Antilopa Gnu si supravietuirea

Ma uit la televizor: o analiza sociologica sustine cu date ca 25-30% dintre romani sunt la nivelul pragului de subzistenta/supravietuire. „Nu e de gluma”, imi zic. Categorii
profesionale intregi (minerit, invatamant, sanatate etc.)

fac greva. Piata Victoriei este animata. Guvernul are probleme. Aceleasi de ani buni. Guvernul trebuie sa gaseasca solutii. El trebuie sa ajute oamenii… Cutare politician,
zice media, nu va supravietui (politic, desigur) in urma scandalului „banc-tusa”.

Lumea se misca, realitatea alearga. Intr-o parte sau alta. Cu rost sau fara. De multe ori, ritmul este sufocant. Lumea in care traim este adeseori brutala, dura si neinduratoare. Ne sperie si ne zapaceste. Ciclurile de schimbare sunt din ce in ce mai scurte. Presiunea realitatii devine uneori insuportabila, pericolele sunt greu de anticipat, iar adaptabilitatea noastra este pusa la grea incercare. Indivizi, categorii profesionale, comunitati, organizatii rezista cu mare dificultate socurilor si rasturnarilor imprevizibile uneori, spectaculoase alteori, cu care se confrunta. Traim la limita, mergem pe sarma, supravietuim… Oare?

Stim oare, cu adevarat, ce inseamna „a supravietui”? Din cate imi dau seama, multi dintre noi (cei mai multi, de fapt) nu ne prea dam seama. Pentru ca am uitat. Mai mult, lasam „supravietuirea” noastra in seama altora. Ma simt ocrotit cand altul imi plange de mila sau cand statul imi da de lucru sau imi mareste leafa. Ba mai mult, ii toleram dreptul de a ne manipula in virtutea faptului ca ne asigura o asistenta la limita compasiunii sau a saraciei. Ne place sa fim asistati. E convenabil si nu implica nici un fel de responsabilitate.

Supravietuirea nu este responsabilitatea altuia sau a altora. Este o „experienta”, un fapt eminamente individual. Este acea parte a fiintei noastre care, atunci cand ne confruntam cu pericolul, cu raul, raspunde instinctiv nevoii de auto-conservare. In fata extinctiei esti sau nu esti. Cu credinta, intelegere, agresivitate sau speranta, dar absolut singur. Precum antilopele Gnu.

De aceea, cred ca avem multe de invatat de la antilopa Gnu care traieste „cruda realitate” a ecosistemelor africane, alaturi de potentialii sai ucigasi: lei, sacali, hiene. Antilopa Gnu este un animal extraordinar. Naste/fata alergand. Am vazut niste imagini incredibile cu antilopa fatatoare alergand in turma, cu puiul cu picioarele din fata si cu jumatate de cap iesite afara. Antilopa-mama este foarte atenta. Priveste in jur sa identifice eventuale amenintari si alearga mai departe. Uneori, se opreste obosita. Se uita din nou circumspecta in toate partile. Apoi pleaca, alearga, se opreste, se aseaza iarasi, pleaca din nou. In sfarsit, drama se incheie sau abia incepe pentru antilopa Gnu. Puiul a iesit, dar nu poate sta pe propriile picioare. „Cum Dumnezeu sa poata sta un nou nascut pe propriile picioare?”, ma intreb. Ei bine, se poate! Asta inseamna, cu adevarat, „selectia naturala”. Sa poti sta pe propriile picioare imediat ce te-ai nascut. Altfel, pieri. Puiul Gnu are la dispozitie doar cateva ore pentru „a se pune pe picioare”. Daca nu reuseste, turma (colectivitatea) il abandoneaza in ghearele si coltii animalelor de prada. Si turma merge mai departe. Face alte incercari pentru supravietuire. Viata este grea pentru antilopele Gnu. Realitatea este crancena si numai instinctul le dicteaza, individual, ce si cum sa faca. Si supravietuiesc.

Morala acestei povesti ar fi urmatoarea: viata este cumplita pentru antilopele Gnu, ca si moarte in coltii fiarelor. Ce optiuni le ofera instinctul lor „exersat” consistent in istoria speciei? Moarte sau viata, ar putea spune cineva grabit. Gresit! Supravietuire (Realitate) si Perpetuare (Viziune) ar putea fi intelesul mai adanc!

Omul inceputurilor, mult mai mult supravietuitor decat scurta noastra istorie, ne-a transmis un mesaj fundamental care, din pacate, s-a atenuat in timp: „Lupta sau fugi”. El este inca prezent in cotidian, in situatiile, de obicei, fara miza. Paradoxul este ca miza o facem noi, fiecare dintre noi. Individual. Supravietuire sau asistenta. Initiativa sau dependenta. Pentru multi romani, instinctul supravietuirii s-a tocit in perioada comunista si in prea lunga tranzitie asistata. Am semnale ca tinerii au inceput sa inteleaga diferenta. Nu sunt inca multi, dar ei pot deveni exemplari.

Indiferent de ce simte, viseaza, vorbeste sau face, fiecare dintre noi este „condamnat” sa obtina rezultate pentru a supravietui. Rezultatele lui, nu ale altora. Asa adauga valoare. Pentru sine si pentru altii.

Lucrez de mai bine de zece ani in industria trainingului din Romania. Aud in jurul meu ca unele firme de training dau spaga pentru a obtine contracte. O mie, trei, cinci. Depinde de contract. Desigur, nu este nici prima, nici ultima industrie din Romania in care se da sau se ia spaga. Un cunoscut imi spunea: „Stai linistit. La noi, in IT, in proiecte complexe, licitatia incepe de la 20 de mii in sus.” Dar asta nu ma opreste sa ma intreb: „Voi supravietui oare?”

Supravietuirea este, intr-un anume sens, sinonima cu individualismul si opusa colectivismului cleios si lipsit de contururi. Nu ma refer la un individualism egoist, intransigent si insensibil, ci la unul orientat catre rezultate, marcat de preocuparea si actiunea de construire a propriei integritati si a performantei individuale. Un individualism al exemplului personal, constient de dificultatile vietii si de „cruda realitate” care ne inconjoara. Un lucru foarte important care face diferenta intre indivizi, organizatii, comunitati si popoare este banala modalitate in care fiecare isi asigura supravietuirea (demnitatea). Unii au avut un Havel, un Walensa sau Soljenitin. Altii au avut umbra codrului si doua mii de ani de istorie. Unii au avut individualitati, altii perceptii neclare si frustrante despre ce sunt si ce fac. Si asta se vede.

O intrebare bantuie dificila tema a supravietuirii, o intrebare care poate fi o deschidere, o lumina individuala, daca alegem aceasta: „Pot oare sa am grija de mine insumi, la nevoie?”

Daca raspunzi pozitiv si actionezi in consecinta, vei avea cel putin patru revelatii ale diferentei. Diferenta ta!

• reactivarea creativa a instinctului „lupta sau fugi” si constientizarea importantei atitudinii pentru tine insuti;
• curajul de a convietui si de a-ti lua in stapanire propriile frici, anxietati si esecuri;
• exercitiul de a imagina solutii creative, cai noi, inedite, de iesire din crize, din tensiuni si situatii dificile;
• angajamentul personal si consecventa de a urmari conservarea propriei identitati si integritati in ciuda dificultatilor si a raului din jur.

Incercarea moarte n-are, se zice. Am putea avea revelatii comune si ne-am putea bucura.