Schimbarea „starii cuantice”

Traim intr-o societate pe care multi dintre noi ne-am fi dorit-o mai buna, mai echitabila, mai corecta. Dar nu facem nimic pentru a o schimba pentru ca nu avem nici convingerea nici motivarea pentru aceasta. Nefacand nimic, ne blocam propriul potential pentru schimbare. Este o greseala care isi are obarsiile in copilarie, in educatia primita in familie sau la scoala. Bassam a inteles ca toti avem nevoie sa fim incurajati ca putem face ceva, ca putem schimba. Si asta face. Ne ajuta sa ne intelegem mai bine tara si sa ne formam acele convingeri de care avem nevoie ca sa actionam.

Leaganul

Libanezii sunt oameni prietenosi, foarte deschisi. Romanii care merg pentru afaceri in Liban observa mai intai acest lucru: libanezii iti vorbesc cu familiaritate, ca si cand te-ar cunoaste de cand lumea. Stapanesc pana la subtilitate limbajul afacerilor, pe care il datoreaza stramosilor lor fenicieni, poporul situat la poarta care despartea continentul european de cel african. In vechime, oamenii care calatoreau dinspre Europa erau nevoiti sa se opreasca undeva in drumul lor spre Nordul Africii. Locul ales era fasia de pamant cunoscuta astazi sub numele de Liban. "Suntem obisnuiti, asadar, cu strainii. De-a lungul istoriei, am fost cuceriti si stapaniti, ca nici un alt popor, pe rand, de catre romani, otomani, francezi. Asa s-a creat acolo un fel de creuzet de natii si culturi diferite. E foarte greu sa spui ca cineva e libanez, doar uitandu-te la felul in care arata. Bunicul si bunica erau amandoi oameni inalti, subtiri, blonzi si aveau ochii albastri".

Libanezii. Crestini maroniti, catolici si ortodocsi, druzi, siiti si suniti. Prin anii '70, pe teritoriul Libanulului modern, crestinii reprezentau aproximativ 60% din populatie, musulmanii 40%. Din cauza razboiului, multi crestini au fugit din tara, iar cresterea demografica in randul populatiei musulmane a rasturnat raportul: acum sunt 40% crestini si 60% musulmani. Sunt oameni carora le place sa manance bine si isi petrec timpul delectandu-se cu asta. Le place sa iasa in oras, unde mancarea este foarte buna, si sa dezbata pe teme politice. "Cand mananci, sangele iti pleaca de la creier si se duce in abdomen ca sa digere hrana. Asa s-ar putea explica de ce se apuca de discutat vrute si nevrute fara o logica anume". Le place sa discute politica, si vorbesc atat de mult despre ea, incat uita de la ce a pornit discutia. Un subiect dezbatut frecvent este razboiul civil din 1974 despre care oamenii au uitat complet ce implicatii si repercusiuni a avut. Libanezii sunt foarte patimasi si uneori lipsiti de toleranta. Nu le plac compromisurile si nu accepta sa spuna: "si eu am dreptate, si tu ai dreptate". Mai repede ii auzi zicand "eu am dreptate, si cu asta basta!". Sunt meridionali, oameni emotionali, cu sange cald. Foarte ospitalieri, spre deosebire de francezi, de pilda. In casa in care a crescut Bassam, usa era deschisa zi si noapte. Vecinii veneau, deschideau usa frigiderului si isi luau de acolo tot ce pofteau. Mama lui gatea pentru oricine intra in casa. Oaspetii veneau cand doreau si puteau sa ramana sa doarma acolo, daca voiau. Comunitatea la vremea aceea era deschisa si foarte primitoare, dar aceste obiceiuri s-au pierdut cu timpul, datorita stresului pe care il aduce cu sine modernitarea. Bassam mai spune ca, desi nu impartasesc setea noastra de cultura si nu citesc asa de mult ca noi, libanezii sunt foarte buni specialisti. Medicul e un medic foarte bun, inginerul e un inginer foarte bun.

