Sebastian Burduja ne predă lecția implicării, învățată în SUA

Când ne-­am întâlnit, cu câteva ore înaintea lansării publice a inițiativei legislative „i74” a fundației, Sebastian Burduja tocmai se întorsese de la Piatra Neamț, orașul copilăriei sale. Deși încă lucrează pentru instituția financiară internațională și locuiește în Statele Unite, ultimele două săptămâni le-­a petrecut în întâlniri cu autorități locale din mai multe județe ale României, cărora le-­a explicat ce oportunități de finanțare prin fonduri europene sau publice au. „Asta a fost visul meu: să lucrez în Statele Unite, dar pentru România", spune tânărul.

În ultimii trei ani a petrecut jumătate din timp la Washington și jumătate în țara în care a crescut. Acum se pregătește să renunțe la job pentru a se muta, împreună cu soția americancă și fetița de trei luni, la București. Planul a fost oricum de la început să se întoarcă în țară.

„Am plecat cu întrebarea asta care încă mă obsedează: ce s­-a întâmplat greșit la noi în țară, de ce am pornit de la un nivel relativ similar cu alte țări din regiune și am ajuns unde suntem astăzi, mai jos, categoric, decât Polonia sau Ungaria. Planul a fost să­-mi găsesc soluții la întrebarea asta: ce s­-a întâmplat greșit în România și să mă întorc să văd ce pot să fac eu”, a declarat Sebastian Burduja pentru Revista Cariere..

Cea mai mare nevoie a României în momentul acesta este o alternativă politică, spune el. „Se pot face multe lucruri în societatea civilă, în mediul privat și în organisme internaționale, dar până la urmă rămâi în pixul unui ministru, unui primar, unui parlamentar”. Crede că în contextul de astăzi un partid nou înființat ar putea intra în Parlament și în noiembrie 2016. Nu exclude nici intrarea sa în politică, „în contextul în care mai mulți colegi de generație o să­-și asume acest pas și avem o șansă”.

O inițiativă pentru parlamentari mai responsabili

Din 5 ianuarie, Sebastian vrea să se ocupe doar de Fundația CAESAR, proiectul său de suflet: „Vrem să o creștem, vrem să devină un think ­tank adevărat, credibil, solid, care furnizează idei în spațiu public. Și vrem să schimbăm ceva aici”.

Fundația a fost mai întai, din 2011, un proiect în cadrul Ligii Studenților Români din Străinătate. De un an, are statut propriu și trei obiective: să creeze o comunitate de experți români din țară și din străinătate, să propună soluții,­ bune practici globale ancorate în context românesc și să aibă și o componentă de acțiune civică, pe modelul a ceea ce se întâmplă în America. În ultima jumătate de an, circa 300 de experți au lucrat la primul proiect major, o initiațivă cetățenească prin care să schimbe statutul parlamentarilor.

„Am avut ideea aceasta de a pune în discuție o inițiativă cetățenească, ne­-am consultat mult în cadrul grupului care sunt temele importante pentru România și ne­-am oprit asupra acestui statut al deputaților și senatorilor, în contextul în care Parlamentul a ajuns la o cotă de încredere foarte scăzută, nu trece o săptămână fără o știre despre diverse abuzuri: angajarea rudelor, cheltuieli nejustificate, birouri parlamentare pe care nu se plătește nicio chirie, dar pe care se încasează bani, vot secret la imunitate, nu se știe cine apără pe cine, nu știm cum votează cei care ar trebui să ne reprezinte”, spune Sebastian Burduja. Practic, vor să modifice Legea nr. 96/2006 privind statutul deputaților și al senatorilor și Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială în sensul responsabilizării deputaților și senatorilor față de cetățean. Dacă proiectul se transformă în lege, parlamentarii vor fi penalizați dacă lipsesc de la dezbateri, diurnele vor fi fixate doar pe baza documentelor justificative, iar votul nu va mai fi secret.

