“Cu mai multă încredere în noi, România ar putea fi următoarea Silicon Valley”
Bălan, care are în prezent propria companie de proiectare, Tesseract Motors, cu sediul în Seattle, a urmat timp de cinci ani cursurile Universităţii Transilvania din Braşov, iar după absolvire a emigrat în Canada.
Cristina Bălan și-a dorit dintotdeauna să proiecteze maşini. Unii îi spuneau să renunţe, alţii ziceau că e visătoare. Cristina a vrut să le demonstreze că se înşală. Şi a reuşit în câteva rânduri. Ea spune că n-a fost deloc uşor să urmeze o carieră în industria auto, dominată de bărbaţi, dar s-a ambiţionat să le arate tuturor că se poate. La terminarea facultăţii, şi-a dat seama că nu are habar să construiască o maşină. Dar a avut şansa să plece din țară. A lucrat la Boeing aproape patru ani, iar, fiindcă o atrăgeau foarte mult autoturismele, de cum s-a ivit ocazia, a intrat în echipa de ingineri ai Tesla, în 2010. Spune că a fost un moment binecuvântat şi că va purta cu ea toată viaţa amintirile legate de munca ei acolo, mai ales că echipa din Silicon Valley era mică, formată din numai 60 de oameni. În 2012, Tesla lansa modelul S în producţie de serie, un automobil de lux cu propulsie electrică, ce avea să fie desemnat maşina anului în SUA şi cea mai puternică maşină electrică din lume.
Deşi miliardarul Elon Musk este considerat creierul afacerii, Cristina spune că doi dintre inginerii proiectanţi ai Tesla Motors sunt, de fapt, eminenţele cenuşii care şi-au propus să schimbe percepţia întregii lumi despre maşinile electrice și au reușit să construiască un autoturism care oferă o experienţă a şofatului comparabilă cu cea a unui Ferrari. Modelul dispune de un acumulator Li-ion amplasat în podea, sub compartimentul pentru pasageri. Când au început să proiecteze bateria, nu aveau încă idee cum va arăta maşina, ştiau doar că trebuie să arate bine. Cristina îşi aminteşte că au lucrat luni de zile, şapte zile pe săptămână, aproape fără pauză, până când au reuşit să construiască prototipul. La final, americanii i-au arătat româncei că i-au inscripţionat iniţialele pe bateriile încorporate în maşină. Cristina spune că a participat apoi la proiectarea modelului Roadster, care a primit în 2006 premiul Global Green şi în 2007 – premiul Index Design, şi că s-a retras în 2014, după lansarea modelului Tesla X, primul crossover strict electric.
Presa de specialitate scrie că românca ar fi văzut, la începutul anului 2014, că automobilele Model S prezentau niște probleme la plafonul interior, prezentând rosturi mari și că ar fi semnalat aceste probleme, incident în urma căruia Elon Musk i-ar fi cerut să-și prezinte demisia.
Din 2015 a început aventura ei antreprenorială, Cristina deschizându-şi propria firmă de design industrial prin care în prezent oferă consultanţă unor start-up-uri promiţătoare. De pildă, a proiectat, la cererea unor companii, geamuri heliomate care devin fumurii prin simpla atingere, un vehicul tip bicicletă acoperită, cu o autonomie de 35 de km, care face furori în Canada, sau o dronă care poate transporta medicamente și echipamente medicale în zonele greu accesibile pentru Doctors Without Borders sau Crucea Roşie.
Cristina Bălan declară că, deşi la nivel mondial sistemul de învăţământ în sine este învechit, iar metodologiile de învăţare nu sunt adecvate saltului tehnologic actual, dacă România ar reuşi să sară peste acest „education gap”, cu pasiunea pe care o avem noi aici, am putea fi următoarea Silicon Valley.
Odată cu maşinile fără şofer, Tesla a deschis o poartă nouă pentru noi, toţi, ca să visăm mai departe. „Cei trei fondatori ai Tesla au visat îndrăzneţ, la fel şi cei 60 de ingineri care au lucrat la proiectarea automobilului electric. De noi depinde să nu ne pierdem visurile. Deşi condiţiile din Europa nu sunt aceleaşi ca în SUA şi Canada, nu renunţaţi la visul vostru.” Ea însăşi femeie, mamă, soţie şi inginer a reuşit deja foarte mult. De-a lungul carierei, despre Cristina se spune că a proiectat componente pentru Chrysler Caliber și Nissan, panoul de bord pentru Honda, consola centrală a lui Audi R8, interiorul uşilor de la Porsche Cayenne sau modulul bateriilor de pe Mercedes-Benz B-Class şi de pe Toyota Rav4 EV.
“Dintre toate ţările pe unde am fost şi dintre toţi oamenii cu care am interacţionat, cred că, dacă schimbaţi câteva lucruri şi începeţi să credeţi în voi, în cei din jur şi în colegii voştri de muncă, România va fi noua Silicon Valley” – Cristina Bălan (foto)
*DESPRE CRISTINA BĂLAN
Proprietar şi designer-şef la Tesseract Motors, SUA
Iulie 2013 – aprilie 2014
Inginer CAD, Sisteme de interior, Tesla Motors, SUA
August 2010 – februarie 2013
Inginer CAD, Echipa responsabilă de sistemul de baterii, Tesla Motors, SUA
Mai 2007 – aprilie 2010
Inginer designer pentru compartimentul cargo, Boeing, SUA
A făcut parte din echipa de ingineri care a proiectat compartimentul cargo al Boeing 787 Dreamliner
Ianuarie 2005 – februarie 2007
Inginer designer, Meridian Lightweight Technologies, Germania
A proiectat componente din magneziu şi aluminiu pentru Nissan şi Honda
Iulie 2003 – ianuarie 2005
Specialist Catia, Honeywell Process Solutions, Canada
A proiectat filtre de aer şi combustibil pentru Honda şi alte branduri
(acest articol a fost publicat în ediția pe luna noiembrie 2016 a Revistei CARIERE)