Energia verde caută specialişti, dar nu (prea) oferă locuri de muncă
Denumiţi şi „green collar workers”, specialiştii din zona verde a economiei pot avea ocupaţii diverse: de la analişti şi consultanţi de mediu, angajaţi în zona de reciclare sau avocaţi de mediu la ingineri şi constructori de parcuri eoliene şi fotovoltaice şi arhitecţi de clădiri verzi. Consultanţa în parcuri eoliene este unul dintre domeniile care a cunoscut o creştere destul de mare în ultimii ani. „În acest moment, ne bucurăm de o piaţă consistentă a expertizei pentru consultanţă în parcuri eoliene şi fotovoltaice. Există specialişti în domeniu care s-au pregătit şi sunt gata să migreze de la o companie la alta. Până acum 2-3 ani nu aveai de la cine să «furi» experţi, pentru că nu era nimeni destul de pregătit încât să vină şi să-l pui cu încredere direct la treabă”, afirmă Sebastian Enache, Director Comercial în cadrul companiei Wind Power Energy.
Cu ce se ocupă un consultant pentru parcuri eoliene? Expertul trebuie să propună viitorului investitor terenul potrivit pentru un parc eolian în urma estimărilor şi măsurărilor din teren. „Deşi măsori vântul pe o perioadă de 1-2 ani, trebuie să estimezi producţia pe 20 de ani. Totul ţine de experienţa şi de cunoaşterea zonei. Uneori, este greu să convingi un investitor că trebuie să investească în echipamente scumpe pentru a avea estimări şi rezultate cât mai exacte”, mai precizează specialistul.
Pentru a lucra în domeniu, absolvirea unei facultăţi de profil este o necesitate, iar pentru a deţine o funcţie de conducere într-o companie din această zonă, nici studiile de management nu ar trebui să lipsească. „Pentru a ocupa poziţia de director comercial într-o astfel de companie, este necesar în primul rând să ai mare experienţă în domeniul energiilor regenerabile, pe toate nivelurile de competenţă: expertiză, analiza datelor, echipamente. În al doilea rând, dedicaţia, seriozitatea şi calitatea lucrărilor sunt factori vitali pentru a rezista şi a evolua pe termen lung. Am început ca Junior Wind Expert în 2006 şi încet-încet am urcat pe scara ierarhică. La început, ştiam doar ce sunt o eoliană şi un anemometru, dar, după cursuri de specializare în străinătate şi după experienţa acumulată la locul de muncă, am putut avansa”, ne descrie parcursul său profesional Sebastian Enache, care este şi inginer doctorand al Facultăţii de Energetică, din cadrul Universităţii Politehnice Bucureşti.
Deşi meseria de achizitor de energie nu este una nouă, aceasta a căpătat o nouă dimensiune odată cu interesul crescând pentru energia regenerabilă. „Pentru un astfel de post, sunt necesare studii superioare în domeniul economic sau energetic. Experienţa practică se dobândeşte exclusiv în decursul derulării activităţii într-o companie de profil, datorită specificităţii serviciului achiziţionat”, afirmă Maria Sabău, Power Purchase Manager în cadrul Monsson Energy Trading. Specialistul are însă veşti proaste pentru cei care ar fi interesaţi să ocupe un astfel de post. „Este un domeniu de nişă, implicit este foarte greu de găsit un astfel de post. Plaja de companii în care te poţi angaja pe o astfel de poziţie este destul de restrânsă, aşa că specialiştii migrează între societăţile deja existente în piaţă. Posturile deschise în companii noi sunt foarte puţine”, precizează Maria Sabău. Odată cu creşterea apetitului investitorilor străini pentru investiţii în ferme eoliene şi nu numai, în România a apărut şi necesitatea de a identifica specialişti care se pot ocupa de diverse funcţii conexe. Printre acestea se numără serviciile de operare tehnică pentru unităţi de producţie energie din surse regenerabile (turbine eoliene, panouri fotovoltaice), pentru staţii de transformare, precum şi alte servicii specifice acestui domeniu (inspecţie şi reparaţie pale, mentenanţă şi service pentru turbine eoliene). Activitatea în acest sector presupune cunoştinţe temeinice, în special în domeniul electrotehnicii, datorită gradului mare de automatizare a instalaţiilor, dar şi din domeniul mecanic şi hidraulic. De asemenea, cunoştinţele din domeniul energeticii – reţele electrice, echipamente de medie şi înaltă tensiune – sunt indispensabile pentru exploatarea staţiilor de transformare.
