Royal Philarmonic Orchestra, la Sala Palatului, în cadrul Festivalului George Enescu: Despre libertate, liniște și carismă. Portrete artistice de invidiat
În această seară,de la ora 20.00, la Sala Palatului concertează în cadrul Festivalului George Enescu, orchestra Royal Philarmonic Orchestra – dirijată de Charles Dutoit.
Cele de mai sus au fost spuse, la un moment dat, în cadrul unui interviu, de către violonistul Frank Peter Zimmerman care, iată, astă seară este solist în cadrul concertului menționat. În program: Ravel – „Pavane pour une infante défunte” (1910), Beethoven – Concertul pentru vioară şi orchestră în Re major op. 61, Stravinski – „Petruşka”. Balet burlesc în patru scene (Petrecere de Lăsata Secului, Camera lui Petrușka, Camera Maurului, Petrecere de Lăsata Secului seara).
Îl recomandă energia, elanul, curiozitatea, comunicativitatea, carisma
Prestigiul dirijorului Charles Dutoit nu mai are nevoie de nici o prezentare. Muzicianul care va împlini în această toamnă 81 de ani și-a păstrat energia, elanul, curiozitatea, comunicativitatea și carisma, toate demne de un portret artistic de invidiat. Elvețianul născut la Lausanne, școlit la Geneva, cu stagii la Siena, la Tanglewood, la Lucerna (în preajma marilor maeștri ai epocii) a făcut istorie la multe ansambluri de renume, de o parte și de alta a Atlanticului. În acest an, Charles Dutoit aniversează un deceniu de când a fost numit dirijorul principal al Orchestrei Filarmonicii Regale din Londra, al cărei Director artistic a devenit doi ani mai târziu. Contractul său fiind valabil până în anul 2019.
Cât despre violonistul Frank Peter Zimmermann, criticii au afirmat că este interpretul ideal pentru muzica lui Mozart. Dar de-a lungul carierei sale, violonistul german a fost preocupat şi de promovarea muzicii contemporane.
“Am avut noroc că mi-am început cariera în anii `80, ani în care lucrurile nu se petreceau atât de repede şi de comercial cum se întâmplă astăzi. Acum, câteodată, lucrurile care se întâmplă în jurul muzicii sunt mai importante decât muzica şi muzicienii înşişi şi asta este un pic trist. Sunt vremuri grele când văd oameni tineri de care mi-e milă, gândindu-mă la ce au de înfruntat”, declara la un moment dat Zimmerman, în cadrul unui interviu.
“În general, repertoriul meu este acelaşi – învăţ puţine piese noi, însă studiez mult piesele vechi, chiar şi pe acelea pe care le-am cântat de 100 de ori, cum este Concertul de Beethoven. Revăd mereu aceste lucrări pe care le-am cântat deseori ca şi cum nu le-aş fi interpretat niciodată, căutând puncte de vedere proaspete. Cred că acesta este principalul lucru de făcut pentru un muzician care înaintează în vârstă. Dacă mă uit la Enescu, Heifetz, Oistrah, Milstein, la cei care şi-au început cariera foarte devreme, dar au rezistat în carieră până la 60-70 de ani, aceasta au făcut ei.
Acesta este cel mai greu lucru. Să te menţii în formă, să ai mereu o viziune proaspătă, să alegi judicios repertoriul – să nu repeţi, de exemplu, de prea multe ori o lucrare muzicală. Eu sunt norocos că pot să-mi aleg concertele pe care vreau să le cânt şi oamenii cu care vreau să cânt – ceea ce este un lux, pentru că nu mă confrunt cu lucruri neprevăzute. Presiunea de a fi pe scenă şi de a rezista la un nivel înalt este mult mai mare decât a celor care de-abia îşi încep cariera”.
Quod erat demonstrandum.