„Da, putem! Da, am putut şi da, putem! Mulţumesc”. Exemplu motivațional: Barack Obama, discurs de adio
Spre deosebire de predecesorii săi, nu a ţinut discursul din Biroul Oval, ci a mers la Chicago, locul unde şi-a început ascensiunea în politica americană. Le-a spus americanilor că lasă ţara mai puternică şi mai prosperă decât în urmă cu opt ani, chiar dacă mai sunt multe lucruri de îmbunătăţit. Şi le-a cerut americanilor să vegheze permanent la starea democraţiei lor.
De-a lungul timpului, discursurile președintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, l-au apropiat și mai mult de oamenii care l-au votat. Dincolo de îndemnurile din discursursuri, Obama a rămas fidel propriului îndemn. Pe care îl urmează de multă vreme şi care, de fapt, nu este al lui, şi nu este îndemn, fiind chiar definiţia Americii: "Yes We Can"…
Deși sunt numite simplu – "Discursurile lui Obama", ele se alătură listei discursurilor celebre de-a lungul timpului ale preşedinţilor americani, listă pe care J.F.Kennedy deţine supremaţia.
Emoţiile l-au copleşit
„Dacă v-aş fi spus acum opt ani că America va ieşi dintr-o recesiune gravă, îşi va relansa industria auto şi va avea mai multe locuri de muncă noi ca oricând în istorie; dacă v-aş fi spus că vom deschide un nou capitol în relaţiile cu poporul cubanez, vom opri programul nuclear iranian fără să tragem un singur foc şi îl vom elimina pe creierul atentatelor de la 11 septembrie; dacă v-aş fi spus că vom obţine pentru toţi dreptul la căsătorie, că vom obţine asigurare medicală pentru încă 20 de milioane de cetăţeni… dacă v-aş fi spus toată acestea, aţi fi spus că ţintim cam sus. Dar asta am făcut. Asta aţi făcut voi”, a spus Barack Obama în discursul său de adio, susținut fiind de uralele publicului.
Recunoscând totuşi că mai sunt multe de făcut, Barack Obama s-a lansat într-o amplă pledoarie pentru consolidarea democraţiei, înainte de a-i ceda locul lui Donald Trump.
„Viitorul ar trebui să ne aparţină, dar acest potenţial va fi atins doar dacă democraţia noastră funcţionează, doar dacă politica noastră reflectă mai bine decenţa poporului nostru”, a declarat președintele SUA.
Emoţiile l-au copleşit când a vorbit despre familia sa, şi mai ales despre prima doamnă, pe care a numit-o cea mai bună prietenă a sa. „O nouă generaţie ţinteşte mai sus pentru că te-a avut pe tine drept model. Am fost mândru de tine şi ţara a fost mândră de tine. Malia şi Sasha, din tot ce am făcut în viaţă, cel mai mult mă mândresc cu faptul că sunt tatăl vostru”, a spus președintele SUA.
Barack Obama le-a promis americanilor că va continua să le fie alături ca cetăţean şi şi-a încheiat discursul cu sloganul primei sale campanii prezidenţiale: „Da, putem! Da, am putut şi da, putem! Mulţumesc, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Domnul să aibă în pază America şi de acum înainte!”, a asigurat Barack Obama.
Vizita la Chicago a fost ultima în calitate de preşedinte şi cea de-a 445-a sa călătorie cu Air Force One. Barack şi Michelle Obama vor rămâne la Washington încă doi ani, până când fiica lor cea mică, Sasha, va termina liceul. Preşedintele a anunţat însă că va păstra discreţia.
Epilog
Folosindu-se de jurnalele în care avea obiceiul să îşi noteze impresiile de călătorie şi experienţele, Barck Obama scria în 1995 "Dreams From My Father".
Carte în care evocă figura tatălui, care l-a părăsit la vârsta de doi ani, o carte devenită document abia când a ajuns preşedinte. Unul dintre cele mai memorabile aspecte este faptul că oferă o senzaţie sinceră despre cum era să creşti în anii 60-70 la bariera ideologică de rasă din SUA, acea senzaţie de a cunoaşte două lumi şi de a nu aparţine nici uneia. Volumul din 1995 are stilul liric care se va regăsi ulterior în unele dintre cele mai bune discursuri ale lui Obama.
De asemenea, l-a ajutat să facă “trecerea" spre cea de-a doua carte , "The Audacity of Hope" (2006). Vocea narativă din acest volum este similară cu cea din “Dreams from My Father", o voce care abordează discuţii de la politică externă la amintiri despre şcoala vieţii şi de la comentarii incisive despre dreptul constituţional la păreri personale în stil New Age. Printre altele, Obama îşi aduce aminte despre o întâlnire de socializare la Casa Albă cu George W.Bush, care i-a strâns mâna cu căldură, iar apoi “s-a întors către un asistent alăturat, care i-a turnat preşedintelui în mână o tonă de dezinfectant sanitar". “Bună chestia asta", îl citează el pe Bush, care i-a oferit şi invitatului său nişte dezinfectant: “Te fereşte de riscul de a lua câte o răceală". Autorul mai povesteşte călătoria întreprinsă prin Illinois împreună cu un asistent, care l-a mustrat pentru că a cerut muştar de Dijon la un restaurant, arătându-şi îngrijorarea că senatorul (pe atunci) ar putea părea un elitist. După care adaugă că ospătăriţa a replicat, simplu: “Avem Dijon dacă vreţi".
Jurnaliştii şi politicienii folosesc adesea cuvântul “autenticitate" pentru a-l descrie pe Obama. Sugerând abilitatea lui de a părea în ochii poporului un om normal, şi nu un politician preambalat. În paginile celei de-a doua cărţi, autorul se adresează adesea cititorului de parcă ar fi un vechi prieten din trecut, condimentând relatările politice cu digresiuni pitoreşti. Totuşi, parcă nimic nu se compară cu metafora primei cărţi, cu acea impresie că el, omul-Obama, nu s-a reinventat în trecerea sa de la o slujbă la alta: asistent comunitar în Chicago, redactor la The Harvard Law Review, profesor de drept constituţional, avocat specializat pe drepturile civile, senator… “Iarba, băutura şi poate puţină cocaină îmi puteau alunga din minte întrebările despre cine sunt"…