Povestea miliardarului atipic. În adolescență, uneori stătea și 10 ore pe zi în bibliotecă
Este considerat un miliardar atipic, fiind antreprenor, inginer, inventator, investitor, filantrop și vizionar. Născut la Pretoria, pe 28 iunie 1971, cel care avea să devină un magnat și-a cultivat leadershipul și simțul inovației încă din copilărie. E vorba despre Elon Musk, al cărui drum spre miliardele pe care le deține astăzi a început printre munți de cărți. Fratele său, Kimbla, a povestit că citea foarte multe cărți, uneori stând și 10 ore pe zi în bibiliotecă. Prima atracție a fost pentru cărțile SF, pentru ca mai apoi, tânărul Elon să fie preocupat de cunoaștere.
Primul calculator l-a avut la vârsta de 9 ani. Atunci și-a dat seama că aceasta este marea lui pasiune. Peste numai 3 ani reușea să lanseze prima creație: un joc video numit Blastar. De altfel, aceasta a fost prima afacere făcută de miliardarul sud-african. A vândut jocul video unei reviste pentru suma de 500 de dolari (echivalentul a 1.200 de dolari din ziua de azi). Într-un interviu acordat Star Talk Radio, în 2015, afaceristul a mărturisit că în timpul adolescenței a decis să vadă dacă poate rezista cu un buget de 30 de dolari pe lună pentru mâncare.
“Ruptura” de țara natală
Cu un simț al antreprenoriatului dezvoltat încă din copilărie, Musk și-a dat seama că țara sa natală nu îi oferă multe oportunități din acest punct de vedere. A decis să plece în Canada, profitând de faptul că mama lui avea cetățenie canadiană. În SUA a ajuns în timpul facultății, când a decis să se transfere la University of Pennsylvania. În timpul studenției, Și-a făcut un plan compus din cinci idei principale despre care a realizat că vor influența viitorul omenirii: inteligența artificială, reprogramarea codului genetic uman, energia sustenabilă, explorarea spațiului și internetul.
Prima afacere
Elon Musk a pătruns în afaceri în 1995 când a fondat, alături de fratele său, compania Zip2. Peste numai patru ani, Elon Musk vindea partea sa din afacerea ce presupunea ghiduri online pentru marile orașe cu aproximativ 30 de milioane de dolari. Miliardarul a continuat investițiile, iar următoarea sa companie a fost X.com, ce s-a tranformat ulterior în PayPal. În 2002, eBay a cumpărat PayPal pentru un miliard și jumătate de dolari. Faima și-a câștigat-o când a fondat companiile Tesla și SpaceX.
Alte proiecte inovatoare
Neuralink este considerat unul dintre cele mai controversate start-up-uri din lume. Acest proiect are ca scop integrarea Inteligenței Artificiale în creierul uman. Mai pe înțelesul tuturor, se vrea a fi o fuziune între creier și un software. O altă investiție care a făcut vâlvă este Hyperloop One, o afacere menită să revoluționeze transportul. Astfel, Musk a inventat un tub vidat prin care urmează să circule capsule presurizate cu viteze de până la 1.000 km/h.
The Boring Company este un alt proiect ce i-a venit în minte în timp ce era blocat în trafic. Musk a postat pe twitter în acel moment că se va apuca să sape tuneluri pentru a rezolva problema traficului. Zis și făcut. Proiectul a luat naștere chiar în curtea din spate a sediului Tesla.
Viața personală
Despre viața personală a lui Elon Musk nu se știu prea multe lucruri. Magnatul a dus o viață discretă, dincolo de lumina reflectoarelor. Are nu mai puțin de 6 copii dintr-o căsătorie mai veche și locuiește în cartierul Bel-Air din Beverly Hills. De asemenea, Elon Musk a apărut și în filme, precum „Machete” sau “Why Him”.
Surse: wikipedia.org, bussinesinsider.com