Teia Ciulacu – președinte Asociația ViitorPlus: „Dacă ne dorim o lume mai bună, trebuie să fim parte din soluție, nu din spectatori”
De mică, m-a preocupat ca viața mea să aibă sens dincolo de binele meu personal
Lucrează pentru FuturePlus de aproape 12 ani, dar nu crede că longevitatea profesională într-un astfel de domeniu este doar despre a rezista. „Este despre un fel de a fi, un set de valori de viață alese, asumate, dezvoltate în timp. Nici nu pot să-mi închipui cum ar fi altfel. De când eram foarte mică, m-a preocupat ca viața mea pe pământ să aibă sens dincolo de binele meu personal. Să fie despre ceva care ajută oamenii din jur, care face bine. M-am rugat pentru inspirație, pentru lumină, să găsesc cel mai bun drum, cea mai bună formă prin care pot lăsa lucrurile un pic mai bine decât le-am găsit. După mulți ani de voluntariat în România și în alte țări, am descoperit conceptul dezvoltării durabile care mi se pare că întruchipează cel mai bine ceea ce avem nevoie ca umanitate în prezent și viitor: un echilibru între noi și planetă, fără de care nu cred că mai putem continua prea mult. Și dau totul în direcția asta – îmi pun la bătaie resursele financiare, de timp, emoționale, pregătirea, tot. Nu simt că este un job, este mai degrabă o menire, o datorie. Și, într-adevăr, cere mult de la orice om care alege să trăiască în felul acesta și tot timpul sunt sacrificii – de sănătate, timp cu familia, cu prietenii, timp liber. Liniștea sufletească este însă la locul ei pentru că nu fac compromisuri la ce consider că e important să faci în viață, la valori, la pasiunea din fiecare zi de muncă.”
Munca mea e cea mai bună formă prin care pot lăsa lucrurile un pic mai bine decât le-am găsit
Inovatorii sociali sunt oameni idealiști, originali, curajoși și integri. Deschizători de drumuri, cu un acut simț civic, liderii noii Românii cred că generația lor nu se poate impune altfel decât prin acest nou set de valori, de gândire și comportament. Doar așa cred ei că pot schimba lumea și că pot lăsa ceva valoros generațiilor care vin. Pentru Teia Ciulacu (fostă Gavrilescu), dezvoltarea sustenabilă este conceptul care adună toate aceste valori la un loc și care aduce răspunsuri la provocarea de a construi o lume echilibrată. În tot acest demers deseori donquijotesc, cel mai greu i-a fost când a trebuit să renunțe la ceva care era foarte important pentru ea ca să poată depăși un blocaj, la idealuri care nu s-au mai realizat, cel puțin nu alături de oamenii cu care pornise la drum inițial. „Așa a fost când mi-am dat demisia din Ministerul Mediului, unde nu mi s-a permis să îmi folosesc experiența profesională în domeniu, sau când ne-am separat de un fondator ViitorPlus sau când am divorțat. Chiar dacă e foarte dificil în asemenea momente, până la urmă lucrurile se așază pe un nou făgaș, poate chiar mai bun.”
De aceea îi place foarte mult să fie autentică, să-și respecte viziunea, valorile, să nu renunțe. Să reflecte în acțiuni ceea ce spune sau chiar să spună mai puțin și să facă mai mult. Iar faptele vorbesc cel mai mult pentru orice om. „M-am bucurat de fiecare dată când acțiunile mele au reprezentat un model și pentru alții sau măcar le-au dat de gândit. Și în ViitorPlus noi ne concentrăm pe proiecte unde ne suflecăm mânecile și construim de la zero modele noi, sisteme, proiecte, soluții pentru problemele cu care ne confruntăm. Pentru că acele rezultate pe care le avem, de la tonele de deșeuri pe care le colectăm pentru reciclare, la copăceii plantați, tinerii care participă în activități educaționale de mediu sau sacoșele de pânză pe care le producem, acestea sunt lucrurile care deja schimbă ceva în jur și dau un exemplu că se poate și altfel. Deci, probabil că sunt un do-er care ajunge, sper eu, să inspire și să influențeze.”
