Părinți care lucrează. Ana Maria Gardiner: Un profesionist-părinte învață să prioritizeze (X)
E un subiect pe cât de delicat, pe atât de dezbătut, dar, de regulă, discuțiile sunt informale și sub forma unor nemulțumiri de o parte și de alta a „baricadei“ angajat-angajator.
Nu sunt puține cazurile de marginalizare profesională a mamelor care se întorc din concediul de creștere a copilului sau chiar abuzuri, exercitate sub forma constrângerii de a înceta contractual de muncă sau întreținerea unui climat intimidant la serviciu care să le facă să renunțe la job. Tații care își iau concediu paternal sunt încă foarte puțini în România, așadar, pentru multe femei, reîntoarcerea la serviciu după concediul de maternitate este o imensă provocare, un punct de cotitură chiar. La fel și pentru angajatori, care văd în concediile maternale o perturbare majoră a fluxului e producție și care necesită nenumărate acrobații de HR.
În contextul crizei majore de talente, astfel de concedii, care în România durează doi ani, creează dezechilibre majore pentru angajatori. Deși concediul de creștere a copilului poate fi acordat acum atât mamei cât și tatălui, sunt puțini bărbații care depășesc bariera mentalităților tradiționale care alocă exclusiv mamei creșterea și îngrijirea bebelușilor. O reconsiderare a acestor roluri ar putea reechilibra balanța de nevoi pe care le au atât angajatorii, cât și angajații implicați.
De aceea, am invitat specialiști din ambele tabere, dar și din domenii conexe, pentru a aduce mai multă înțelegere și lumină în abordarea acestui fenomen social cu implicații majore pe piața muncii, dar și în politica demografică. Următorul invitat din seria ”Părinți care lucrează” este Ana Maria Gardiner, specialist în comunicare, trainer, antreprenor, Lighthouse Communications.
Am rămas însărcinată în Dubai, Emiratele Arabe Unite, la mai puțin de un an de la începerea jobului acolo. Plecată din România cu experiență de consultant în comunicare, acolo am reușit să gasesc cu ușurință o poziție mult mai bună, cu posibilitatea gestionării mai multor colegi, cu proiecte, clienți și responsabilități ce se întindeau pe două continente.
La vremea aceea (2012-2014), Emiratele Arabe era o țară fără taxe și impozite, în consecință media salariilor din această zonă era cu circa 30-70% mai mare față de situația similară din Europa de vest.
Sarcina a venit neașteptat, dar a generat o bucurie imensă în familie. Însă, vestea nu a fost primită foarte bine de angajatorii mei, având în vedere că aveam mai puțin de un an în organizație. În plus, am fost șocată să aflu că acolo concediul maternal este de doar șase săptămâni, înainte și după naștere. Pentru că nu există un sistem de taxe, nu există nici asigurări sociale și nici protecția a ceea ce noi numim welfare state sau statul paternalist în Europa.
Încercând să negociez posibilitatea de a rămâne acasă cu copilul circa 3-4 luni după naștere, m-am aflat în postura în care să fiu refuzată. Echipa nu putea prelua volumul meu de muncă în această perioadă și singura opțiune a companiei era de a angaja pe cineva care să mă înlocuiască.
În acest context dificil, am dezvoltat și o sarcină care m-a ținut la pat de la șapte luni și tot de atunci am rămas și fără job. Este adevărat însa ca am reușit să negociez cu angajatorii mei o compensație care să acopere salariul meu pe trei luni și care a depins strict de voința lor și de rezultatele obținute de mine.
Așadar, nu am stat pe gânduri. Am luat decizia de a reveni în țară pentru a fi alături de baiețelul meu în perioada cea mai critică a vieții lui și unde el să poată beneficia de dragostea familiei extinse. Alternativa era aceea de a mă întoarce la serviciu la o lună după naștere, în regim full time, angajând o bonă filipineză.
Dacă eram mai tânără, și deci mai puțin matură, probabil că aș fi pus preț mai mare pe factorul „bani“ în luarea deciziei și am fi rămas în Dubai.
Întoarsă în România, am decis să mă reîntorc la job la vârsta de 10 luni a copilului. Trecusem de perioada de diversificare, slăbisem și am simțit nevoia să socializez în cadru profesional. Mi-era teamă că devin redundantă. În profesia mea de consultant în comunicare, dacă ieși din circuit, este greu să reintri. Și cum soțul meu lucre pe post de consultant de business, pe cont propriu, am decis că e momentul să încep eu activitatea, iar el să aibă grijă de copil. Cu un soț britanic și, implicit, gândire occidentală, nu am avut dificultăți îna-l convinge.
Din postura de angajat într-o situație delicată, eu i-am înțeles pe angajatorii mei din Dubai. Chiar am rămas în relații foarte bune și, în acest răstimp de aproape cinci ani de când m-am întors în Romania, mi-au propus de două ori să mă întorc în Dubai. Ca manager în Romania, am avut college însărcinate care au decis în primul trimestru să-și reducă numărul zilnic de ore la minimul legal sau care și-au luat maximul legal de zile de concediu medical permis pe timp de sarcină.
Dar am avut și colege care, dacă sănătatea le-a permis, au tras alături de echipă până spre finalul sarcinii. Antreprenor sunt de circa un an.
Când am revenit la job, a fost greu să învăț că sunt un profesionist-părinte care trebuie să dezvolte curajul de a reprioritiza, de a face concesii, de a delega mai eficient, de a negocia cu rezultate mai mari,de a planifica mai eficace pe termen scurt, mediu și lung. A fost o transformare care m-a crescut profesional și m-a făcut mai competitivă în piață.
M-a făcut mai eficientă și mai eficace între 9 și 18. Pe de altă parte, îmi aduc aminte că în ziua în care băiețelul meu împlinea 1 an, eu eram în delegație prin țară și am reușit cu mare dificultate să ajung acasă seara, abia după ce a adormit. Mi-a rămas doar să mă uit la poze. În ceea ce privește marginali zarea profesională a mamelor sau chiar abuzuri, cu cât sărăcia este mai mare, cu atât nivelul de educație este mai scăzut, iar abuzurile își fac loc cu ușurință.
Peste tot în lume mecanismul acesta funcționează la fel. Însă numărul cazurilor negative pare că se împuținează în România. Dar poate și datorită crizei de pe piața forței de muncă. Am mare încredere în generația de tineri născută după 1990, care este mult mai intolerantă la intimidare și care își cunoaște obiectivele personale, drepturile și obligațiile mai bine decât noi, ceilalți, când aveam vârsta lor. E nevoia de emancipare a românilor, de a ridica nivelul educațional în toate ariile de interes – educație financiară, de business, educație civică, educație fizică, educația minții, etc.
Citește și:
Părinți care lucrează. O provocare pentru mamele și tații implicați, dar și pentru organizații (I)
Părinți care lucrează. Dana Stanciu: Întoarcerea la muncă a fost fix ca perioada de integrare într-o nouă companie (II)
Părinți care lucrează. Yugo Neumorni: Am încurajat și alți colegi sau prieteni să-și ia concediu de paternitate (III)
Părinți care lucrează. Atena Boca: Copiii sunt o piedică în profesie? (VI)
Articol preluat din Revista CARIERE, nr. 255/martie 2019. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!