Cele mai mari creșteri salariale din publicitate
Industria de publicitate din România este în expansiune, iar asta se reflectă și în salariile nete ale angajaților din acest sector, care au crescut în medie cu 3% în 2019, comparativ cu 2018, potrivit studiului bienal Salary Survey realizat de PwC România pentru Uniunea Agențiilor de Publicitate din România (UAPR).
În ultimul an, cel mai mult au crescut salariile angajaților din departamentul media – 5,6%. Salariile angajaților din creație au fost majorate cu circa 4%, iar ale angajaților din departamentul digital cu aproximativ 2,5%.
În ceea ce priveste remunerarea pe criterii de gen, industria de publicitate se bucură de una dintre cele mai echilibrate situații. În majoritatea departamentelor, nu există diferențe între salarile primite de femei și bărbați. Excepție fac pozițiile de management. Astfel, potrivt studiului, salariile femeilor manager din publicitate sunt cu aproximativ 5% mai mari decât cele ale bărbaților care ocupă aceleași poziții.
Comparativ cu anul 2018, piața de publicitate a crescut în 2019 cu circa 10%. Totuși, valoarea netă în euro a investițiilor din publicitate este încă departe de nivelul din 2008.
”Industria de publicitate a fost unul dintre cele mai afectate sectoare de criza financiară și se află încă în faza de recuperare. Astfel, creșterile salariale, chiar dacă sunt sub nivelul celor înregistrate la nivelul întregii economii, sunt un indicator foarte important ca această industrie crește și își păstrează atractivitatea”, a arătat Oana Munteanu, Senior Manager PwC România.