Ideile angajaților, transformate în proiectele companiei
În acest context, la inițiativa CEO-ului Carrefour, Jean-Baptiste Dernoncourt, încă de anul trecut, a fost înființată o echipă de inovație, o echipă care nu ține de Departamentul de Achiziții sau de IT, sau de HR, ci este interdepartamentală, formată din oameni cu backgrounduri complet diferite. Această echipă de inovație avea ca scop să pună bazele unui motor al inovației în Carrefour. La nivelul echipei nu există șefi, nu există o structură ierarhică standard, toți membrii au libertatea de a se exprima, și deciziile se iau în comun.
„Erau multe exemple în diferite industrii, și totuși niciuna dintre acele «formule» de inovație nu se potrivea perfect organizației noastre. În magazine, colegii noștri îl «simt» pe clientul direct, el vine la noi și cumpără, întreabă, se plânge, face reclamații. Ei au acel «consumer insight» pe care multe companii îl caută”, spun reprezentanții Carrefour. Astfel, s-a pus problema cum să fie folosit acest know-how al angajaților și s-a decis realizarea proiectului „Am o idee”.
O platformă de idei
Este vorba despre o platformă web dezvoltată intern de Carrefour sub forma unei „burse de valori”. Beneficiile principale ale platformei sunt: transparența, recunoașterea ideilor bune și totodată a angajaților, fără bariere ierarhice. Pe platformă, angajații își introduc ideile anonim. Dacă restul userilor investesc în ideea respectivă, aceasta crește ca valoare și, când trece de un anumit prag, ajunge să fie aprobată „de piață”. De asemenea, toate acțiunile pe care un user le face pe platformă sunt importante, deoarece este posibil ca un angajat să nu aibă idei, dar poate că reușește să contribuie și să ajute o idee a unui coleg, să facă astfel ca o idee bună să crească prin comentarii sau prin investiții. Ideile preaprobate de piață urmează să fie prezentate, informal, în cadrul unui Târg de Inovație.
Dacă o idee este aprobată în cadrul târgului, la care participă și investitorii cei mai importanți), creatorul ideii, împreună cu o echipă pe care și-o formează, va implementa proiectul. Mai mult, compania pune la dispoziția creatorului ideii un coach, care să-l susțină pe parcursul misiunii sale.
O echipă dedicată
Primul ciclu al proiectului „Am o idee” a durat două luni, în perioada septembrie–noiembrie 2015, și a fost lansat ca un program-pilot, în trei departamente mari de la sediul central, trei hipermarketuri și două supermarketuri.
„Primul ciclu al «Am o idee» s-a încheiat cu succes. Implicarea pe platformă a fost mai mare decât am estimat-o noi, oamenii au fost entuziasmați, au răspuns pozitiv unei inițiative care, de fapt, este gândită pentru ei, pentru a da spațiu unor oameni cu idei de a se exprima și de a crește în interiorul companiei”, mai spun reprezentanții firmei. De asemenea, și în afara platformei lucrurile s-au schimbat. A fost creată „o după-amiază de geniu” – o după-amiază de lucru, în fiecare marți, în care toți angajații implicați în proiecte interdepartamentale își dedică timpul 100% acestor proiecte.
„Oamenii sunt mult mai deschiși spre inovație, spre un alt tip de comunicare, mai puțin restrictivă, spre alte domenii decât cele de bază în care au fost formați. De exemplu, pentru mine a fost esențială interacțiunea cu echipa, faptul că am învățat o mulțime de lucruri pe care nu le știam despre proiectele din companie. Am crescut împreună cu echipa mea, și acum aștept cu nerăbdare ziua de marți. Ne începem întâlnirile la ora 14:30, cu ciocolată și câte o glumă, râdem bine, ne bucurăm, și apoi ne apucăm de treabă. Avem multe de făcut pentru lansarea ciclului doi al «Am o idee»”, spune Teodora Ionașcu, membru al echipei de inovație.
În prima etapă a proiectului au participat 660 de utilizatori activi pe platformă și au fost 373 de idei postate. Dintre ideile postate, cele care au îndeplinit toate criteriile de validare au intrat în „piață”, fiind disponibile pentru dezbatere și evaluare de către participanți, prin comentarii și investiții. Platforma a fost foarte animată, au fost în total un număr de 2.871 de investiții (un utilizator putând investi de mai multe ori).
În „târgul de inovație” au intrat 71 de idei, dintre care 19 au fost validate pentru implementare. O parte dintre acestea au fost deja puse în practică, altele sunt în faza de proiect-pilot.
Acest articol a apărut în numărul 226, al Revistei CARIERE.