Ovidiu Ghiman, Telekom: Leadership în era digitală este şi despre cum creăm premisele pentru idei şi proiecte care să inspire echipele, folosind tehnologia în beneficiul clienţilor
Telekom a demarat, în primăvara acestui an, un proces intern de redefinire a culturii organizaționale în direcția cool, implicând direct și nemijlocit angajații în acest proces.
Este vorba de un demers prin care fiecare spune, într-un mod creativ şi echidistant, ce înţelege prin cool şi cum ar trebui să se comporte pentru a fi cool la birou. Obiectivul acestei campanii este simplu şi transparent: reținerea în companie a talentelor şi atragerea de noi angajați bine pregătiţi şi cu pasiune pentru serviciile companiei şi pentru munca lor. „Dacă te iei după aparenţe, Telekom nu este neapărat cea mai cool companie. Însă dacă ajungi să cunoşti oamenii, constaţi că ei sunt cool prin prisma modului în care gestionează provocările profesionale“, spune Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial, Segment Business, Telekom Romania.
PROIECTE COOL
În timp ce echipa de la rezidenţial, sub conducerea lui Andreas Elsner, are un impact semnificativ asupra pieţei cu ofertele noi lansate, echipa lui Ovidiu Ghiman creşte cifra de afaceri, reinventându-se permanent şi rescriind regulile din piaţă. El spune că cea mai mare investiţie pe care o poți face ca lider este investiția în oameni. Şi dă ca exemplu investiţia din ultimii 10 ani, în dezvoltarea experţilor cu ajutorul cărora să poată livra orice fel de proiect IT&C oricărui client, indiferent de profilul de business şi / sau mărimea organizaţiei.
Şeful diviziei B2B din cadrul Telekom este renumit pentru determinarea cu care abordează provocările de zi cu zi. Îşi transmite continuu pasiunea pentru ceea ce face echipei cu care lucrează.
„În noiembrie 2017, prin Freedom și #Businessliber, am luat decizia să renunțăm primii în piață la orice fel de constrângeri pentru clienţii nostri și să introducem, tot în premieră, internetul mobil, nelimitat cu adevărat, ca motor al digitalizării. În plus, am eliminat perioada minimă contractuală pentru clienţii B2B, având în vedere nevoia de flexibilitate și transparență pe care o au antreprenorii în modul în care își planifică afacerea. Și i-am atașat un preț fix, competitiv și accesibil, tocmai pentru că am înțeles cât de importantă este predictibilitatea“, explică Ovidiu Ghiman.
Este exact genul de idee cool care a produs schimbări în piaţă şi care a adus companiei nu mai puţin de 250.000 de clienţi din segmentul companiilor mici şi medii, pe care libertatea de a putea ieşi oricând dintr-un contract i-a atras în egală măsură cu voce şi date mobile nelimitate, la un preţ greu de ignorat.
O altă idee cool a fost campania „Convinge-ți șeful“, lansată în aprilie 2019, prin care Telekom a încura-jat echipele din cadrul companiilor-client să își exprime dorințele și nevoile legate de serviciile de telecomunicații și să își convingă managerii să aleagă pentru companie abonamentele cu beneficii nelimitate de la Telekom.
„Am construit această campanie după chipul şi asemănarea noastră“, îşi aminteşte Ghiman. „Prin această campanie i-am încurajat pe oameni să ia inițiativa, să deschidă o discuție cu șefii lor și să își ceară dreptul la libertate deplină în comunicare. Am încurajat echipele să își convingă managerii să porteze abonamentele companiei la Telekom și să se bucure de beneficiile fără precedent aduse de oferta Freedom.“
Ovidiu Ghiman este de părere că în acest moment nu se mai discută cu clienții despre simple servicii telecom, ci despre soluții integrate, bazate pe conectivitate: „Ceea ce facem noi este să reinventăm continuu serviciile de telecomunicaţii, utilizându-le ca pe o componentă care stă la baza soluţiilor tehnologice care adresează provocări de business foarte specifice ale clienţilor noştri. Prin ofertele noastre avem o contribuţie semnificativă la dezvoltarea pieţei în această direcţie.“
PROVOCĂRILE PIEȚEI
Într-o lume din ce în ce mai digitală, Telekom pariază pe consultanța oferită clienților, pentru digitalizarea afacerilor lor – sprijin pentru dezvoltarea unei prezenţe digitale a afacerilor clienţilor, împreună cu instrumente digitale care să ajute la o comunicare mai facilă cu clienţii pe care îi servesc acele afaceri. De la instrumente de colaborare în Cloud, la găzduirea în siguranţă a datelor, de la eficienţa în costuri prin partajarea resurselor tehnologice la creşterea veniturilor prin instrumentele de promovare în online, Telekom a construit parteneriate cu companii puternice precum Cisco şi Microsoft, pentru a pune umărul la creşterea afacerilor din România.
„Suntem o companie cool prin prisma soluţiilor pe care le dezvoltăm şi a proiectelor pe care le implementăm, ceea ce ne-a permis să atragem talente în ultimii ani şi să ne poziţionăm ca Game Changer pe piața soluţiilor integrate telco şi IT. Ne-am propus ca noi să fim cei care dau tonul în piaţă, schimbând regulile jocului“, spune Ghiman.
Membrii echipei lui sunt implicaţi atât în proiecte pentru clienţi din mediul privat, cât şi pentru instituţii publice. De la soluţii de creştere a productivităţii la soluţii de gestionare a riscurilor de securitate cibernetică, de la oraşe inteligente la soluţii IT complexe pentru administraţia centrală, proiectele derulate de Telekom B2B aduc satisfacție echipei. În plus, proiectele implică colaborarea cu specialişti de top din companiile partenere din România şi din străinătate, schimburi intense de experienţă, ca să nu mai vorbim de schimburile din cadrul grupului Deutsche Telekom, extrem de ofertante profesional.
„Nu ne permitem să facem promisiuni frumoase, dar fără impact la client. Creativitatea noastră se traduce în beneficiile de care se bucură clienţii noştri, de timpul şi resursele pe care le pot folosi mai util în ariile de bază ale afacerilor lor. Avem nevoie ca ideile cele mai cool să poată fi implementate cu succes, la costuri competitive pentru clienţii noştri, la standarde înalte de calitate. Ideile noastre sunt cu adevărat valoroase atunci când aplicarea lor rezolvă o problemă reală de business şi creează premisele dezvoltării afacerii pe mai departe“, este de părere Ovidiu Ghiman.
LEADERSHIP ÎN ERA DIGITALĂ
De altfel, leadershipul în era digitală este o combinaţie de mai multe elemente: putere de adaptare, tenacitate, acceptarea şi managementul riscurilor, viziune, pragmatism, conducere prin exemplul propriu, absolut necesare pentru implementarea unei strategii de creştere. Succesul liderului în industria digitală este strâns legat de capacitatea lui de a atrage talente şi de a construi şi coordona echipe, de a-i ajuta pe oameni să lucreze împreună şi să reuşească împreună, creând continuu oportunităţi de învăţare şi de dezvoltare personală.
Într-un mediu bazat pe meritocraţie, în care şansele de succes sunt egale pentru toţi membrii echipei, oricât de diferiţi sunt aceştia, liderul trebuie să integreze diversitatea membrilor echipei, stimulând colaborarea, încurajând permanent un standard de performanţă ridicat. Pe aceste principii se bazează și Ovidiu Ghiman în munca împreună cu echipa sa.
Articol preluat din Revista CARIERE, nr 258 – iunie 2019. Pentru detalii legate de abonare, click AICI!