Beneficiile angajatorilor de top pentru angajaţi
Mai exact, fiecare nou angajat al companiei primește în primele zile un „welcome kit” în care sunt incluse diferite materiale utile pentru primele zile. De asemenea, există un program prin care fiecare nou-venit în companie are un coleg senior care îl ajută cu informații de la de unde se bea cea mai bună cafea până la detalii legate de traininguri, modul în care se interacționează cu clienții etc.
În ceea ce privește zona de învățare și dezvoltare, compania are la bază o structură complexă de retenție a talentelor, prin traininguri, mentorat și choaching, rotații de posturi locale și internaționale, precum și proiecte de amploare. „Toate acestea sunt menite să mențină acel standard internațional pentru care am fost recunoscuți și premiați în 2015 de către Brandon Hall”, spune Crina Ilie – Vicepreședinte Human Resources Europa, Genpact.
Compania oferă, de asemenea, suport echipelor pentru obținerea certificărilor internaționale specifice industriei (ACCA, CIMA, PMP, TAPN, TARN, ITIL, SPSM etc). De altfel, 30% dintre angajați sunt înscriși în diferite programe de dezvoltare. Mai mult, în 2014 au inaugurat Europe Learning Center, un spațiu dedicat învățării și care găzduiește evenimente și programe de dezvoltare pentru toți angajații Genpact din Europa.
Pentru tineri există programul Gateway, dedicat proaspeților absolvenți de facultate, prin care se dorește aducerea în companie a peste 300 de tineri care să se familiarizeze cu industria.
Pentru angajații cu experiență, pe lângă trainingurile inițiale există alte traininguri menite să îi ajute să își dezvolte abilitățile de management, cât și programe care adresează dezvoltarea de skilluri tehnice. Un astfel de exemplu este WAVE, un program creat special pentru a-i dezvolta pe tinerii manageri pe parcursul a 18 luni de traininguri intensive, îmbinate cu practica monitorizată printr-un sistem de mentorat. Ulterior, angajații au acces la traininguri internaționale. „Aceste programe urmăresc partea de networking și schimb de experiență la nivel internațional, iar angajații au oportunitatea de a face și rotații de joburi în departamente diferite, pentru a avea acces la expunere pe mai multe linii de business”, spune Crina Ilie.
„Ceea ce ne face pe noi un angajator de top sunt grija, atenția și investiția pe care alegem să le facem în angajații noștri pentru a le susține dezvoltarea personală și profesională. Eforturile pe care le facem în acest sens sunt recunoscute atât de către echipele noastre, cât și extern prin premiile şi distincțiile pe care le primim", spune Shibu Nambiar, COO Genpact pentru Europa, Africa și America Latină.
„Promisiunea noastră pentru cei care fac parte din echipa Genpact este: «Learn. Grow. Succeed.». Este diferențiatorul nostru ca angajator și ceea ce ne ajută să-i atragem, reținem și dezvoltăm pe oamenii talentați de care industria și businessul nostru au nevoie.”, adaugă managerul.
Bonuri de masă, abonamente la sală, spații de relaxare
Obiceiurile și deprinderile oamenilor se schimbă odată cu trecerea timpului și, pe măsură ce tehnologia se dezvoltă, apar noi instrumente pe piață. „Cu toate acestea, noi credem că instrumentul cel mai de preț este comunicarea ce naște în fiecare dintre noi un factor de motivare personală, implicit profesională. Suntem consecvenți în a ne arăta grija pentru angajați, le ascultăm nevoile, le ghidăm pașii în dezvoltarea profesională, oferindu-le oportunități vaste de învățare”, spune Crina Ilie.
În ceea ce privește beneficiile, angajații Genpact primesc tichete de masă, diverse pachete de asigurări de viață și medicale, abonamente sportive, reduceri la diverse produse și servicii.
De asemenea, compania derulează programul Wellbeing – un program de welness ce permite angajatului să se destindă și să iasă pentru câteva momente din mediul de lucru și de rutină zilnică și să-și dedice timpul pentru dezvoltare personală și bunăstare. Oamenii au, astfel, oportunitatea de a participa câteva ore într-o atmosferă relaxantă și interactivă, practicând hobby-urile lor sau socializând cu colegii.
„Anul 2015 a fost un an de succes. Am ales să sărbătorim zece ani prin dezvoltarea unui proiect de impact în societate. Împreună cu United Way am reușit să aducem zâmbetele pe fața a 1.000 de copii din medii defavorizate, în cadrul celui mai mare eveniment CSR din Europa”, adaugă Crina Ilie. Campania a însemnat: 350 de angajați, 15 activități sportive organizate, 5 personalități din lumea sportului, și nu numai. „Vom continua să investim în crearea unui mediu de lucru prietenos pentru echipele noastre din București în noua clădire în care ne vom muta”, mai spune Crina Ilie. În același timp, compania va lansa o platformă internă customizată pe nevoile angajaților în ceea ce privește comunicarea, networkingul și interesele acestora.
„Pachetul de beneficii al unui angajat Genpact este divers și include de la bonuri de masă sau diferite asigurări până la acele beneficii care sunt importante pentru angajați: de la grădinița pentru copii, la abonamente la săli de sport până la discounturi la diferite produse sau servicii.”, adaugă Crina Ilie.
Acest material a fost publicat în numărul 228 al Revistei CARIERE, din iunie 2016.