Guvernul a mai majorat niște salarii prin ordonanță de urgență
„Ordonanța de urgență adoptată în ședința de Guvern prevede:
– majorarea cu 10% a cuantumului brut al salariilor de funcție ale polițiștilor din Ministerul Afacerilor Interne și unitățile/instituțiile/structurile aflate în subordinea sa;
– majorarea cu 15% a cuantumului brut al salariilor de bază ale personalului civil din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională, cu excepția personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa”.
Aceste măsuri nu se aplică personalului care a beneficiat deja de majorări.
Pentru eliminarea discrepanţelor salariale până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, a fost majorat cu 15% cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor de funcţie ale cadrelor militare în activitate, precum şi ale soldaţilor şi gradaţilor voluntari, inclusiv ale personalului civil din Ministerul Apărării Naţionale şi instituţiile aflate în subordinea sa, cu excepţia celor care au beneficiat de majorări, se mai precizează în comunicat.