Copilaria

Copilaria lui a parcurs etape foarte diferite. Isi aminteste ca intr-o prima etapa era un copil letargic, care nu facea altceva decat sa priveasca marea. In spate erau muntii. Marea se vedea chiar din fata casei. Visa cu ochii deschisi si isi imagina tot felul de scenarii. Apoi, a venit o alta etapa, cand devenise un copil dificil, care le dadea mari batai de cap parintilor. Provenea dintr-o familie cu posibilitati modeste, insa parintii nu voiau sa il trimita la o scoala din invatamantul public pentru ca acolo nu se facea carte. Din cauza razboiului, pe vremea aceea scolile erau mai mult inchise si tot sistemul public de educatie era haotic. Profesorii ii reprosau ca nu-si face niciodata temele, ca ii lipseste imaginatia, ca nu gandeste, ca ii lipseste puterea de concentrare si de disciplina. Era slab la matematica, nu putea si nici nu voia sa citeasca, nu intelegea franceza – obligatorie la clasa, dar care nu se vorbea in casa lor. In jurul varstei de 12 ani, rezultatele lui erau atat de slabe la invatatura, incat tatal lui a decis ca era timpul sa-l retraga de la scoala si sa-l faca cioban.

Efectul Pygmalion

Rasturnarea de situatie poate fi pusa tot pe seama razboiului pentru ca, de teama lui, parintii s-au vazut nevoiti sa-l mute la o scoala mica, de cartier. Fiindca nu exista o programa comuna tuturor scolilor private, elevii le-au spus profesorilor ca nu invatasera cu toti aceleasi lucruri la scolile de unde proveneau si acestia au fost dispusi sa reia o mare parte din materie. A inceput sa isi dea seama ca intelege lucrurile si, daca pana atunci putin lipsise sa nu fie retras definitiv de la scoala, ulterior a ajuns sa se numere printre primii elevi. A inteles atunci ca nu are nevoie decat sa citeasca si totul devenea foarte usor. Asa a ajuns ca, de la varsta de 16 ani, sa inceapa sa le predea altora matematica, fizica, chimie, biologie. Pana la urma, parintii lui au fost nevoiti sa imprumute bani ca el sa-si continue studiile in scoala privata.

Desi pare inexplicabil, Bassam pune totul pe seama efectului Pygmalion. "Faci exact ceea ce asteapta ceilalti de la tine sa faci. Artistul, profesorul, managerul care crede atat de mult in persoana din fata lui o poate transforma, o poate face sa se ridice la nivelul asteptarilor sale". Intocmai ca in experimentele facute pe copiii de scoala din SUA si descrise de Rosenthal in lucrarea sa "Pygmalion in clasa", potentialul elevilor se dezvolta in principal ca reactie la asteptarile profesorilor si la modul in care aceste asteptari le sunt transmise. Concret, daca anumiti elevi sunt tratati favorabil, crezand in performanta lor, aceasta atitudine ii ajuta sa atinga succesul, in timp ce, pentru aceia priviti cu neincredere, performanta este mult mai grea sau chiar imposibila.

Bassam a luat bacalaureatul francez si a obtinut o diploma in biologie la terminarea liceului. A intrat la Facultatea de Medicina pe care a parasit-o dupa anul pregatitor, ca pana la urma sa urmeze Politehnica, pentru ca si-a dat seama "ca ii placea matematica mai mult". Astazi are un executive MBA de la ESCP Europe si este managerul general al filialei Jinny Software din Romania.