Pentru un post în domeniu, pe lângă cunoştinţele de bază enumerate anterior, „sunt necesare şi o serie de cursuri de pregătire specifice – cursuri de lucru la înălţime şi salvare, exploatare instalaţii de medie şi înaltă tensiune, pregătire lucru în coardă – tehnici de alpinism –, precum şi o serie de traininguri în centrele de pregătire ale producătorilor de turbine. Pregătirea unui specialist durează, în medie 6-9 luni de zile”, afirmă Ervin Semsedin, Managing Director al Monsson Operation.
Specialistul are, din păcate, două veşti proaste. Deşi există un interes crescut pentru o carieră în acest domeniu, specificul activităţii şi nivelul de pregătire necesar fac ca numărul specialiştilor să fie destul de redus. În momentul de faţă, nu există în România un centru de pregătire a specialiştilor pentru acest domeniu, iar majoritatea cursurilor au loc în străinătate, ceea ce implică nişte costuri foarte mari pentru angajator.
Un „doctor al naturii“ – analistul de mediu
Aşa cum aţi intuit şi din denumire, analistul sau evaluatorul de mediu este persoana calificată care se ocupă cu analiza calităţii mediului şi evaluarea modului în care funcţionează factorii de mediu: apă, aer, sol. „Pentru aceasta există indicatori cu caracter specific, care pot furniza informaţii foarte utile cu privire la modificările pe care le suferă factorii de mediu, fie sub presiunea fenomenelor naturale, fie sub presiunea activităţilor antropice”, explică Mihaela Marica, absolventă a cursurilor de masterat la Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Bucureşti şi analist de mediu.
Totuşi, tânăra afirmă că absolvirea unei facultăţi nu reprezintă decât un punct de plecare în continuarea unor studii de specialitate. „Finalizarea studiilor atrage ulterior numeroase investiţii în dezvoltarea ta profesională, în principal pentru că, de acum înainte, trebuie să urmezi şi alte cursuri de specialitate pe o ramură anume, concretă (poluare aer, apă, sol, deşeuri, audit de mediu ş.a). Mai important este, şi aş îndrăzni să spun imperios necesară, implicarea activă a studentului în activităţi extraşcolare, în activităţi de învăţare nonformale: workshopuri, simpozioane, activităţi de cercetare ş.a, pentru că doar astfel eşti tot timpul la curent cu noutăţile din branşa ta.”
Deşi îi place această meserie şi consideră că evaluatorul de mediu este un fel de „doctor al naturii“, deoarece acesta identifică, intervine şi evaluează sursa de degadare a arealului afectat şi, în ultimă fază, propune soluţii de refacere şi restaurare asupra acestuia ca rezultat al acţiunii umane, Mihaela consideră că este foarte greu să faci carieră într-un astfel de domeniu. „Partea cea mai tristă este că, deşi în România există universităţi specializate, lista firmelor din acest sector este foarte restrânsă şi mult prea vitregită pentru a-ţi putea oferi satisfacţia unei cariere care să te valorifice.”
În condiţiile în care România este printre cel mai atractive state pentru investitori, din punctul de vedere al potenţialului energetic, este de aşteptat ca numărul joburilor disponibile în această zonă să crească în viitor. Însă nivelul de cunoştinţe, costurile de specializare şi concurenţa acerbă vor continua să reprezinte o problemă pentru cei care vor să facă o carieră în acest sector.
Articol preluat din Revista Cariere de aprilie. Pentru detalii legate de abonare, click aici