5 trucuri despre cum să câștigi încrederea viitorului angajator
Majoritatea firmelor vor să angajeze candidatul cu care sunt pe aceeași lungime de undă și le inspiră încredere. Gândiți-vă la faptul că atunci când un angajator are în față un angajat cu experiență și abilități impresionante, conexiunea este deja formată. Această legătură este, de asemenea, un rezultat al unui anumit nivel de încredere. Află cum, ca solicitant de loc de muncă, te poți conecta cu angajatorul și poți să-ți construiești nivelul de încredere de care ai nevoie pentru a-ți îmbunătăți șansele de a obține locul de muncă dorit.
1. Vezi pe cine cunoști în interiorul companiei. O recomandare ajută întotdeauna
Cu cât mai multe persoane cunoști pe plan intern, cu atât șansele de angajare în acea companie sunt mai mari. De aceea, de multe ori angajatorii preferă să cheme la interviu și să angajeze persoane recomandate de angajați sau colegi înainte de a examina un candidat aleatoriu, care aplică online pentru un job. Există credința că un candidat care a fost recomandat va fi o variantă mai bună și că el sau ea a primit cumva aprobarea altora, înainte de a intra în companie.
2. Construiește o relație cu cel care face angajarea (manager / recrutor)
Atunci când intervievarea are loc, este vital pentru tine să construiești o relație cu persoana din fața ta. Cum poți să faci acest lucru? Pune întrebări și transformă interviul tradițional într-o conversație. Asigură-te că ai vizualizat profilul managerului pe LinkedIn și că poți pune întrebări pătrunzătoare, care să demonstreze că ești atent la discuție și că înțelegi provocările.
3. Privește jobul ca pe o oportunitate de construire a unei cariere
Construind pe prima idee, aceea că angajatorii preferă să angajeze persoane pentru care au deja o recomandare, ei preferă, de asemenea, să angajeze sau să promoveze în cadrul organizației persoane care au performat în fostele locuri de muncă. Există pur și simplu mai puțin risc pentru organizație, deoarece se cunoaște deja modul în care ți-ai desfășurat activitatea. Uneori, ca solicitant de loc de muncă, poate ar fi bine să fii dispus să începi de undeva și să-ți construiești treptat drumul către performanța pe care vrei să o atingi. Acesta este modul în care de cele mai multe ori stagiarul devine angajat permanent sau asistentul administrativ devine Account Executive. Mai poate fi și varianta prin care cei ce lucrează în agenții de publicitate, PR sau agenții de consultanță trec de la deservirea clienților, la statutul de client.
4. Demonstrează că ai înțeles afacerea și nevoile ei
Înainte de a merge la un interviu este absolut necesar să înțelegi bine afacerea angajatorului. Un candidat care se prezintă bine informat despre afacere și despre nevoile ei, incluzând aici și informații despre competitori, clienți, provocările și oportunitățile sale, va transmite ideea că este pregătit pentru ceea ce urmează.
5. Construiește pe baza comunicării interpersonale
Când comunici ușor cu interlocutorul despre o anumită situație, există un sentiment de comun, care ajută la construirea unui raport. Dacă există consens, cu atât mai mult. La fel de important este să-ți păstrezi promisiunile. Dacă spui că vei trimite contactul persoanelor care pot oferi referințe despre tine în acea zi, atunci fă-o, respectă-ți promisiunile.
Încrederea unui angajator într-un candidat se bazează pe experiența și pe abilitățile deja demonstrate cât și pe relația formată. Unul sau toate sfaturile de mai sus îți folosesc pentru a te ajuta la construirea imaginii tale ca persoană valoroasă pentru angajare .