Cinci întrebări deştepte pe care le poţi adresa angajatorului la interviu
Interviul trebuie să fie o discuţie bidirecţională, altfel spus întrebările nu trebuie să vină doar dinspre angajator spre candidat pentru că nu doar primul trebuie să măsoare compatibilitatea cu fişa postului, ci şi al doilea trebuie să îşi dea seama dacă se potriveşte sau nu acelui job. M-am gandit că textul de mai jos, scris de Jeff Haden pe Inc.com, vă poate ajuta în acest sens:
„Multe dintre întrebările pe care candidaţii le adresează în timpul unui interviu sunt banale, însă nu şi cele de mai jos. Mulţi candidaţi vor doar să „dea bine” la un interviu, prin urmare îi interesează mai puţin răspunsul recrutorului, şi mai mult întrebarea.
Candidaţii deosebiţi (în sensul pozitiv, desigur –n.r) adresează întrebări pentru că vor să evalueze angajatorul şi să afle dacă vor să lucreze cu adevărat pentru acesta. Iată 5 întrebări la care recurg astfel de candidaţi:
1. Ce aşteptări aveţi de la mine în primele 90 de zile?
Candidaţii deosebiţi vor să se apuce de treabă cât mai repede. Ei nu vor să îşi petreacă săptămâni ori luni întregi cunoscând organizaţia. Vor să facă diferenţa acum.
2. Care sunt caracteristicile comune ale celor mai performanţi angajaţi pe care îi aveţi?
Candidaţii deosebiţi vor să fie angajaţi deosebiţi pe termen lung. Fiecare organizaţie este diferită, la fel ca şi acel set de calităţi comun angajaţilor productivi din fiecare companie.Poate că cei mai buni angajaţi ai companiei lucrează peste program.
Poate creativitatea este mult mai importantă decât metodologia. Poate că atragerea constantă de noi clienţi este mai importantă decât construirea unor relaţii de lungă durată cu clientul. Candidaţii deosebiţi adresează o astfel de întrebare pentru că vor să ştie dacă 1) se potrivesc acelei organizaţii şi 2) dacă au capacitatea de a fi performanţi în acel context.
3. Puteţi să îmi daţi exemplu de câteva elemente care generează rezultate în companie?
Angajaţii reprezintă o investiţie şi fiecare angajat în parte ar trebui să ofere “ceva” în schimbul salariului (altfel de ce s-ar mai regăsi pe statul de plată?!). Fiecare job presupune un set de activităţi dintre care unele aduc plus valoare mai mult decât celelalte. Un candidat bun vrea să ştie ce anume face diferenţa într-o companie şi ştiu că succesul companiei înseamnă şi succesul personal.
4. Ce fac angajaţii în timpul liber?
Angajaţii fericiţi sunt încântaţi 1) de ceea ce fac şi 2) de oamenii alături de care lucrează.Este dificil de răspuns la o astfel de întrebare. În cazul în care nu este vorba despre o firmă mică, recrutorul nu poate decât să răspundă prin generalităţi. Dar este o altă şansă de a afla dacă te potriveşti în respectiva companie.
5. Cum aveţi de gând să …?
Orice business are de înfruntat provocări: schimbări tehnologice, intrarea unor noi competitori pe piaţă, schimbarea mediului economic…de regulă nu există un Warren Buffett care să protejeze fiecare business în parte.
Chiar dacă organizaţia nu se află în cel mai bun moment al ei, candidatul vrea să ştie că există posibilităţi de creştere…şi chiar dacă la un moment dat ar părăsi compania, ar vrea ca motivul să nu aibă legătură cu faptul că organizaţia a ieşit din piaţă.