Genie of the lamp

Patru oameni au inceput o afacere cu pagere in anii `90 in Liban. La vremea aceea, medicii aveau nevoie de pagere in mod special, cu atat mai mult cu cat nu existau telefoane mobile. Firma se chema Jinny Paging si apartinea unei femei-antreprenor. Bassam era in ultimul an de studii, doi dintre profesorii lui lucrau deja pentru Jinny, si asa a ajuns sa lucreze si el acolo. Fiul proprietarei a dat firmei numele unui personaj feminin dintr-un serial TV foarte in voga din anii `70 cand televiziunea era alb-negru. Spui Jinny si oamenii inteleg Genie, ca designerul care le-a facut, pentru un produs al companiei, un design cu o lampa fermecata, crezand ca Jinny e de fapt un "genie" (spirit inchis in lampa).

In 1997, dezvoltasera deja tehnologia care le permitea sa trimita SMS-uri, texte preluate de voce (tu expediai textul si un operator i-l citea destinatarului), fiind primii care ofereau acest fel de softuri in Liban. Bassam presupune ca a fost si prima companie din lume care a conceput the wap secure transaction layer (primul strat de securizare necesar atunci cand te conectezi la Internet cu telefonul mobil). Cam pe atunci, fiul antreprenoarei, ambitios ca orice copil care vrea sa-si depaseasca parintii, s-a hotarat sa deschida o noua afacere si si-a dat seama ca, daca voiau sa creasca, era necesar sa ajunga cu ea in Europa. A infiintat o firma in Irlanda, careia i-a pus numele de Jinny Software. In 2001, afacerea a fost cumparata de un holding italian, Acotel Group, cotata la bursa din Milano (ACO.MI). In prezent, compania are 200 de angajati in intreaga lume.

Un manager bun, e un manager fericit

Libanezul Gemayel a venit sa deschida filiala din Romania incurajat de gandul ca are un Executive MBA obtinut la una dintre cele mai bune scoli de afaceri din lume. Se gandea ca are tot ce-i trebuie, ca nu va fi nevoie decat sa aplice ce stie si ca totul va merge struna. "Poti sa fii oricat de bun la teorie, dar cand ai de-a face cu oamenii, povestea se schimba". Isi aminteste cat de greu i-a fost sa gaseasca un sediu potrivit pentru birouri intr-un an 2007 in care preturile pe piata imobiliara sarisera in aer. Sefii sai din Irlanda nu intelegeau, iar el nu reusea sa le explice, cum de nu e in stare sa gaseasca un birou. A fost extrem de bucuros, dupa ce cautarile au luat sfarsit, ca au gasit si au amenajat spatiul actual din cartierul Primaverii de care si acum e foarte mandru. Era in iulie 2008. Atat de epuizanta fusese experienta incat si-a luat un scurt respiro de 15 zile si a plecat in concediu in Franta. La intoarcere, unul dintre oamenii sai cheie, pe care il creditase cu increderea sa si de care se simtea puternic atasat, il astepta ostil, ca sa-i prezinte demisia. "La scoala de managementul afacerii nu te invata nimeni cum sa primesti lucrurile acestea. Nimeni nu iti spune cum sa te porti, atunci cand tu stii ca depui in ceea ce faci pana la ultima picatura de energie, de putere, de suflu si, in schimb, primesti o reactie ca aceasta".

In opinia sa, oamenii isi vor aminti, vor intelege si vor analiza ce isi doresc si vor face in asa fel incat toate actiunile lor sa se subordoneze acelei motivatii interioare. In masura posibilului, vor face doar ceea ce le serveste ca motivatie. De aceea, n-ar trebui sa judecam pe nimeni, n-ar trebui sa idolatrizam pe nimeni. Ce se cuvine sa facem este sa luam o persoana asa cum e. "N-ar trebui sa lasam nimanui impresia ca e atat de important, incat insusi bunul Dumnezeu ar ingenunchea in fata lui. Nici macar acelora pe care ii iubim cel mai mult". In relatiile dintre oameni, trebuie sa existe un echilibru de forte: pe de o parte sunt eu, cu ceea ce reprezint, de cealalta parte esti tu, cu ceea ce reprezinti.