Ceea ce și­-au propus nu va fi ușor, iar Sebastian Burduja recunoaște că premisele nu sunt toate bune. În ultimii 25 de ani au fost doar 6 inițiative de acest fel, două au intrat în Parlament și niciuna nu a fost aprobată.

„Niciodată nu s­-a materializat vreuna în lege și toate au fost făcute cumva în regim sindical, pe rețele profesionale. Tema pe care ne­-am ales­-o e foarte sensibilă. Practic, noi punem presiune pe Parlament să­-și constrângă singur anumite beneficii. Sau să devină mai transparent, mai responsabil. Dar, contextul este pozitiv în societatea civilă. Noi credem că lumea se poate mobiliza să strângă aceste 100.000 de semnături necesare sau mai multe. Sunt momentele Roșia Montană, noiembrie 2014, susținerea doctorului Arafat, care au coagulat societatea civilă, chiar dacă unii au încercat să le politizeze. Oamenii au ieșit în stradă independent de cauze politice. Și din toată societatea. Pentru noi este un lucru foarte bun că lucrurile se întâmplă, că putem avea susținere la nivelul cetățenilor. Există apoi, tot dinspre societatea civilă, sentimentul asta că așa nu se mai poate. Noi credem că în contextul în care reușim să strângem semnături multe, Parlamentul va fi obligat să țină cont de vocea cetățeanului. Va exista o presiune publică și vom face tot posibilul să îi expunem cu nume și prenume pe cei care susțin sau nu susțin aceste idei și în contextul asta să treacă. Având în vedere și contextul anului 2016, an cu alegeri, poate e o șansă pentru Parlamentul României, pentru parlamentari, să se poziționeze de partea dreptății. Ca să-­și creeze capital pentru 2016”, explică tânărul activist.

Un alt obstacol pentru Sebastian Burduja și pentru ceilalți tineri experți care vor să schimbe România, începând cu clasa politică este starea de spirit a oamenilor obișnuiți, ceea ce Sebastian numește „maladia scepticismului cronic”. „Suntem dezamăgiți, după 25 de ani, mai ales de mediul public, de politic și parcă nu ne vine să credem când cineva face lucrurile pentru că îi pasă și se implică sau că nu există alte interese, financiare, politice sau de altă natură. Trebuie să mai treacă timp, eu zic că asta e singura rețetă și trebuie să ne apropiem noi între noi, să începem să avem încredere unii în alții. Mișcările civice, societatea civilă, ONG-­urile sunt vitale în a conecta oamenii. Trebuie să ardem etapele, dar ne putem apropia unii de alții mai ușor, ne putem mobiliza mai ușor prin social media, new media. Fără elementul asta al încrederii reciproce nu putem crește ca societate pentru că orice inițiativă nouă va fi sugrumată din fașă”.

Rolul liderilor într­-o Românie în schimbare

În încercarea lor, liderii Fundației CAESAR se bazează pe ceea ce au învățat teoretic și pe ceea ce au experimentat. Sebastian Burduja are studii de politică comparată, politici publice și administrarea afacerilor, experiența profesională din organizațiile unde a lucrat și pe cea a proiectelor pe care le­-a derulat în cadrul Ligii Studenților Români în Străinătate. „Am pornit Liga în 2008 – ­2009, pentru că se simțea o nevoie. Din ce în ce mai mulți tineri plecau la studii în străinătate și nu exista un cadru legal în care se puteau facilita aceste legături foarte ușor. Noi am plecat la drum cu un site, un forum foarte activ. Acum sunt 12.000 de membrii înscriși pe website”.

A rămas președinte onorific al Ligii și este președinte al Fundației C.A.E.S.A.R. La fundație sunt 300 de experți implicați, jumătate aflați în România, jumătate în străinătate. Aproape toți lucrează fără să fie remunerați, doar din pasiune.

