Comunicarea este miezul tuturor problemelor…

De altfel, acesta si este domeniul formatiei sale principale. In paralel cu deschiderea unui cabinet de consultanta, si-a infiintat si editura care-i poarta numele. Titlurile aparute aici prefigureaza calea pe care Elena se straduieste sa o deschida spre zonele mai putin frecventate ale psihicului nostru. Vindeca, de David Servan-Schreiber, Noua arta a timpului, de Jean-Louis Servan-Schreiber, Comunicarea nonviolenta – Un limbaj al vietii, de Marshall B. Rosenberg, sau Aventura descoperirii de sine, de Stanislav Grof, sunt doar cateva dintre ele.

Ce a facut psihologul din tine in rastimpul cat ai condus revista Cosmopolitan?

Psihologul din mine a lucrat. Chiar foarte mult… Poate ca nu prin ceea ce se denumeste in mod conventional practica (cabinet, consultatii etc.), cat prin „prezenta” mea editoriala, prin faptul ca am ascultat ori de cate ori a fost nevoie, ca am ajutat macar si cu o vorba buna… Timp de sapte ani, am primit mii de scrisori sau e-mail-uri de la cititoare si asta m-a bucurat nespus de mult. Cand mi-a stat in putinta, am fost alaturi de ele. Sunt convinsa ca am fost un bun psiholog si pentru echipa Cosmo, pe care cu mare drag am condus-o in toti acesti ani. Uneori, simteam biroul meu mai mult ca pe un cabinet de consiliere. Cam asta a facut psihologul din mine cat timp am condus revista. Iar omul Elena Francisc a descoperit, cu ajutorul revistei, o alta maniera de terapie: terapia prin scris. Nefiind jurnalist de meserie, am reusit sa-mi scriu editorialele cu sufletul.

Descrie pentru mine si pentru cititorii revistei CARIERE domeniul psihologiei in care ti-ai propus sa practici? Ce fel de psihoterapie ai in vedere?

Este vorba despre psihologia si psihoterapiile transpersonale. As putea spune ca psihologia transpersonala se gaseste la rascrucea dintre intelepciunea mistica antica si psihologia moderna. Transpersonal inseamna „dincolo de persoana”. As indrazni sa spun eu „dincolo de Ego”. Transpersonal este ceea ce depaseste limitele controlului rational si al logicii. Aceasta ramura a psihologiei este a patra mare scoala dupa psihanaliza, psihologia congnitiv-comportamentala si cea umanista. Ea recunoaste directiile celor trei, insa include si spiritualitatea (nu religia!) ca parte integranta a fiintei umane. Istoric vorbind, psihologia s-a ocupat si se ocupa de cei interesati sa raspunda la intrebari fundamentale legate de existenta lor. Psihologia transpersonala incearca sa integreze ceea ce ofera psihologia individualista din Occident in perceptiile intuitive si mistice ale psihologiei spirituale din Orient.

Care sunt punctele de intalnire ale activitatii editurii si ale terapiei pe care o practici?

Misiunea editurii nu este o surpriza pentru cei care ma cunosc si care-mi cunosc cele trei mari pasiuni – mereu cultivate – viata, psihologia si cartile. In ultimii ani, aceste trei destine au capatat un sens concret, s-au intrepatruns, apoi si-au dat intalnire, devenind EF Publishing si psihoterapeutul transpersonal Elena Francisc. Editura isi propune sa imbine psihologia cu spiritualitatea, teoreticul cu empiricul. Cartile editurii vor inspira creativitate, vor fi calauze sigure catre profunzimile noastre de care, de multe ori, ne temem. O intoarcere spre sine este, cu siguranta, solutia multor probleme cu care ne confruntam zilnic. Publicatiile sunt un adevarat punct de sprijin pentru cei aflati in cautarea sinelui, pentru cei care vor sa se reinventeze, sa regaseasca fericirea, bucuria de a trai, bunastarea, calea spre spiritualitate si linistea interioara. Scopul final al editurii mele este… pur si simplu o viata mai buna. Iar celor care apeleaza la mine ca terapeut le-as spune ca nu eu voi gasi solutii la problemele lor… Eu doar ii voi ghida, calauzi, insoti catre raspunsurile care se afla deja in ei. Ii voi ajuta sa-si depaseasca fricile, blocajele, si sa se confrunte cu propria lor „umbra” pentru a descoperi ceea ce inconstientul a incercat sa ascunda. Rolul cartilor pe care le public nu este de a vindeca sau de a schimba, lucru valabil si pentru profesia mea de terapeut. Vindecarea si schimbarea se afla in cel care si-o doreste cu adevarat. Eu si lucrarile EFP putem doar anima energia care deja exista in calatorii interesati de descoperirea de Sine!