Analiza tranzactionala

Principiile care stau la baza analizei tranzactionale al carei fondator este medicul psihiatru Eric Berne, situeaza oamenii pe pozitii egale, capabili sa gandeasca pentru ei insisi si sa-si gaseasca propriile solutii. "Eu sunt ok. Tu esti ok" este cea mai cunoscuta declaratie de intentie a analizei tranzactionale prin care se stabileste si se intareste recunoasterea valorii fiecarei persoane. Pentru a intelege comportamentul unei persoane, in analiza tranzactionala sunt descrise trei stari ale eului: parintele, adultul si copilul. Dialogul dintre indivizi ia forma unui sir de negocieri. Asadar, daca o persoana se adreseaza cuiva la locul de munca, spunandu-i: "Uite ai putea sa schimbi cate ceva, aici si acolo, la proiectul tau", atunci acea persoana se comporta ca un adult. Daca in schimb spune: "Ar fi trebuit sa folosesti asta si asta, ar fi trebuit sa faci asta si asta", atunci vorbeste ca un parinte. Daca raspunsul care vine e de genul: "Da, as putea sa incerc", atunci e al unui adult. Daca raspunsul e: "Ce spui?! Am facut tot, lasa-ma-n pace!", atunci e al unui copil. E posibil ca fiecare sa preia pe rand rolul copilului, adultului sau parintelui. Bassam le spune oamenilor ca e cel mai bine pentru ei sa se comporte ca niste adulti. "Adultul este cel care comunica pareri obiective, nu e capricios precum un copil si nici vesnic nemultumit ca un parinte. Parintele e sever, e cel care iti face reprosuri, care te mustra cand intarzii. Adultul te va intreba: Ce putem face ca sa rezolvam problema?

Leadershipul

"Fa ce poti tu mai bine pentru oamenii care se afla in raspunderea ta" este definitia pe care o da Bassam leadershipului. Nu trebuie sa fii un geniu, dar trebuie sa fii inteligent. Inteligent emotional mai mult decat intelectual. N-avem nevoie de genii pe post de lideri! (nici n-ar fi buni de lideri). Trebuie sa te cunosti si sa te intelegi pe tine foarte bine, sa stii intotdeauna ce vrei si ce te nemultumeste. Liderul, de obicei, e perceput ca un parinte spiritual. Liderul e stabil emotional. Daca n-ar fi stabil emotional, ar intra foarte usor in panica. Liderul este cel care are o anumita carisma, cu care nu se naste neaparat, dar pe care si-o dezvolta. Liderul e stapan pe el si pe reactiile sale, chiar si cand primeste lovituri. Si liderii le primesc. "Daca este sa ii dam crezare lui Peter Drucker, liderul este cel care asculta si intelege. De multe ori, chiar daca a ascultat si a inteles ce i s-a spus, face ce crede el de cuviinta si ii determina si pe ceilalti sa faca ce crede el ca trebuie facut. Chiar si cand pentru celelalte persoane implicate nu e cea mai convenabila optiune. O situatie nu tocmai fericita".

E bine sa te dezechilibrezi ca sa apreciezi echilibrul

Echilibrul interior nu vine dintr-o data. Daca il invidiati pe Arnold Schwarzenegger pentru corpul lui traznet, ar fi bine sa constientizati ca el nu s-a trezit intr-o dimineata cu musculatura aceea, ci s-a antrenat intens la sala, timp de vreo 20 de ani. Asa si-a capatat corpul de invidiat. Asa e si cu starea de echilibru interior. In fiecare dimineata cand te trezesti, in fiecare seara cand te duci la culcare, faci exercitii cu tine insuti. Te gandesti la lucrurile care ti s-au intamplat, la ce ti-au spus o persoana sau alta, la supararile tale, si iti zici: "E normal sa fiu suparat, doar sunt om". Daca ai avut un schimb de replici cu o persoana si inca te marcheaza, e normal sa-ti petreci cel putin o ora sau oricat e nevoie ca sa intelegi semnificatia celor intamplate. Daca ti se intampla sa ajungi fata in fata cu cineva care iti rasuceste cutitul in rana si tu constientizezi ca iti face rau, cauta sa accepti ce ti se intampla si sa iti pastrezi ratiunea pana la finalul discutiei. Dupa ce se ridica si pleaca, n-ai decat sa deschizi fereastra si sa urli cat te tine gura. Cu cat ii vei intelege mai mult pe oameni si motivatiile lor, cu atat te vei intelege pe tine. Cu cat te vei intalni cu mai multe situatii de genul acesta, cu atat vei sti sa le stapanesti. In concluzie, echilibrul interior nu vine de la sine, ci trebuie consolidat permanent.

