Întâlnirea de la Ministerul Muncii nu a stins conflictul. Polițiștii au ieșit în stradă
Protestul Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie a început la ora 10.00, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, unde s-au adunat aproximativ 1.000 de poliţişti din Bucureşti şi din mai multe judeţe.
Alţi aproximativ 200 de manifestanţi de la Sindicatului Poliţiştilor Europeni Europol protestează la sediul Ministerului Muncii, potrivit news.ro.
Ei cer majorarea salarilor, eliminarea diferenţelor mari de salarizare dintre agenţi şi ofiţeri, plata sporurilor la nivelul salariului minim brut de 1.450 de lei, şi nu la cel de din 2009, dar şi modificarea unor prevederi privind programul de lucru şi repausul săptămânal.
În momentul de faţă sunt aproximativ 40.000 de agenți plătiţi cu salariul minim de 1.450 de lei în care sunt introduse sporuri sub formă de sume compensatoriin, potrivit reprezentanților polițiștilor.