Sunt un do-er care ajunge, sper eu, să inspire și să influențeze
Într-un domeniu atât de tânăr, căruia i-au lipsit modelele, Teia se inspiră din modelele de militantism social internațional despre care a citit. „Sunt oameni care au ajuns să schimbe lucruri la o scară mare, precum Ghandi, Che Guevara, Mandela – în politică – sau antreprenori sociali precum Muhammad Yunus, Bill Drayton, Jean Choplin. Dar sunt și mulți oameni care au schimbat și schimbă lucrurile în bine în comunitățile lor locale, iar picurii ăștia de bine să adună în mult bine pe care nu-l putem atribui unuia sau altuia, ci unui efort colectiv global. Pentru mine fiecare astfel de om, în orice colț al lumii ar fi și oricum îl cheamă, reprezintă o sursă de inspirație.”
Dar e conștientă, la rândul ei, că ar trebui să fie un model pentru tinerii cu care lucrează sau cu care intră în contact. De fiecare dată când le vorbește, Teia nu uită să le spună cât de important este să fii voluntar. „Este o experiență extraordinară în care dăruiești din resursele tale pentru a ajuta diferite cauze din lume. Și culmea, în acest proces te dezvolți enorm ca persoană și că profesionist.” Teia e o împătimită a călătoriilor care te îmbogățesc din punct de vedere intelectual și spiritual și le consideră foarte importante în evoluția profesională a unui activist social. „Să schimbi mediul cu care ești obișnuit te provoacă să te adaptezi, să formezi relații noi, să te autodescoperi și ajungi să înțelegi mai multe lucruri din lumea largă, să fii mai deschis și tolerant, să te bucuri de diferențe. E esențial să nu renunți la visurile și valorile personale! E greu oricum să le descoperi, să le alegi, să ți le asumi. Eu îmi gândesc viața în așa fel încât jobul, relațiile, acțiunile tale diverse să reflecte aceste alegeri.”
Trăiesc cu convingerea că viața trebuie trăită pentru a face bine în jur
Până acum nu au fost momente în care să fi fost tentată să „dezerteze” de la idealismul care o caracterizează tocmai pentru că trăiește cu convingerea că viața trebuie trăită pentru a face bine în jur. E foarte atentă cu tot ceea ce face, analizează constant, să vadă dacă are nevoie de schimbare/îmbunătățiri, studiază modul de implementare, dacă ceea ce face este suficient, eficient și în modalitatea cea mai potrivită. Nu regretă alegerile făcute în trecut, chiar dacă recunoaște la un moment dat că poate a greșit sau nu a fost cea mai inspirată decizie. „E foarte important acest proces de învățare și evoluție al fiecăruia. Deci e mai puțin relevant ce aș face altfel pentru că nu poți întoarce timpul înapoi să schimbi acele lucruri care oricum au fost importante pentru partea de învățare.”
Din 1998, a acumulat experiență de lucru în ONG la diferite nivele de management în Belgia, Germania și Costa Rica, pentru SOS Satele Copiilor și AIESEC (organizație internațională, independentă, non-profit şi neafiliată politic, condusă de studenţi şi proaspăt absolvenți ai instituțiilor de învățământ superior. Membrii săi sunt interesați de probleme globale, leadership şi management).
