“Non, je ne regrette rien”. Cariera eternei naive și sentimentale: Edith Piaf

Vorbim acum despre unul dintre oamenii-simbol care, probabil nu ar mai avea nevoie de nicio prezentare: Edith Piaf. Simpla pronunțare a numelui ei fiind similară cu Franța, ca să folosim o metaforă.
Pe fațada casei cu numărul 72 de pe strada Belleville poate fi citită următoarea inscripție: "Pe scările acestei case s-a născut, pe 19 decembrie 1915, Edith Piaf, a cărei voce, mai târziu, a uluit lumea". În realitate, Edith Giovanna Gassion s-a născut în maternitatea unui spital aflat în apropiere…

La vârsta de patru ani a orbit

Se poate spune ca a avut viața de artist în sânge. Tatăl ei a fost contorsionist, călatorea mult ca acrobat de circ. Mama ei, deși alcoolică și prostituată de ocazie, câștiga din cântat. Ignorată de mamă și părăsită de tatăl plecat pe front, Edith a fost crescută în bordelul bunicii ei. La patru ani a orbit, în urma unei conjunctivite grave, dar vederea i-a revenit în câteva zile. Edith a renunțat la pălăria în care strângea bani de la trecători, în momentul în care și-a descoperit vocația de cântăreață. Împreună cu Simone Bertaut, sora ei vitregă, a început să cânte prin cafenele și unitâți militare, trăind în promiscuitate.

Primul succes de scenă al lui Edith a apărut după ce a fost remarcată de Louis Leplee – proprietar al unui mic cabaret. El a "rebotezat-o": la mome piaf (mica vrabie). Seara debutului a fost un succes. Urmarea? Înregistrarea primelor piese la casa de discuri Polydor, în 1936. În același an, Leplee a fost împușcat, iar protejata lui a devenit inevitabil principalul suspect. Pentru a-și "curăța" imaginea, Edith a apelat la Raymond Asso, compozitor și veteran de război, care i-a schimbat numele de scenă în Edith Piaf! În această perioadă Piaf avea să înregistreze marele succes “L'Accordeoniste”, dar și “Mon legionnaire”, “Le fanion de la region” și “Le petit monsieur triste”.
Izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, relațiile sentimentale tumultuoase, bănuiala că artista colaborează cu nemții – deoarece nu se sfia sa cante pentru ofiterii Gestapo-ului, toate au consituit ingredientele unei perioade cu suișuri și coborâșuri pentru artistă.

Nu a fost pe placul americanilor

În 1944, Yves Montand era doar un frumos necunoscut. Edith l-a luat sub aripa ei protectoare și într-un an, l-a facut celebru. Dar nu a ezitat să îl părăsească după ce popularitatea lui a început să rivalizeze cu a ei. Deși numele ei devenise celebru în toată Europa, America era o piață necucerită. Micuța pariziană, cântând cu voce rezonantă versuri în limba franceză, nu a fost pe placul americanilor. Edith era pe punctul de a părăsi SUA, în momentul în care critica favorabilă a unui editor american i-a adus un contract cu cei de la Versailles, cafenea renumită în New York. Cântăreața a învățat limba engleză, melodiile ei fiind acum aplaudate. Prima călătorie în America a însemnat și întâlnirea cu boxerul Marcel Cerdan, marea ei dragoste, singurul barbat pe care nu l-a părăsit. Campionul mondial la categoria mijlocie avea să moară însă, într-un accident de avion.

Edith a intrat într-o adâncă depresie, devenind și dependentă de alcool și medicamente. Pe plan professional însă totul mergea. “L'Hymne a l'amour”, dedicat memoriei lui Cerdan, devenind unul dintre cele mai mari succese ale ei. În 1952, îl întâlnește pe Charles Aznavour, unul dintre puținii bărbați din viața ei cu care nu a avut relații amoroase.
Anii '50 au fost perioada cea mai prolifică pentru cariera ei, deși nu erau rare concertele când leșina pe scenă. La trei ani după divorțul de Pills și alte câteva idile neînsemnate, Piaf s-a îndrăgostit de Georges Moustaki, în 1958. “Milord” este unul dintre succesele colaborarii lor și primul hit al cântăreței în Marea Britanie. Un accident de mașină, în 1959, a lasat-o pe Edith cu cicatrice pe față. Anul urmator, a înregistrat marele hit “Non, je ne regrette rien”, dar concertele din New York și Stockholm s-au sfârșit cu leșinuri pe scenă. Piaf se încăpățâna să nu renunțe la cântat.

Valoarea

Pe cel de-al doilea soț l-a întâlnit în 1961. Grecul Theo Sarapo (numele de scenă fusese ideea ei) avea jumătate din vârsta ei, motiv pentru care presa franceză l-a catalogat drept parvenit. Cu toate acestea, i-a fost alături când Edith a intrat în comă, în 1963. Mai multe luni, artista s-a zbatut intre luciditate și inconștiență, la vila ei de pe Riviera Franceză. A murit și a fost adusă de sora ei la Paris, iar la funeraliile de la cimitirul Pere Lachaise au participat mai mult de 40.000 de persoane.
A fost pentru prima dată, de la sfârșitul războiului, când "activitatea" Parisului a fost complet întreruptă, timp de mai multe ore.
Viața ei este deja legendă. Teoretic nu mai este nimic de spus. Practic însă…Din fetița fără educație a mahalalelor pariziene, a devenit star de renume internațional. Traseul i-a fost presărat de drame: și-a pierdut unicul copil în vârstă de numai doi ani, a fost dependentă de droguri și alcool, a supraviețuit de trei ori unor accidente de mașină, a iubit și părăsit zeci de barbați și câte altele.

A consacrat șansoneta și a reușit să personalizeze atât de puternic cântecul francez, încât nici la atâția ani de la dispariâia ei nu s-a găsit un descendent pe măsura valorii ei. Pentru că Piaf nu a fost o simplă cântăreață. A trait în magia unei epoci care a creat valori. Fiind, nu în cele din urmă, chiar ea, ca artistă, o valoare! Ba mai mult, ea insasi a creat valori – Yves Montand, Charles Aznavour, Gilbert Becaud…
Foarte scundă (avea o înâlțime de doar 1,47 centimentri) dar cu o putere a vocii incredibilă, eternă naivă și sentimentală – cum chiar ea se definea adeseori, potrivit biografilor, Piaf și-a petrecut întreaga viață cântând despre iubire pentru lumea întreagă. Atât.