Oameni, fapte și valori
Bun de patrimoniu
(II)

„Trăim, cumva, povestea alchimistului, care, după ce călătorește prin toată lumea, realizează că ceea ce căuta, comoara, era chiar in curtea sa”

„Cred că se petrec schimbări semnificative în această perioadă în ceea ce privește percepția publicului larg asupra patrimoniului nostru. În întreaga țară. Este foarte interesant și benefic următorul fapt – călătoriile în străinătate îi fac pe români mai receptivi și mai conștienți de ce este valoros în propria țară. Cumva, ca în povestea Alchimistului, care, după ce călătorește prin toată lumea, realizează că ceea ce căuta, comoara, era chiar în curtea sa”.
Așa își începe povestea Sandra Ecobescu, cea care, în urmă cu 12 ani, convinsă că, dacă vrei, poți să schimbi în bine comunitatea, orașul, țara în care trăiești, a pus bazele Fundației Calea Victoriei, un ONG care și-a stabilit ca obiectiv principal să anime viața bucureștenilor, să descopere secretele acestui oraș încărcat de istorie și să promoveze oameni valoroși, pentru a crește curiozitatea și apetitul pentru consumul de cultură. La 12 ani distanță, pentru Sandra fiecare proiect este încă o provocare, o responsabilitate civică, ce are un scop precis: să sensibilizeze opinia publică, să învețe tinerii să privească cu alți ochi clădirile vechi, zonele încărcate de istorie, să conștientizeze valorile, fie că este vorba de personalități, de frumusețea clădirilor din La Belle Époque, sau a unor cartiere bijuterie cum ar fi Zona Ioanid sau Armenească. O misiune deloc ușoară, într-o societate fragmentată educațional, în care conștiința și respectul pentru patrimoniu pendulează amețitor între cele două extreme.

„Pentru a putea iubi un oraș, trebuie să îi știi istoria, să îi cunoști comorile”

Bucureștiul mustește de comori, unele bine conservate, altele – prea multe din păcate – lăsate în paragină, abandonate. De ce lipsa aceasta de respect pentru patrimoniu, de conștiință civică? Este foarte simplu, răspunde Sandra, este vorba de educație și de informarea publicului larg, de toate vârstele, în ceea ce privește patrimoniul material (de exemplu: muzee, palate, conace, case sau obiecte tradiționale vechi) și imaterial (de exemplu: folclor autentic, cântece vechi, obiceiuri, muzica clasică românească etc). Astfel, în lipsa unei educații permanente și coerente la nivelul statului, dar și al instituțiilor private, prin școală, televiziune și mass media, publicul larg nu este capabil să distingă între o clădire veche, care merită să fie salvată, și o ruină a unei case oarecare:

”Conștiința este rezultatul unei educații în familie, școală, dar și individuale. Conștiința poate să aprecieze ce este valoros în jur dacă are repere, informație, educație, o scară de valori proprie, precum și curajul de a reacționa atunci când este în pericol ceva valoros”.

Dragostea pentru lucrurile valoroase, aprecierea importanței unui monument sau a unei tradiții care a rezistat sute de ani apare prin educație. Și, evident, dacă unii dintre noi nu au șansa de a beneficia de o educație completă, lucrurile se pot învăța și mai târziu, dacă există curiozitate și bunăvoință. ”Toate marile culturi din Europa au acest element al mândriei naționale și al promovării valorilor. Dar, pentru a putea iubi un oraș, trebuie să îi știi istoria, să îi cunoști comorile”.

„Prin fiecare proiect cultural valoros se pune o piatră la temelia acestei reconstrucții”

În acest moment, apreciază Sandra, coexistă două modele de promovare a patrimoniului cult sau tradițional – unul festivist, care încă este gustat de publicul senior, pe stilul Eminescu, poetul nepereche, și altul mai adaptat realităților de azi și limbajului cultural actual, care se impune încet-încet, mai aproape de realitate, de autentic și de publicul de toate vârstele. „De exemplu, Balul Bucureștiului Interbelic și Luna Bucureștilor au în centru chiar poveștile Bucureștiului dinainte de venirea comunismului și sunt un fel de lecții de istorie altfel, la care publicul reacționează foarte bine, pentru că proiectăm filme, facem expoziții, valorificăm muzica și costumele din anii 20/30”. Lupta nu este pierdută însă, spune categoric Sandra, atâta vreme cât există oameni interesați să promoveze și valorifice cultura, patrimoniul nostru, tradiția, pe de o parte, iar de cealaltă parte un public curios, care vrea să se delecteze și să afle ce au creat bunicii și străbunicii noștri. Suntem pe drum bun. Sunt multe de făcut, dar există și multe proiecte valoroase. Mai mult, oricine poate începe de oriunde, pentru că „arta este ceva viu, cultură, civilizație se află peste tot în jurul nostru, în continuă tranformare, descoperire și redescoperire. Prin fiecare proiect cultural valoros se pune o piatră la temelia acestei reconstrucții”. Și este vorba despre o responsabilitate comună, punctează Sandra, așa cum și valorile despre care vorbim sunt rezultatul unei munci colective, atât a oamenilor din mediul rural, în grup sau individual, cât și a celor din zona urbană. „Este foarte importantă păstrarea identității naționale, a tradițiilor, a specificului local, aceste lucruri sunt considerate foarte valoroase în cadrul UE, pentru că Europa înseamnă o varietate de popoare și culturi care aduc savoare acestui întreg. Evident, globalizarea înseamnă o simplificare, o uniformizare, însă oamenii, în mod natural reacționează la acest lucru prin reconstituirea și recuperarea specificului cultural, cum este cazul iei noastre celebre, de exemplu”. Așadar, concluzionează Sandra, este esențial să valorificăm ceea ce am moștenit, să conservăm, să promovăm, dar și să reinterpretăm patrimoniul și creațiile culturale. Pentru cei de acum, dar și pentru generațiile viitoare.

Articol preluat din numărul 262, noiembrie 2019, al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.