De ce te-ai implicat in campanii sociale?

Ca redactor-sef al unei reviste a carei ideologie a constituit o veritabila revolutie pentru Romania, misiunea mea cea mai dificila a fost sa redau femeilor forta de a crede in ele insele, de a-si lua viata in propriile maini si de a se schimba. Asta intr-o Romanie unde generatii intregi de femei s-au multumit cu rolul de mama, gospodina sau sotie. Am demonstrat pentru drepturile femeii din Romania cu fapte, si nu numai cu vorbe: am initiat, in septembrie 1999, campania impotriva violentei domestice.

I-au urmat initiative la fel de importante care au informat, au oferit sfaturi, au schimbat mentalitati: „Lupta impotriva cancerului de san”, „Implica-te – campanie pentru ecologie si voluntariat”, „Rosul vietii – cruciada pentru sanatatea inimii”, „Citeste o carte!”, „Cursa Carierelor de Succes” si multe, multe altele. Chiar si acum, dupa ce am renuntat la functia de redactor-sef pentru a-mi urma propriul drum, as putea spune ca acesta a ramas „motorul” care ma pune in miscare zi de zi.

Toate aceste actiuni te-au pus in contact cu mentalitati, atitudini si fenomene sociale specific romanesti. Cum ai caracteriza „pacientul” roman?

Eu il numesc „client”, si nu „pacient”! Cuvantul „pacient” implica pasivitate: Sunt bolnav, ma duc sa ma vindece… Pe cand „client” implica interactivitate. Vindecarea e un proces pe care il parcurgem impreuna. In Romania, dar nu numai la noi, exista inca teama de a merge la terapeut. Inca n-am depasit aceasta prejudecata care decreteaza ca la terapeut merg doar nebunii…

Nu pot caracteriza „pacientul” roman, pentru ca nu-mi place sa generalizez. Insa despre clientii care au pornit alaturi de mine in aceasta minunata aventura a descoperirii de Sine, pot spune ca la inceput stiau mai bine sa spuna ce gandeau decat ceea ce simteau. Si asta pentru ca nu am fost invatati sa intelegem ce se intampla cu noi. Am fost invatati sa purtam o masca (sau mai multe), sa jucam un rol (sau mai multe). Ne-am obisnuit sa facem lucruri pentru a castiga recunostinta celor din jur si ne concentram mai mult pe „a face” decat pe „a fi”. A devenit firesc sa ne rupem de noi pentru a fi alaturi de altcineva. Dar asta este o iluzie, fiindca nu putem fi cu adevarat alaturi de altcineva daca nu suntem mai intai alaturi de noi insine. Lipsa de iubire si de respect fata de sine duce implicit la lipsa de iubire si de respect fata de ceilalti. Avand contact si cu clienti din Franta, pot face o comparatie, insa. Clientul roman este mult mai inchis si mult mai rupt de senzatiile, sentimentele si emotiile sale. Ca terapeut transpersonal, ma bazez foarte mult pe mesajele pe care mi le transmite corpul clientilor care vin in terapie. Insa, de multe ori, imi este foarte greu sa redirectionez atentia clientilor catre trup, fiindca ei sunt prizonierii mentalului, ai ratiunii. Relaxarea, respiratia holotropica, dansul, desenul, toate acestea ma ajuta sa-l reconectez pe client la
propriul corp.

Care sunt cele mai serioase probleme psihologice ale sale?

Cele mai serioase probleme psihologice cu care m-am intalnit de cand lucrez ca psihoterapeut au fost depresia, stresul post-traumatic, compulsiile obsesionale si starile maniaco-depresive. Insa lipsa comunicarii mi se pare in continuare cea mai grava problema pe care o intalnesc.