Așadar, Teia înțelege foarte bine ce înseamnă să trăiești departe de țară. A locuit în mai multe țări peste patru ani de zile. „Poți fi într-o țară cu un nivel de trai ridicat sau doar într-un loc în care câștigi o pâine sau înveți ceva. E o provocare continuă să te adaptezi noii culturi, să-ți duci viața de zi cu zi cât mai normal și să nu te mistuie din când în când dorul de țară, mai ales de oamenii dragi care au rămas acasă, de anumite lucruri care îți plăceau aici. Unii sunt temporar plecați, alții definitiv. Oricum ar fi, țara și oamenii de acasă vor rămâne mereu în sufletul tău, nu se poate șterge cu buretele o parte întreagă din viață. Și sunt multe modalități prin care românii din diaspora se pot implica și de la distanță: să rămână la curent cu ce se mai întâmplă, să se ducă la vot, să-și ajute apropiații, să doneze pentru organizații care încearcă să schimbe câte ceva în bine în țară, pentru cauze care le sunt aproape de suflet, să povestească din experiențele, modelele și lucrurile experimentate în țară adoptivă și care ar putea fi aplicate și în România că să facem lucrurile mai bine.”
Problemele nu dispar dacă închidem ochii, ridicăm din umeri sau doar criticăm
În ceea ce o privește, recunoaște însă că nu ar părăsi definitiv România decât în cazul unui război sau dacă s-ar instaura o nouă dictatură care să anuleze drepturile fundamentele democratice câștigate după Revoluție. Dar acestea sunt cazuri extreme. Pentru a nu se ajunge acolo, Teia crede că e mai bine „să ieșim din amorțeală. Unul câte unul. Să înțelegem fiecare dintre noi că acțiunea, dar și INACȚIUNEA, au un impact în jur. Dacă nu participi, nu voluntariezi, nu activezi, nu votezi, nu te bagi, nu candidezi, nu vorbești etc, astea sunt tot alegeri conștiente și cu rezultate. De cele mai multe ori negative. Problemele nu dispar dacă închidem ochii, ridicăm din umeri sau doar criticăm. Știu că e greu să ne asumăm o direcție sau alta, știu că e frică mare de eșec, să nu greșim, să nu ne arate unii cu degetul. Dar dacă ne dorim o lume mai bună în jur trebuie să fim parte din soluție, nu din spectatori.”
Sper să triumfe până la urmă valorile pozitive care să ducă omenirea într-o direcție bună
Președinta Asociației ViitorPlus crede foarte mult în activarea spiritului civic prin proteste și alte medode într-un segment al populației. Încă insuficient pentru a întoarce lucrurile pe calea cea bună, dar e un început. „Sper să iasă mai multă lume din amorțeală și să ne luăm destinul în mâini, să acționăm în direcția visurilor pe care le avem pentru societatea bună în care ne dorim să traim. E foarte trist că avem în țară, pe de-o parte, grupări în politică și administrație care nu guvernează pentru interesul public, ci pentru cel personal, dar pe de altă parte avem și o masă mare de oameni „inerți” care nu iau atitudine, nu se implică, nu votează, nu se bat pentru drepturile lor. ”
În tot acest demers, social media este un instrument, nimic mai mult. Felul în care îl folosim contează. „Acțiunile noastre sunt date de valori. Dacă vrem să folosim social media pentru a comunica corect, a ne mobiliza, a ne informa – atunci încurajează democrația și sunt nenumărate exemple de cum ne-a ajutat în România și în alte țări care au trecut prin momente dificile ca societate. La fel sunt și oamenii și organizațiile care folosesc capabilitățile acestui instrument pentru a transmite informații false, a manipula, a minți, a obține foloase personale și chiar antisociale. Și fac foarte mult rău. Fiecare utilizator are o responsabilitate crescută în a discerne, a selecta, a analiza ce i se „servește” și a acționa după propria conștiință. Sper să triumfe până la urmă valorile pozitive care să ducă omenirea într-o direcție bună totuși, iar toată tehnologia nouă care se dezvoltă să ne ajute, nu să accelereze distrugerea.”
Teia Ciulacu este nominalizată la Gala CARIERE 2017 la categoria „ Liderii Noii Românii”. Câștigătorii vor fi anunțați pe 14 decembrie, la Hotel Radisson. Pentru a vota puteţi accesa http://gala-cariere.ro.