Ce ne unește este semnificativ mai important decât ce ne diferențiază
Pentru mine, jurnalismul reprezintă împletirea celor două viziuni, feminin și masculin, așa cum sunt percepute de societate. Am descoperit ce e dincolo de pragmatism, putere, sobrietate, dar și puterea empatiei, sensibilității și a grijii față de ceilalți.
Am avut și am în continuare norocul să fac parte din echipe conduse de lideri. Din întâmplare, acești lideri sunt femei. Din fericire pentru mine, am fost dispus să mă las să fiu învățat. Adică sunt coachable, ca să folosesc un termen la modă.
Am înțeles că viziunea mea trebuie să fie una extinsă – holistică aș putea spune – asupra temelor pe care le abordez. Mi s-a arătat cum să dau viață cifrelor și statisticilor, astfel încât cititorii să înțeleagă de ce o știre e interesantă pentru ei. Acum scriu avându-i în minte pe cei cărora mă adresez, trec prin filtrul experiențelor mele și apoi mă pun în pielea altora. Am învățat să scriu (și) din inimă, dar și cum să pun întrebări, cum să explic probleme, cum să îmi stabilesc unghiul de abordare și cum să prezint adevărul într-un mod în care să fie înțeles de public.
Am descoperit puterea din oameni vorbind cu ei (cât mai) deschis despre poveștile lor. Am înțeles cum să explic noi trenduri și concepte într-o manieră aplicată. Am deprins importanța unei informații puse în context și a documentării. Mi-am dat seama că este nevoie să fiu un învățăcel continuu, așa cum îmi place mie să spun. Mă bucur enorm când oamenii îmi împărtășesc experiențele lor, pentru că e o dovadă de încredere. Am învățat că leadershipul este despre oameni, la fel ca jurnalismul. Mai mult, știu cum să trec prin schimbări, cum să mă adaptez transformărilor și cât de importante sunt agilitatea și reziliența. Îmi dau seama cât de multă muncă trebuie să depui ca să poți să aliniezi viziunea unei companii cu viziunile personale ale membrilor din echipă.
Totodată, am observat că, atunci când echipa este cât de cât echilibrată din punct de vedere al genurilor, dezbaterile sunt mai nuanțate, orizontul se lărgește și tensiunile se aplanează într-un alt mod. Evident, încrederea se află la baza oricărei echipe. Sunt recunoscător pentru toți „profesorii“ care mi-au intrat în viață.
Prin urmare, cred că este nevoie de ambele viziuni ca să ne facem treaba bine: și de cea feminină, și de cea masculină. Dar cum am lucrat și lucrez alături de doamne, în organizații în care femeile sunt în majoritate, m-am gândit că ar fi interesant să discut și cu alții ca mine.
CE NE ARATĂ STATISTICILE ȘI CE ESTE DINCOLO DE ELE
Pentru a ne face o viziune de ansamblu, să începem cu datele statistice. INS a publicat în 2015 un raport al meseriilor din România, „împărțite“ pe gen.
Astfel, domeniile în care femeile erau predominante erau asistența socială, învățământul (cu peste 70%), intermedierile financiare și asigurările (69%), respectiv hotelurile și restaurantele (puțin peste 60%).
De partea cealaltă, bărbații erau majoritari în industria extractivă (peste 80%), agricultură, silvicultură și pescuit (peste 70%), producția și furnizarea de energie (76%), construcții (86%), transport și depozitare (76%).
Deci e clar că încă mai există segregarea ocupațională pe criterii de gen. Și nu e doar la noi. Asta pentru că perspectivele sociale și culturale ale fiecărei vremi și tradițiile națiilor și-au pus amprenta și pe statusurile și rolurile ocupaționale (profesionale). Femeilor le-au fost atribuite ocupații aflate într-o legătură directă sau indirectă cu emoțiile, cu grija, cu socializarea primară și desfășurate în spațiul domestic, în timp ce bărbaților le-au revenit ocupații preponderent raționale, care solicitau forță fizică și/sau care se desfășurau, de cele mai multe ori, în spațiul public și chiar dincolo de acesta (internațional), după cum explică Mihaela Sofrone, Lect. Univ. Dr. la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității din București.
Practic, delimitarea ocupațiilor pe criterii de gen între ocupații potrivite femeilor și bărbaților s-a conturat, de-a lungul timpului, pe baza a două considerente – mentalitatea socială și abilitățile individuale (cognitive, emoționale, fizice).
„Statusul și rolurile femeii în diferite perioade istorice au fost susținute de mentalitățile vremii, mentalități controlate puternic de principiile religioase, de relațiile politico-economice dintre state (regiuni, teritorii, popoare) și de interese cât mai pragmatice privind viața de zi cu zi a copiilor și bărbaților. Astfel, abilitatea femeilor de conștientizare și gestionare a emoțiilor, superioară bărbaților, a făcut ca acestora să le fie atribuite preocupări care solicitau aceste calități – empatie, răbdare, afectivitate, sociabilitate, grijă etc, abilități necesare în susținerea și îngrijirea celorlalți.
Perioada modernă și post-modernă, odată cu emanciparea femeii și cu implicarea ei într-o proporție semnificativă pe piața muncii, a adus cu sine intruziunea acesteia în toate domeniile economice și sociale, în toate activitățile profesionale existente. În același timp, și bărbații au început să abordeze profesii pe care altă dată mentalul social le poziționa dincolo de baricadă. Astfel, astăzi întâlnim femei și bărbați, deopotrivă, în toate domeniile profesionale (cu unele mici excepții). Uniformizarea șanselor și oportunităților reprezintă un deziderat pentru prezent și pentru viitor. Deși, nu putem vorbi, încă, de o deschidere semnificativă în mentalul social românesc, universalitatea profesiilor, ocupațiilor sau meseriilor se regăsește în toate domeniile economice. A devenit deja acceptat argumentul conform căruia calitatea muncii nu este influențată de gen, ci de abilitățile, cunoștințele și experiența celui care desfășoară acea activitate“, spune Mihaela Sofrone.
SPARGEREA BARIERELOR DE GEN DE PE PIAȚA MUNCII
Complementaritatea dintre structura bio-psihică feminină și masculină, aspect cunoscut și acceptat în societățile post-moderne, poate constitui argumentul de bază privind spargerea barierelor de gen pe piața muncii. De asemenea, dezvoltarea umană, de-a lungul timpului, a scos la iveală și a demonstrat faptul că deprinderile (priceperea, îndemânarea, iscusința) nu sunt strict delimitate de genul individului. Astfel, deținerea „mixtului“ în abilitățile solicitate într-o meserie/ocupație constituie garanția calității, în detrimentul segregării formale pe criterii de gen, mai spune Mihaela Sofrone.
Legislația românească reglementează egalitatea de șanse între bărbați și femei, deși, încă există sincope privind diferențierea remunerării pe criterii de gen, remarcă aceasta: „Problematica diferențierii remunerării și a discriminării pe criterii de gen a preocupat și țările europene (Marea Britanie, țările nordice) în ultimele decenii și încă se mai ajustează. Cu toate acestea, putem considera că demersurile privind eliminarea discriminării de gen în sectorul public și privat (în domeniul muncii, educației, sănătății, culturii și informării, politicii, participării la decizie etc), se regăsesc în raporturile de muncă din România“, mai punctează Mihaela Sofrone.
Din aceeași serie:
Povestea învățătorului din București care crede în elevii săi
Articol preluat din numărul 256/APRILIE 2019 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.