BNR face angajări. Vrea specialiști din străinătate
BNR face angajări. Se califică doar cei care au ”minim 5 ani de experiență profesională relevantă, obținută în străinătate, în cadrul unor instituţii financiare internaţionale, bănci centrale, bănci comerciale, instituţii de învăţământ superior sau institute de cercetare”.
BNR vrea să repatrieze „creierele pierdute” și lansează programul „Brain Regain”.
Potrivit anunțului postat pe site-ul instituției programului se adresează specialiștilor români din străinătate. Sunt posturi libere în următoarele arii de specialitate ale băncii centrale:
- politică monetară;
- modelare și prognoze macroeconomice;
- stabilitate financiară;
- reglementare și autorizare;
- operaţiuni de piață;
- studii economice;
- relații internaționale;
- rezoluţie bancară.
Posturile disponibile prin Programul “Brain Regain” – 2017, condițiile specifice de participare și calendarul procesului de selecție vor fi publicate până la data de 1 octombrie 2017 pe site-ul instituției.