„Exemplul personal e cel mai bun factor de motivare a oamenilor. Am arătat asta construind Liga, construind Fundația CAESAR. Practic, 99% din ce se întâmplă în cadrul acestora este bazat pe voluntariat. Atunci când tu te lupți până la capăt, când stai nopțile, weekend-urile, când tragi și îți arăți implicarea, când sacrifici ceva, îi determini și pe alții să se gândească să sacrifice la rândul lor. Asta înseamnă voluntariatul”.

În acțiunile bazate pe voluntariat, calitățile de lider sunt decisive. Sebastian Burduja spune că în cadrul Fundației se pune mult accentul pe conceptul de leadership. A fost chiar organizată o gala a Liderilor pentru România în care a fost pus în discuție publică. „Nu e de ajuns să ai un titlu pe cartea de vizită, e nevoie de niște calități: competență­- să fi demonstrat ceva din punct de vedere profesional, caracter-­ să dovedești că ai principii morale și, în al treilea rând, să-­ți pese de un bine mai mare decât lumea ta proprie, decât universul tău imediat. Să ai pasiune, ambiția de a face ceva. Toate trei sunt necesare pentru leaderdership”.

Raed Arafat, Adrian Curaj, de la Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, Inovației și Cercetării, și Mircea Kivu sunt oameni pe care Sebastian Burduja îi consideră lideri autentici. Alții, mai puțin cunoscuți, sunt colegii săi de la Fundație: Dan Nichita, Nicu Ștefănuță sau Dragoș Preda. Despre calitatea sa de lider, Sebastian crede că alții ar trebui să se pronunțe. „E greu să definești un lider doar ținând cont de momentul prezent. Trebuie să privești în trecut să vezi dacă ceea ce a făcut omul respectiv rămâne, dacă are un impact durabil în timp”.

Politica și blocajul de dezvoltare a României

Studiile politice, interesul pentru evoluția economică a României și chiar activitatea sa de mobilizare și organizare a tinerilor te trimit cu gândul la un viitor politician, chiar dacă unul format după model american. Chiar el recunoaște că s-a gândit și pregătit inclusiv pentru o carieră în mediul public. „Cred că acolo este blocajul de dezvoltare a României. Mediul privat e foarte activ, nu doar în București, ci și în Cluj, Iași, Timișoara. Societatea civilă e de asemenea efervescentă. Fundația este o instituție apolitică, dar încercăm să creștem tineri lideri, care să poată să își asume inclusiv un rol în arena publică, cu toate riscurile care sunt în acest demers. Cu riscul de a genera scepticism, de a se spune că intrăm într­un joc murdar. Pe toți cei care spun asta îi provoc să schimbe țara asta altfel, la nivel profund. În contextul în care mai mulți colegi de generație o să-și asume acest pas și avem o șansă, îmi asum riscul să intru în politică. Dar Fundația nu se va transforma niciodată într­un partid. Dacă ne­-am decide să facem un pas înspre arena publică, am preda ștafeta complet”.

Când s-­ar putea face un astfel de pas? „Dacă există un context în care e nevoie de ceea ce noi putem face în țară, poate fi și pe termen scurt. Dacă nu, va fi pe termen mai lung sau nu va fi deloc. Dacă apare o altă forță, alți oameni care pot să­-și asume acest rol, eu îi voi susține și toți colegii mei vor face asta”. Despre clasa politică actuală Sebastian Burduja nu are o părere bună. Își amintește că înainte de a pleca în Statele Unite, când era în liceu, a fost membru PNL, dar acum nu s­-ar mai înscrie în niciun partid: „Nu mai cred în actuala clasă politică de mult. Cu câteva excepții, eu zic că actuala clasă politică și­-a spus cuvântul și lumea și-­a dat seama cam ce poate”.

