Aerul din birou afectează productivitatea
Dacă eşti expus, de exemplu, la niveluri de 90.000 părţi per milion (ppm) CO2 timp de 5 minute, poţi muri. Există o limită de expunere de 5000 ppm CO2 în timpul celor 8 ore de muncă. Din fericire, majoritatea clădirilor au o concentraţie sub acest nivel impus. Nivelurile mici de CO2 sunt considerate inofensive, însă măsurătorile se fac în spaţiile deja ventilate. Şi nimeni nu a considerat vreodată că dioxidul de carbon este poluant direct.
Legat de acest lucru, oamenii de ştiinţă de la universităţile Harvard şi Syracuse au realizat un studiu recent în care sugerează că acele niveluri de CO2 pe care le considerăm inofensive din majoritatea clădirilor de birouri sunt de fapt suficient de mari încât să dăuneze sănătăţii noastre.
Pentru studiului lor, publicat in Environmental Health Perspectives, cercetătorii au recrutat 24 de persoane – arhitecţi, designeri şi ingineri – care de obicei îşi petrec majoritatea timpului în birou şi au simulat o zi de lucru de 8 ore. În aceste zile, cercetătorii au modificat nivelul de CO2 în birou de la scăzut, moderat şi ridicat (550 ppm, 945 ppm sau 1.400 ppm).
Nivelul cel mai scăzut este apropiat de cel din mediul de afară şi reprezintă o ventilaţie perfectă pentru clădiri, nivelul de 945 ppm este nivelul pe care-l regăsim în majoritatea clădirilor, iar nivelul de 1.400 reprezintă standardul pentru unele dintre clădirile de birou.
Concentraţiile de dioxidul de carbon din interior sunt determinate de numărul de persoane din acel spaţiu (respiraţia noastră este sursa CO2), rata de ventilaţie a clădirii şi concentraţia de CO2 din exterior.
Rezultatele arată că un nivel mai mic de CO2 îmbunătăţeşte funcţiile cognitive, iar un nivel mai mare de dioxid de carbon afectează abilităţile de decizie, de a stabili strategii sau de a răspunde la situaţii critice, practic, afectează productivitatea.
Aşadar, un spaţiu de lucru mai bine ventilat are un impact pozitiv asupra sănătăţii oamenilor, dar şi asupra afacerii.