Povestea omului care a aşezat pe rochii libelulele şi trandafirii propriei grădini

Aşeza pe rochiile lui libelulele, gărgăriţele, frunzele de trifoi şi mai ales trandafirii propriei grădini. Adică, grădina vilei Le Rhumbs, cea în care Dior – căci despre Christian Dior este vorba, și-a petrecut copilăria, este împărţită în câteva „camere”. Un labirint tăiat în tufe mereu verzi, o grădină cu un bazin de apă, o grădină cu bolte arcuite, pe care se caţără iasomia, şi trandafirii.

De ce toată această introducere de…poveste boemă? Deoarece, printre altele TV5 Monde îi dedică acestui “Om-emblemă – după cum îl numește, un spațiu amplu, prin intermediul unui documentar pe care îl va prezenta marți 25 septembrie și marți 2 octombrie, de la ora 19.40.

Departe de ostentativ

Grădina din Granville, mic oraş francez din regiunea de coastă, este aproape neatinsă de când Madeleine, mama creatorului de modă, a început să planteze primele seminţe, în 1905. Iar odată cu primele seminţe prindea contur o „sămânţă” mult mai importantă: în acelaşi an, la 21 ianuarie, se năştea Christian. Multe dintre plantele îngrijite de Dior şi mama sa mai sunt încă acolo, aşa cum florile încă mai „cresc” pe creaţiile şi în parfumurile marelui designer.

Dior are azi propriile câmpuri de iasomie şi trandafiri, în sudul Frantei. Linia sa exprimă gustul pentru un lux pur, departe de ostentativ, iar ingredientele sale exprimă arome de vis: Eau Noire, Bois d’Argent, Ambre Nuit. Dior era atât de mândru de grădina sa de trandafiri din Granville, încât a făcut din modelul trandafirului elementul central al multor creaţii vestimentare, precum celebra rochie Ispahan. Dar până la atingerea celebrităţii, viaţa nu prea i-a stat pe roze.

Pentru prima dată în viaţă, Christian s-a văzut obligat să muncească

În 1952, Dior spunea: „Datorez Les Rhumbs aproape toată viaţa şi stilul meu: stătea pe ţărmul mării, expusă elementelor naturii, aşa cum a fost şi viaţa mea de până acum, nu tocmai calmă”. Moştenitor al unei averi impresionante, tânărul Christian nu avea ambiţii prea mari. Familia, deţinătoare a unui imperiu industrial, îi pregătise o carieră diplomatică. A preferat să abandoneze liceul, petrecându-şi tinereţea prin barurile pariziene, alături de artişti bineînțeles. În 1928, la vârsta de 23 de ani, deschidea o galerie de artă, unde erau expuse opere semnate de Picasso şi Dali. Izbucnirea Marii Recesiuni i-a falimentat afacerile şi, pentru prima dată în viaţă, Christian s-a văzut obligat să muncească.

Unele relatări mai ironice spun că, în acel moment, a început cariera sa de designer, respectiv vânzând pe stradă schiţe pentru pălării sau accesorii de damă cu 10 cenţi, pentru a supravieţui. La scurt timp însă a izbucnit cel de-al Doilea Război Mondial şi a fost recrutat. A scăpat de front, fiind în schimb detaşat în regiunea Provence, care nu a fost ocupată de nazişti. Atunci când a fost eliberat din serviciu, s-a întors la Paris, unde a obţinut un loc de muncă la casa de modă Lucien Lélong. Care le avea drept cliente pe unele dintre cele mai bogate femei din lume. În 1946, Marcel Boussac, poreclit „Regele bumbacului”, cel mai bogat francez al acelor timpuri, îl va sprijini pe Christian pentru a-şi deschide propria casă de modă. Într-un timp relativ scurt, Maison Christian Dior va deveni unul dintre cele mai mari imperii de modă.

Ierarhii bine stabilite

Dior va propune femeilor fuste şi rochii evazate şi lungi, în care intrau cel puţin 15 metri din cele mai bune textile. Primele sale linii – „Corolle” şi „Huit” vor schimba fundamental moda feminină postbelică, publicaţia „Harper’s Bazaar” denumind totul „Noul Look”. Modelele rochiilor lui veneau după o lungă perioadă în care feminitatea fusese ascunsă.

Casa Dior era condusă după reguli ierarhice bine stabilite. Fiecare show includea aproximativ 200 de ţinute şi dura până la două ore şi jumătate. Modelele aveau, la fel ca şi clientele, mărimi şi forme diferite. Printre clientele lui Christian se numărau Marlene Dietrich, Ava Gardner şi numeroase alte staruri de la Hollywood. Dior a fost invitat să îşi prezinte noile creaţii şi la Curtea Angliei, deşi Regele George al V-lea le interzisese tinerelor prinţese Elizabeth şi Margaret să se afişeze în public cu haine din colecţia creatorului francez. Prin urmare, creaţiile sale au fost nu numai admirate, ci şi contestate. S-a cerut chiar arestarea lui Dior, în unele ţări a fost interzis, fiind considerat obscen, dar toate controversele au reuşit doar să îi facă reclamă.

Un aspect mai puţin cunoscut din viaţa lui Christian Dior îl reprezintă „relaţia” sa cu parfumurile, în special cu Grasse, oraşul din sudul Franţei unde îşi are originea această industrie. Și oraș unde sora lui Christian devenise furnizor al industriei locale de parfumuri. El va cumpăra în anii ’50 un domeniu aflat pe o colină de chiparoşi. În micul castel Dior (cu un parc de 50 de hectare) se stoca recolta de trandafiri şi se refugia creatorul după fiecare colecţie.

Epilog

Mitzah Bricard era muza lui Christian Dior, cea care purta tot timpul o eşarfă animal print, ca să îi mascheze o cicatrice – pe care a reuşit să o transforme într-un fashion statement. Lumea mondenă a Parisului spunea că avea acel „je ne sais quoi” care le enerva pe alte femei. Nu era văzută niciodată fără turban, perle şi pantofi cu toc. Putea fi găsită întotdeauna în unul dintre următoarele trei locuri: acasă, la Ritz sau la Dior. S-a speculat că are rădăcini de prinţesă rusoaică, dar şi că şi-a petrecut copilăria în România. Era extrem de creativă, reuşind să găsească accesoriile perfecte.

Christian murea în 1957 – unele documente susţin că moartea sa ar fi survenit în urma unui atac de cord, după ce s-a înecat cu un os de peşte, în timp ce revista „Time” preciza că ar fi decedat în timpul unui joc de cărţi,. Dar rozele sale „creşteau” mai departe. Yves Saint-Laurent, asistentul lui Christian Dior, va prelua afacerile după decesul creatorului, Marc Bohan îl va succede timp de mai multe decenii, înainte de Gianfranco Ferre, urmat de John Galliano în 1996. Restul e poveste de business.