Cât au crescut salariile românilor în 2017: Domeniul cu avans de 69%
De cele mai mari creşteri salariale – 5,6% – au beneficiat "gulerele albastre", o categorie profesională din care fac parte angajaţii din construcţii, muncitorii de pe liniile de producţie din fabrici, mecanicii, şoferii etc.
Dar să nu aveţi impresia că, dintr-odată, toţii şefii din România din această zonă s-au pus de acord să dea lefuri mai mari.
Nu. Principalul motiv îl reprezintă creşterea salariului minim pe economie – cu care sunt recompensaţi de obicei cei din categoria "gulerelor albastre" – care s-a aplicat de la 1 februarie şi a fost de 16%, până la 1.450 de lei brut.
Mai departe, studiul Mercer arată că salariul a crescut, în medie, în 2017:
– cu 4,3% pentru şefii de organizaţii;
– cu 4,3% pentru cei care ocupă poziţii executive;
– cu 4,4% pentru cei din management;
– cu 4,8% pentru profesioniştii din vânzări;
– cu 4,6% pentru profesioniştii din alte domenii decât vânzări;
– cu 4,8% pentru "gulerele albe".
Strict pe componenta salariului de bază (fără bonusuri şi beneficii), joburile care au avut cea mai mare creştere procentuală sunt:
- Internal Consulting Professional: 69%
- Design/ Product Development Engineer: 54%
- Software Development Engineer: 42%
- HR Administration Manager: 37%
- Customer Service Analyst: 33%
- Forecasting Manager: 28%
Studiul a luat în calcul raportările făcute de 250 de companii şi acoperă aproximativ 700 de meserii.