Cum îţi dai seama dacă un candidat minte la interviul de angajare. Metoda lui Elon Musk
Ca să vadă dacă un candidat blufează, Elon Musk, şeful Tesla, întreabă la interviul de angajare următorul lucru: Care au fost cele mai dificile probleme cu care te-ai confruntat şi cum le-ai rezolvat?
Potrivit CNBC, răspunsul spune multe despre rolul pe care persoana respectivă l-a avut în cadrul unui proiect sau al companiei, adică dacă a coordonat o echipă, s-a implicat cu adevărat sau doar a fost un privitor.
La polul opus, cei care sunt prinşi cu mâţa în sac vorbesc superficial despre rezolvarea unei probleme sau se fofilează.
Reamintim că, potrivit cercetărilor lui Ron Friedman, un psiholog american care a primit numeroase premii de specialitate şi autorul cărţii The Best Place to Work, nu mai puţin de 81% dintre candidaţi au strecurat cel puţin o minciună în CV, care ar trebui să fie cartea de vizită a unui potanţial angajat şi să reflecte experienţa şi abilităţile dobândite de acesta.