Bresle de ieri si de azi
Traditia mestesugarilor de a se organiza in bresle dateaza inca din secolul
al XIV-lea, breslele fiind atestate in respectiva perioada nu numai in spatiul transilvanean, ci in intreaga Europa. Aceste asociatii mestesugaresti aveau functii nu numai economice, ci si sociale si politico-militare
In Transilvania, asociatiile de mestesugari (tesatori, fierari, pintenari etc.) actionau pe baza unui statut care le reglementa modul de functionare si de organizare, care stabilea drepturile si obligatiile fiecarui membru in parte. De exemplu, sarbatorile nejustificate erau pasibile de pedeapsa, salariile platite calfelor trebuiau sa fie aceleasi in toate atelierele, fiecare mester isi marca produsele cu o stampila proprie. Puteau fi membri ai breslei numai mesterii cu atelier propriu, cu una sau mai multe calfe, fara abateri legale sau sociale, ei capatand, o data cu intrarea in asociatie, drepturi cetatenesti depline in cadrul orasului. Breasla era condusa de starosti, care depuneau un juramant, luand astfel cunostinta de indatoririle lor fata de oras (cum ar fi supravegherea calitatii produselor), dar si fata de breasla (sa supravegheze respectarea legilor acesteia, sa fie cinstiti si nepartinitori, sa militeze pentru cinstea si onoarea breslei). Fiecare staroste primea sigiliul oficial al breslei, documentele din lada breslei si cheile acesteia. Ei se ocupau si de procesul de acceptare a noilor membri in asociatie, proces foarte strict, anevoios si destul de costisitor pentru aspiranti. Aceasta din cauza ca, pentru un produs necorespunzator din punct de vedere calitativ, nu era raspunzator numai mesterul respectiv, ci intreaga breasla. Fiecare pretendent trebuia sa demonstreze nu numai ca are o buna pregatire profesionala, ci si o inalta tinuta etica.
De ce aceasta incursiune? Pentru ca dorinta de a actiona sub o umbrela comuna o regasim si astazi in randul profesiilor liberale. Avocati, notari, medici, experti contabili, arhitecti, ii gasim reuniti in asociatii profesionale in care poti intra dupa satisfacerea unui set de cerinte si, o data devenit membru, te bucuri de un anumit statut profesional, dar te supui si unor exigente profesionale.
Ma voi opri asupra statutului profesiei de psiholog care este pe cale de a deveni, in momentul de fata, o profesie liberala in sensul descris mai sus. Profesie vaduvita nu numai de dezvoltare, dar chiar si de existenta in perioada comunismului, psihologia cunoaste in ultimii ani, putini pe harta istoriei, dar anevoiosi in scara timpului nostru cotidian, o semnificativa dezvoltare. Aceasta ar putea fi cuantificata in numarul mare al celor care se prezinta la examenul de admitere la Facultatea de Psihologie, pe de o parte, si, pe de alta parte, in numarul celor care cauta sfatul unui specialist in psihologie, fie ca e un demers personal, fie ca este unul public (de genul emisiunilor televizate). Este evident ca psihologia a devenit un domeniu cautat si oarecum la moda. Si, asa cum avem nevoie de avocati care sa ne ajute in hatisul legislativ, de arhitecti care sa aprobe proiecte coerente intr-o viziune de urbanism, asa avem nevoie de psihologi care sa-si respecte meseria si care sa o practice cu buna-credinta. Psihologia nu este o indeletnicire trendy, ci o profesie de vocatie cu implicatii etice. Cred ca orice absolvent de psihologie ar trebui sa depuna un juramant al lui Hypocrate prin care sa se oblige sa-si respecte profesiunea, sa fie responsabil pentru rezultatele muncii sale si pentru imaginea pe care o ofera celor din jur. De pilda, a cunoaste testele psihologice nu inseamna nici a le folosi abuziv, nici a le nega utilitatea, ci a le gasi cea mai justa utilizare. O utilizare incorecta sau injusta a testelor psihologice arunca o lumina proasta nu numai asupra psihologului in cauza, ci asupra tuturor psihologilor. O sesiune de psihoterapie cu efecte dezastruoase se va repercuta asupra tuturor psihologilor care practica psihoterapia. Aceasta pentru ca, marind perspectiva, o bataie de aripi a unui fluture poate declansa in partea cealalta a globului un taifun. In plus, cred ca initierea autentica intr-un domeniu nu naste aroganta, ci flexibilitate si generozitate. Cred ca orice psiholog ar trebui sa-i formeze pe cei cu care vine in contact, prin actiunile si prin discursurile sale private sau publice, si sa evite cea mai mare greseala pe care o poate face un psiholog: abuzul de putere. Este obligatoriu ca un psiholog sa aiba tinuta morala si, daca nu o are, o asociatie a psihologilor ar trebui sa-i impuna sa o aiba.
Asadar, profesiile liberale nu inseamna pur si simplu libertate, ci asumarea responsabila a acestei libertati.