prelungirea vârstei de pensionare va afecta calitatea vieții celor vizați, care sunt efectele în plan fizic, emoțional, afectiv și cum ne poate ajuta medicina modernă. Vom găsi împreună soluții pentru a preveni sau atenua temerile legate de faptul că nu vom mai putea munci până la vârsta pensionării, că nu vom mai fi utili pe piața muncii, că nu vom ține pasul cu tehnologia și cu un stil de viață dinamic. Toate în paradigma învățării continue care să ne mențină viabili în câmpul muncii, dar și în viață.
La acest link vei putea vedea și graficul descreșterii speranței de viață pe măsură ce crește vârsta de pensionare, așa cum a fost elaborat de dr. Ephrem Cheng.
Puteți consulta datele și puteți descărca un alt studiu pe această temă, efectuat în Olanda, AICI
Azi, vorbim pe această temă cu Madi Rădulescu, Managing Partner MMM Consulting
Construiește viziune și obiective. Locuri de văzut, oameni de cunoscut, lucruri de făcut
Studiile la nivel global sugerează mărirea vârstei de pensionare către 70 ani: (https://en.wikipedia.org/wiki/Retirement_age) la 66 în 2020, 67 în 2028 și 68 în 2037. România este o piață relativ tradițională. De principiu, oamenii așteaptă să se pensioneze, să se odihnească, să aibă grijă de nepoți, să gospodărească și asta se regăsește cu preponderență în orașele mici sau în mediul rural, unde posibilitățile de socializare sau alt tip de petrecere a timpului liber pentru seniori nu este foarte ofertant.
În proiectele mele am întâlnit două categorii de „viitori pensionari”:
- Cei care abia așteaptă să iasă la pensie din motivele enumerate mai sus și care apelează, dacă pot, la beneficiile unei pensionări în avans. Este cazul celor cuare au familii cu nepoți, cu vreo căsuță pe la țară sau care au o pensie care li se pare suficientă pentru nivelul de trai. Își doresc să se retragă către familii. Aceștia se simt mai degrabă afectați de o potențială prelungire a vârstei de pensionare.
- Cea de-a doua categorie cu care am intrat în contact sunt cei care fie nu au o familie de care să aibă grijă în mod tradițional, fie se lovesc de reducerea veniturilor într-un fel care le va afecta major stilul de viață, fie au un soț/partener de viață care va continua să lucreze încă câțiva ani. Aceștia optează de multe ori pentru prelungirea activității. Deși se simt obosiți și, de multe ori, depășiți de ritmul muncii de azi, preferă totuși să rămână în activitate. Munca le este încă refugiu.
Puțini văd, în mediul despre care eu vorbesc (cu preponderență industrial), posibilitatea să înceapă un nou tip de viață activă după pensionare, așa cum se întâmplă în multe societăți vestice: să călătorească activ, să aibă activități independente, ca niște mici afaceri, să creeze și să beneficieze de rezultatul vânzării unor lucruri create artizanal, să facă voluntariat, să lucreze la vreun muzeu sau o altă asociație.
Efectul global al îmbătrânirii populației
Personal, cred că este mai degrabă o chestiune de raportare la muncă. Ce înseamnă muncă în viața viitorului pensionar: este încă o plăcere și stimulare de a învăța? A devenit o rutină? A devenit un efort, o presiune mult prea mare?
Durata noastră de viață se extinde și avem o vitalitate mult mai mare față de a părinților noștri. Suntem mai preocupați de o alimentație sănătoasă, facem mai multă mișcare și am renunțat de principiu la imaginea pensionarei îmbrăcate în gri sau maro și cu batic pe cap. Asta diluează frontierele între viața activă cu serviciu și viața activă fără acesta. Dar asta se întâmplă mai mult în marile aglomerări urbane. De asemenea, chiar și pentru cei afectați în planul sănătății, medicina face astăzi minuni, dacă ne gândim doar la medicația existentă, la diferite proteze de șold care sunt foarte performante sau la operațiile de ochi care rezolvă multe dintre problemele specifice bătrâneții.