Totusi, "fiecare stare de echilibru ar trebui sa aiba dezechilibrul sau". Daca nu plangi, daca nu strigi, daca nu te superi, daca nu simti nimic, te dezumanizezi. Intr-un anume fel, aluneci si cazi fara macar sa stii. Nu poti sa recunosti albul, daca n-ai vazut negrul. Mintea are nevoie sa cunoasca toate culorile pentru a le evalua. Trebuie sa vezi mult verde, mult rosu si mult alb, pana sa intelegi cu adevarat culorile. Dar daca vei privi prea mult timp aceeasi culoare, receptorii pentru culoarea respectiva vor obosi si va veni un moment cand n-o vei mai vedea la fel de intensa ca pana atunci. De aceea, ca sa apreciem starea de echilibru, e bine sa facem din cand in cand si ceva iesit din normal. E bine sa gasim motive sa plangem, uneori.

Ce asteapta de la ceilalti?

In primul rand, o constiinta treaza. Pentru ca fara propria constiinta, oricat ar incerca un manager sa-i determine pe angajatii sai sa munceasca, n-ar reusi. Nici cu batul, nici cu morcovul. Managerul trebuie sa ofere cadrul optim pentru ca oamenii sa isi poata face treaba, iar ei ar trebui sa aiba constiinta si vointa necesare pentru munca pe care o au de facut. Multi il sfatuiesc sa semneze contracte cu angajatii pe care ii trimite la training ca acestia sa nu paraseasca ulterior compania, dar Bassam stie ca daca un angajat nu e fericit sa lucreze pentru tine, nu-l poti constrange sa o faca. Oamenii nu trebuie tinuti cu forta, nici prin contracte si nici cu semnaturi. Daca se simt bine cu tine, vor ramane, daca nu, nu.

El le cere oamenilor implicare de 100% fara sa faca prea mare caz de rezultat. Daca ii dovedesc ca sunt implicati 100%, se va duce la ei sa le stranga mana fara sa ii pese ca au gresit. El spune ca oamenii nu se implica total si isi fac treaba doar ca sa bifeze ca-i facuta. Rar vede pe cineva care sa puna o particica din el in ceea ce are de facut. Asa ca mesajul sau pentru noi, ceilalti, este ca ceea ce facem ne reprezinta, noi suntem munca noastra. Oamenii trebuie sa simta ca obiectul muncii lor, le apartine. Asadar e nevoie de constiinta. E nevoie sa ne comportam ca si cand am fi proprietarii morali ai muncii noastre. In orice lucru mic pe care il facem.

Cum crestem oameni? Avem la indemana o capacitate uriasa de abstractizare, de a vizualiza ce urmeaza sa facem. Trebuie doar sa ne imaginam scenariul a ceea ce urmeaza sa se intample. "Improvisation is pure preparation", spune el. Oamenii vor crede ca improvizezi, fara sa stie ca in ultimii 30 de ani tu n-ai facut altceva decat sa te pregatesti. Sunt multe de invatat daca esti atent la felul in care reactioneaza copiii. Spune-i unui copil ca n-are voie sa faca un lucru si il va face. Va trebui sa-i ceri sau sa afirmi contrariul a ceea ce-ti doresti de la el si vei obtine. Acelasi lucru e valabil si in lumea adulta. Multi spun ca asta e manipulare. Dar nu traim intr-o lume a carei dominanta e manipularea? (Aici, Bassam mi-a aratat ca felul in care conduc interviul e o forma de manipulare, ca si felul in care el isi ordoneaza raspunsurile). Cand seful te manipuleaza, poti fi sigur ca si tu il manipulezi pe el.