Deși vine din Statele Unite, o societate pe care o admiră, nu crede că modelul cu două partide foarte antagonizate e bun. „Cu cât mai multă competiție în zona publică, cu atât mai bine. Trebuie să ai suficiente vehicule în care să atragi oameni noi în zona publică. Pe de altă parte, nici un sistem hiper­fragmentat cum a fost la noi la începutul anilor 90 nu e o soluție ideală”. Crede că actualul context e favorabil apariției unui partid nou. „E suficientă efervescență la nivelul opiniei publice încât să creditezi o forță. Problema rămâne scepticismul populației. În momentul în care te gândești să intri în zona publică trebuie să îți asumi riscul că pierzi o bună parte din cetățeni, că vor spune că te­-ai compromis. Dar până la urmă trebuie să înțelegem cu toții că fără implicare în zona publică n­-o să se schimbe în profunzime nimic”. Tânărul crede că în contextul actual, dacă s-­ar înființa un partid nou și credibil acum, ar putea intra în Parlament și în noiembrie 2016. Și dă ca argumente precedentele din regiune, din Cehia și Spania. „Am văzut partide foarte tinere, foarte noi, care în general merg pe chestiuni de nișă. De exempu, Top 09, un partid nou în Cehia”.

Politica din familie

Sebastian avea 5 ani la Revoluție și trăia la Piatra Neamț. Își amintește totuși ce s­-a întâmplat în primii ani ai trecerii spre democrație. „Tatăl meu a fost ales primar independent după Revoluție, apoi a intrat în Parlament, tot ca independent, dar pe listele FSN. Era în Parlament la Mineriadă. A fost primul parlamentar care și-­a dat demisia după 1990 și nu s­-a mai întors în mediul public. Toate evenimentele astea m­-au marcat. Poate că ceva din mine a simțit ca mi­-aș fi dorit ca el sa încerce mai mult, să persevereze”.

Tatăl său a făcut o carieră în domeniul financiar, în timp ce mama a rămas medic de familie. Sora sa a făcut studii în străinătate, dar s­-a întors în România, iar acum este antreprenor. Familia a fost foarte importantă, atât părinții, cât și bunicii.

„Am crescut la Piatra Neamț într-­un mediu în care familia era pe primul loc. Cred că e frumos să fie așa. Apoi, când eram plecat la studii, am simțit sprijin de la distanță și financiar, e unul dintre privilegiile pe care le-­am avut, sunt conștient că nu mulți pot spune asta. Dar și moral, în interacțiuni de zi cu zi, telefon măcar săptămânal să ne auzim, să ne încurajăm. Acum, având la rândul meu copil, e cu atât mai importantă familia. Încerc să transmit aceleași valori în care am fost eu crescut”.

Sportul a jucat, de asemenea, un rol important în dezvoltarea sa. A făcut tenis de performanță de la 4 la 14 ani, la Piatra Neamț. Ajunsese la un moment dat numărul 40 pe țară, dar a renunțat după ce s­-a mutat cu familia la București și a ales să se concentreze pe pregătirea academică. „Am lucrat cu antrenorul Romeo Stoica, un om deosebit, el însuși antreprenor, care­ a făcut prima bază de tenis privată din Piatra, după Revoluție. Ne­-a crescut ca un tată, valoarea asta a perseverenței vine clar din tenis pentru mine. Să lupți până la ultimul punct, să te bați chiar dacă adversarul are șanse foarte mari, să speri că poți întoarce meciul”. Acum mai joacă tenis în puținul timp liber pe care îl are. Tenisul și chitara, la nivel de amatori, și imitarea lui Elvis sunt activitățile pe care îi place să le facă atunci când nu muncește sau nu-­și petrece timpul în familie.

