3Pillar Global caută 100 de specialişti IT
Organizaţia urmărește în special ingineri cu o experiență de peste 3 ani care au competențe în tehnologii utilizate pentru dezvoltarea de aplicații web (Java, Python, Ruby on Rails, Front End) și mobile (iOS si Android), dar si experiență în testare (manuală și automată).
De asemenea, compania caută și manageri cu experiență tehnică, managementul operațional la nivel global al companiei fiind concentrat în Cluj-Napoca.
“Principala provocare pentru noi este să găsim un număr suficient de specialiști seniori. De aceea o axă strategică este să devenim unul din cei mai căutați angajatori în sectorul IT, iar o direcție importantă în acest sens este investiția în programe de dezvoltare de nivel tehnic foarte înalt. La finalul anului trecut, de exemplu, am adus în fata comunității IT din cele două orașe în care avem operațiuni un specialist în al cărui CV apar companii precum Telegraph Media Group sau Yahoo! Europe. În 2016 continuăm pe această linie și am început cu un eveniment axat pe tehnologiile reactive”, subliniază Cătălin Ștef, director general 3Pillar Global Romania și Senior Vice-President pentru operațiunile companiei la nivel global.
Din cei 700 de angajați pe care compania îi are la nivel global, 230 lucrează în noul sediul din complexul de birouri The Office Cluj-Napoca, respectiv 120 în City Business Centre Timișoara. Birourile din România deservesc în principal clienți renumiți în sectorul lor de activitate pentru care compania dezvoltă soluții software în domeniile media și entertainment, informare, sănătate și in domeniul financiar.