Decodarea talentului

Romanii au talent, sunt foarte buni la tehnica, sunt instruiti, citesc, dar nu fac nimic cu talentul lor. E ca si cum punctul lor forte – talentul, ar fi anihilat de punctul lor slab – lipsa de implicare. Desi e talentat, un programator roman isi va spune: nu sunt bun deloc, sunt un inginer slab. Un fotograf talentat isi va repeta intr-una: nu sunt bun, nu sunt bun, nu sunt bun. Acest lucru poate fi pus pe seama faptului ca generatii de tineri romani au crescut intr-un mediu in care talentul personal nu era deloc apreciat. Exista o abordare binara a talentului: ori erai numarul unu, ori erai un zero. Ori erai Nadia Comaneci ori erai un nimeni.

Quantum Social Change

Discursul public cu care Bassam i-a cucerit pe romani la sesiunea TEDx Bucharest in toamna aceasta s-a numit "Quantum Social Change". De cand a venit in Romania, Bassam a observat ca lucrurile nu merg prea bine si s-a intrebat de ce. In companii, angajatii dau vina pe management. Si el, ca simplu angajat, timp de 11 ani a facut la fel. Stia toate glumele si anecdotele care circulau pe seama managerilor. Din fotoliul de manager insa, si-a dat seama ca e foarte usor sa arati cu degetul si ca in general noi, oamenii, evitam sa ne asumam responsabilitatea. Ne e mai la indemana sa dam vina pe altcineva, asa cum angajatii dau vina pe manager. Dar oare de ce asteptam noi, oamenii, ca schimbarea sa se petreaca undeva in varful muntelui ca apoi sa se rostogoleasca peste noi in jos, cand am putea, fiecare dintre noi, cei de la baza muntelui, sa incepem sa facem cate un lucru mic, astfel incat lucrurile sa se schimbe de jos in sus?!

Lucru valabil si la nivel de societate. De ce asteapta romanii de la o mana de politiceini sa produca schimbarea, cand ei sunt 20 de milioane? Pentru exemplificarea puterii de influenta a maselor, Bassam imi ofera un exemplu simplu. "Da-i unui om sa tina doua bete in mana, unul mai mic si unul mare. Spune auditoriului sa sustina ca batul cel mic e de fapt cel mare si invers. Omul nostru va fi constrans sa accepte ce sustine tot grupul, nu atat pentru ca impartaseste convingerea grupului, cat mai ales pentru ca se teme sa nu ramana izolat. Aceasta este puterea presiunii sociale". Bassam a vazut ca ea nu functioneaza deloc in Romania. A vazut ca daca cineva te impinge, nimeni nu se uita reprobator. Daca ar face-o, atunci agresorul s-ar simti vinovat. La fel de lipsiti de reactie suntem si fata de cei care fumeaza in locurile publice, si fata de cei care stationeaza pe partea stanga a scarilor rulante la metrou, si fata de cei care intarzie cu livrarea de pizza. El vrea sa ne convinga ca trebuie sa luam pozitie fata de orice tip de comportament inacceptabil pentru a reusi sa-l schimbam. Daca fiecare dintre noi s-ar purta corect in societate, n-am mai avea nevoie de politicieni! E cel mai la indemana sa spui ca ai nevoie de legi si de politicieni, sa spui ca schimbarea sociala trebuie impusa. E mult mai greu sa admiti ca e responsabilitatea ta. Dar oamenii nu vor sa se responsabilizeze. Nici unul dintre romani nu vrea sa isi asume raspunderea pentru Romania.