Un alt aspect este însă de luat în considerare: populația îmbătrânește și imigrația economică, combinată cu reducerea natalității, generează un eșalon de vârstă cu oameni peste 65 de ani cu cca 20% mai mare, în ultimii 20 de ani. Efectul global este din ce în ce mai perceptibil fiindcă societățile, în general, trebuie să găsească surse de finanțare a pensiilor, să gândească programe de menținere a sănătății adecvate vârstei, să integreze social și să țină ocupat un eșalon important. Iar aici, soluțiile găsite de guverne și felul în care societatea sprijină acest eșalon nu sunt prea îmbucurătoare.
În România, îngrijorarea legată de sentimentul utilității este dată de măsura în care familia are sau nu nevoie de contribuția ta
De aceea, anxieitatea legată de pensionare e naturală și în mare măsură îndreptățită, mai ales dacă nu ai o mentalitate care să te mențină în rândul unei populațîi semiactive prin implicarea în diverse proiecte ale comunității. În viitor ne așteptăm să vedem mai mulți pensionari muncind în arii care se potrivesc capacității lor de efort și concentrare, însă deocamdată aceste programe nu prea există în România. De aceea, îngrijorarea legată de sentimentul utilității este dată de măsura în care familia are sau nu nevoie de contribuția ta. Personal, cred că nivelul de anxietate depinde și de sistemul din care ieși (cât de activ ai fost, cât de mult ți-ai dorit să ieși la pensie) și de ceea ce găsești și cât de util te simți în sistemul personal și familial în care intri. De aceea, pentru cei care avem viitori pensionari în familie, este cazul să ne gândim cum îi menținem sănătoși, lipsiți de anxietate și utili.
Cum poți preveni sau atenua temerile legate de faptul că nu vei mai putea munci până la vârsta pensionării, că nu vei mai fi util pe piața muncii, că nu vei ține pasul cu tehnologia și cu un stil de viață dinamic? Răspunsul meu este legat de învățare continuă, curiozitate, dorința de a rămâne „actual”, dorința de a da până în ultima clipă și de a deveni o sursă de experiență, de competență și de mentorat. Tehnologia va cere un efort de învățare de la toată lumea doar că cei mai tineri au abilități mai bine dezvoltare și au o lejeritate mai mare în a utiliza rapid diversele aplicații.
De asemenea, ar fi util, ca din timp, să îți contruiești o viziune asupra anilor de pensionare, mai ales a celor de început. Viziune și obiective. Locuri de văzut, oameni de cunoscut, lucruri de făcut.
Este clar că energia noastră fizică și viteza de lucru pot scădea pe măsură ce înaintăm în vârstă. Însă nu asta e problema reală a companiilor, ci o mentalitate rigidă și puțin dispusă la continuarea învățării, plus dezvoltarea unei paradigme superioare față de generațiile mai tinere de tipul: „știu eu mai bine că le-am văzut pe toate”, „eu, pe vremea mea” sau „generațiile de azi nu pot și nu vor”. Dacă reușești să te ții departe de o astfel de mentalitate, atunci poți fi considerat chiar foarte util în companiile care prețuiesc competența și știu să o utilizeze. Însă este un drum cu două sensuri: și companiile au nevoie să găsească o abordare potrivită și generația care se apropie de pensionare trebuie să facă vizibilă flexibilitatea și dorința de a aduce plus valoare. Iar companiile ar trebui să se gândească serios la o schimbare de paradigmă și de abordare în privința celor de peste 50 de ani, practic aflați în ultimul episod profesional. Un angajat 50+ nu este un angajat care creează fluctuație, e responsabil și serios, probabil ceva mai scump și ceva mai încet, însă este întotdeauna un echilibru pozitiv. De asemenea, angajații 50+ nu au nevoie să se obișnuiască cu ideea că nu vor mai fi probabil promovați și că vor avea câștiguri aplatizate, chiar dacă nevoile de viață pot cere altceva.
În ceea ce mă privește, am o muncă extraordinară care sper că îmi va permite să lucrez până mor. De aceea, pot spune că da, după pensionarea formală, sper să pot continua să lucrez de acasă, să scriu, să vorbesc în diverse conferințe și evenimente, să derulez workshop-uri.
Foto: Pixabay
Citește celelalte articole din această serie: