Legea salarizării ajustată din nou. „Medicii ne trebuiesc!”
Potrivit modificărilor aprobate de membrii Comisiei de Muncă, managerii de spitale, farmaciştii, psihologii, dar şi asistenţii ar urma să aibă salarii mai mari. Vor fi totuși unele discrepanțe salariale, avertizează sindicaliștii. "Farmacistul, până la biolog inclusiv, este clar dezavantajat în raport cu celelalte categorii profesionale. Sunt salarizați în 2022 mai aproape de infirmieră decât de medic", a motivat Iulian Pope, de la Federația Sanitas, potrivit stiri.tvr.ro.
Președintele Comisiei de Muncă, Adrian Solomon a explicat care este motivul pentru care "medicii, asistentele, soferii de ambulante vor intra de la 1 martie cu grila din 2022" : trebuie stimulați să rămână în spitalele din țară.
Alte amendamente aprobate au fost cele privind orele suplimentare efectuate de polițiști care ar urma să fie plătite cu 75% din solda lor de bază, în condițiile în care se încadrează într-o limita de 3% iar jandarmii vor avea indemnizație de 10% pentru intervenții, a anuntat presedintele comisiei, Adrian Solomon, potrivit Agerpres.
Ordonanţa 91, care vine să repare legea salarizării, urmează să fie supusă la vot în Camera Deputaţilor, for decizional.