Vicepreședintele Avon: Doamnelor, nu este o luptă! Nu suntem superioare, ci diferite!
Deși controversa privind ascensiunea femeilor în funcțiile de conducere este din ce în ce mai prezentă pe buzele tuturor, vicepreședintele Avon spune că angajatorii nu își mai permit luxul de a alege lideri în funcție de criterii care nu țin de competență și rezultate:
”Cred că dinamica pieței din prezent cere lideri care pot obține cele mai rapide și mai bune rezultate într-un mediu complex și plin de situații paradoxale, nu cred că își mai permite nimeni luxul de a alege un lider în funcție de alte criterii decât cele care deservesc în mod direct interesele companiilor de a-și câștiga poziția dorită în industria lor”
Începuturile și ascensiunea în companie
”Nu eram interesată să îmi schimb jobul de acum 16 ani, dar o colegă a comentat un anunț apărut în ziar ca fiind inedit în vremea respectivă. Era anunțat postul de director zonal de vânzări pentru o companie care se dorea nu numai un producător și retailer de cosmetice, dar și o mișcare socială dedicată îmbunătățirii condițiilor de viață și de carieră a femeilor. Părea aproape incredibil”, povestește Angela Crețu.
Este de părere că nicio femeie nu trebuie să stea mai mult de 2-3 ani pe același post fără să promoveze. Pentru asta, recomandă utilizarea celor trei ”big leadership success factors: Connector, Multiplier and Enabler”.
”În primii ani de Avon am fost director în județul Constanța, apoi, pentru că zona pe care o conduceam a devenit cea mai bună zonă din țară, am fost promovată Division Sales Manager pentru o treime din suparafața țării. După 3 ani în care am avut rezultate record pentru un new entry în portofoliul Avon, am fost promovată Country Manager și mai târziu am revenit în țară ca General Manager Avon România. În 3 ani am modernizat complet modelul de business în 100% digital, folosind în premieră pe piață social-media pentru promovarea produselor și loializarea clienților. Ulterior mi s-a extins aria de responsbailități la 10 țări din sud-estul Europei”, mai povestește liderul Avon.
O femeie într-o lume a afacerilor dominată de bărbați
Pentru că femeile în funcții de top management sunt o raritate în lumea businessului, consideră că încurajările de tip ”egalitate între sexe” sunt inutile pentru că nu asta ar trebui să fie miza unei reprezentante a sexului frumos. Există diferențe între femei și bărbați care trebuie respectate indiferent de mediul în care activează:
”Nu luptați! Lupta presupune faptul că trebuie să demonstreze abilități superioare bărbaților. Nu are sens, nu suntem superioare, suntem diferite. Împreună cu sexul opus, facem echipe puternice. Femeile sunt construite să poată jongla cu multiple proleme în același timpp, au o intuiție foarte bună, nu se sperie de complexitate și de situații vagi. Bărbații, în schimb, sunt foarte buni în a pune resurse în acțiune rapid și eficient. Așadar, succesul unei companii depinde de îmbinarea acestor calități. Bineînțeles, nu putem eticheta, fiecare individ vine cu propriul pachet de abilități, dar într-o societate în care încă se vorbește despre femeile în poziții de conducere cred că avem nevoie să echilibrăm taberele”, spune vice-președintele Avon.
Și dacă vine vorba de alegerea locului în care ar trebui să muncească, Angela Crețu este de părere că nu există un domeniu anume care să fie destinat în special femeilor. Totul ține de felul în care te impui ca femeie, de valoarea pe care o aduci companiei și muncii tale și felul în care îți pui în valoare abilitățile și priceperea de care dispui:
”Dorința de a avea succes nu vine la un moment dat, ea există în fiecare dintre noi, trebuie doar să găsim mediul potrivit în care să ne maximizăm potențialul și în care să ne simțim împliniți, fericiți”.
Pentru femeile care se află la început de drum, vicepreședintele Avon are și un sfat valoros:
”Deci, le recomand tinerelor care își doresc ascensiune în carieră să își concentreze eforturile în a aduce valoare echipei și companiei. Să fie bune în a conecta ușor resurse, procese și oameni, să multiplice valoarea resurselor de care sunt responsabile și să mențină un mediu productiv și constructiv în jurul lor. Întâi să caute locul în care contribuția lor nu are culoare, vârstă, fustă, pantalon. Apoi, să fie ele însele, să aibă apetit de cunoaștere, curaj de explorator, integritate și respect pentru cei din jur”.
Despre industria ”frumuseții”
A avut norocul, zicea ea, de a ajunge lider într-o industrie pe care o iubește și o reprezintă, cea a frumuseții. Cu toate acestea, nu comerțul cu produse cosmetice este cel care i-a adus satisfacție, felul în care ajută femeile să își croiască propriul drum:
”E o plăcere și o mândrie să ai acces la ultimele inovații din industria de cosmetice și să reprezinți o companie care de peste 100 de ani a creat un adevărat fenomen la nivel global, însă ce mă ține legată sufletește, mai presus de orice, este faptul că alături de echipele cu care lucrez, contribuim cu ceva mai mult decât o culoare pe buzele unei femei, ne străduim să-i dăm un licăr de speranță în puterea de a obține mai mult de la viață”.