Lecțiile Americii și ajutorul mentorilor

După anii petrecuți în familie și orele pe terenul de tenis, cursurile de la Stanford și Harvard i­-au prilejuit întâlnirea cu Larry Diamond și Steve Jarding, pe care îi consideră mentorii săi. Prin Larry Diamond a și reușit, de altfel, să facă un stagiu de practică la National Endowment for Democracy, un think tank care promovează democrația, susținut de guvernul american. „Steve Jarding este foarte apropiat de noi, de cei din Fundație. E profesor de politici publice la Harvard, un practician, între cei mai cunoscuți specialiști ai Partidului Democrat în SUA, a organizat campanii electorale, e un specialist în comunicare foarte bun și un apropiat de mine personal pentru că soția m­-a cunoscut la cursul lui. El, Larry Diamond și mulți oameni deosebiți cu care am avut șansa să interacționez. Îi apreciez mai ales pentru deschiderea de a sta de vorbă cu un student de la egal la egal, de a asculta, de a purta un dialog, de a-­l trata cu respect pe celălalt. E mare lucru. Și cred că dincolo de partea asta teoretică, cunoștințe academice, e foarte importantă partea personală. Asta înseamnă un mentor până la urmă: să dea un sfat și în ceea ce privește o traiectorie profesională după școală, după universitate, și în ceea ce privește partea familială. E un prieten cu o experiență de viață de la care poți să înveți. Și în România sunt multe organizații care au un asemenea model și e foarte bine că e așa.

Noi și în Ligă avem un program de mentorat de care suntem foarte mândri pentru că în fiecare an ajutăm câteva sute de tineri români complet gratuit să ajungă la universități din străinătate făcând pereche cu un mentor care e deja acolo și care îi ghidează la scrierea eseurilor, la scrisorile de recomandare, la întocmirea întregului dosar de admitere. Avem câteva sute de mentori în rețea. Și eu am fost mentor. E o cultură frumoasă și îți dă o satisfacție enormă să ai pe cineva care ajunge la o universitate și datorită ție”.

Pe el personal l-­a ajutat sora sa să ajungă la studii în SUA. Mai mare cu 3 ani, aceasta învăța deja la Boston în 2004 când Sebastian a mers la universitatea de lângă San Francisco. „Se pleca mult mai greu ca azi. Sora mea m-­a ajutat mult să înțeleg cum pot să scriu un eseu, cum pot să am rezultate bune la testele standardizate. Acum suntem deja mulți. Datele spun că sunt undeva la 30.000 – ­40.000 de studenți români în străinătate. Iar cu absolvenți în total sunt probabil peste 100.000. Eu am plecat cu mentalitatea că trebuie să reușesc, că mă duc acolo să văd dacă pot să concurez cu ei. Americanii sunt foarte deschiși la oameni are vin din toată lumea. Te adaptezi repede și apoi îți dai seama că nu ești cu nimic mai prejos decât ei. Și acesta e un sentiment minunat, să poți vorbești de la egal la egal cu oameni care vin de fapt din toată lumea”.

În timpul facultății a făcut stagii de practică în fiecare vară. La Comisia Economică a Națiunilor Unite pentru Europa, compania de consultanță McKinsey & Co. și National Endowment for Democracy. „Când mă gândesc la studii și la stagii primul lucru care îmi vine în minte e o chestiune de atitudine, perseverență, de a încerca până la capăt. E marele merit al Americii că nu se dă bătută. De aia au și o cultură antreprenorială unică în lume. Încearcă până reușesc. Asta cred că ne lipsește nouă: acest curaj de a eșua. Trebuie să îndrăznești. Țin minte celebra replică în America: nu există întrebări stupide. Asta îți spune profesorul la curs. Nimeni nu te face să te simți prost pentru că ai pus o întrebare și astfel promovează o cultură a dialogului”. O altă lecție învățată de la americani pe care vrea să o aducă în România este cea a implicării.

„Americanii promovează voluntariatul încă din școala generală, au mentalitatea implicării în comunitate. Dacă își dorești să schimbi ceva, pașii cam aștia sunt: începi să te implici în societatea civilă. În mediul privat poți să ai programe de responsabilitate socială, dar e până la urmă mediu privat, axat pe profit, cum e firesc. Iar în mediul public e foarte greu să ai așteptări, dar asta nu înseamnă că nu e nevoie și acolo de implicare”.