Comunicarea este miezul tuturor problemelor?

Cred ca de aici incepe totul. As pune in primul rand accentul pe comunicarea cu propria persoana, care se rasfrange apoi si asupra comunicarii cu celalalt. Din pacate, traim intr-o societate care nu ne invata sa ne tratam cu blandete si sa fim buni si intelegatori cu noi insine. Cei mai multi dintre clientii mei isi cer mai mult decat pot duce, iar atunci cand isi dau seama ca e peste puterile lor, se judeca extrem de aspru, se simt vinovati, se autoculpabilizeaza. Atat in relatia cu sine, cat si in relatia cu celalalt, vedem mult mai repede ce nu merge, aspectele negative, ce nu s-a facut, decat sa remarcam partile bune, care exista si ele, fara indoiala.

La nivelul comunicarii verbale, rareori reusim sa ne exprimam fara sa emitem judecati, fara sa etichetam, fara sa lovim (de multe ori, inconstient) in celalalt. Si este limpede ca reactia lui nu va fi cea pe care ne-o dorim. Mesajul si modul in care este exprimat sunt la fel de importante.

Povestile incep cu „Daca n-ar fi, nu s-ar povesti…”. De aceea, intreb si eu: de ce vorbim despre comunicare nonviolenta? Cumva pentru ca violenta este un atribut actual al comunicarii?

Modul in care gandim si ne referim la noi insine, ca si modul in care gandim si vorbim cu ceilalti este de foarte multe ori agresiv. Prin violenta nu inteleg doar pumni si palme, ci si cuvintele si gandurile care au un efect extrem de nociv asupra increderii si respectului fata de sine. Ea face parte din viata noastra de zi cu zi, chiar daca in mod inconstient. Din acest punct de vedere, este mult mai periculoasa decat agresivitatea fatisa.

Cum se poate aplica metoda comunicarii nonviolente la management?

Un prim pas ar fi constientizarea faptului ca succesul real si pe termen lung al unei companii este direct proportional cu multumirea si implicarea angajatilor in munca pe care o fac. Pentru a da randament maxim, angajatul trebuie sa se simta respectat, ascultat si inteles de angajator. Altfel, nu va face decat sa astepte oportunitatea de a pleca spre un loc de munca mai avantajos.

Din pacate, in foarte multe companii, comunicarea dintre management si angajat este aproape inexistenta, iar asta, mai devreme sau mai tarziu, se simte. Oricat ar fi de capabil, un director de firma nu poate face totul de unul singur. Pe de alta parte, nici angajatul nu doreste sa fie un simplu executant. In fiecare dintre noi exista nevoia de a contribui la binele firmei in care lucram. In momentul in care se creeaza un parteneriat intre conducere si restul personalului, compania devine mai puternica si profitul creste vizibil.

Comunicarea nu este decat rareori un scop in sine. Cel mai adesea este un mijloc de realizare a unor obiective de diferite naturi. Care este scopul urmarit de CNV?

Comunicarea nonviolenta ne ajuta, in primul rand, sa constientizam ca nu putem avea relatii bazate pe iubire si respect reciproc daca suntem interesati doar de atingerea obiectivelor proprii, in detrimentul celorlalti. Unul dintre principalele ei scopuri ar fi solutionarea diferendelor si conflictelor (inerente in orice relatie) in avantajul tuturor. Poate parea un vis frumos, dar daca citesti cartea Ne putem intelege – rezolvarea pasnica a conflictelor, care se bazeaza pe probleme reale rezolvate cu ajutorul CNV, iti dai seama ca este foarte simplu: nu e nevoie decat de constientizarea tiparelor nocive de gandire si de dorinta de schimbare.

Principalul obiectiv al CNV este acela de a oferi o alternativa celor care s-au saturat de frustrarile si suferintele pe care modul nostru obisnuit de a comunica le provoaca deseori, celor ce-si doresc sa scape din cercul vicios al acuzelor, scuzelor, atacurilor si contraatacurilor cu care ne confruntam zilnic. Se poate trai si altfel, se pot cladi si alt fel de relatii decat cele bazate pe criterii de putere.