Pasiunea, motor pe harta Google pentru Ela Moraru

Ela Moraru este unul dintre cei 17 tineri care lucrează în biroul Google România, din apropiere de bulevardul Magheru, într-un spațiu care aduce puțin cu un loc de joacă. De acolo pornește în misiunea sa de a-i consilia pe advertiserii din România. Pe cartea sa de vizită scrie Industry Manager. „Noi suntem o echipă destul de mică. Dăm consultanță pentru o serie de advertiseri din România în a folosi produsele Google, astfel încât acestea să fie optimizate, să fie folosite cât mai bine. Eu mă ocup de produsele din zona de performance: ecommerce, portaluri de anunțuri, de joburi, de real estate, tot ce înseamnă online. Lucrăm și cu colegii din Dublin. Facem des triumvirat cu clienții, cu agențiile cu care lucrăm și oferim traininguri, organizăm tot felul de evenimente, de programe pentru dezvoltarea competențelor digitale, de ecommerce”.

Google are 40.000 de angajați în toată lumea și mulți admiratori. S-a scris mult despre sediile non-convenționale și despre cultura sa organizațională care le permite și îi încurajează pe angajați să aibă inițiative și să își dezvolte propriile proiecte. „E genul de companie care îți dă aripi să te duci în zona de antreprenoriat. Pentru că noi în Google suntem destul de intraprenori. Ți se spune: trebuie să faci asta, aici sunt resursele cu care poți să faci lucrurile să se întâmple, spune-mi ce vrei să faci. Ai foarte multe șanse după aceea să devii antreprenor”, povestește Ela și încântarea i se citește în ochi. „Eu și acum mă scol de plăcere dimineața să vin aici. Am revenit din concediu de maternitate la 2 luni și jumătate. Pentru că mi se pare că sunt niște provocări care mă ajută să mă dezvolt. Mai e și faptul că mi se dă posibilitatea să fac și niște proiecte pe lângă, există această cultură de 20%”.

Angajații companiei au posibilitatea ca 20% din timp să lucreze la proiectele lor, în care cred. Ela crede că educația este foarte importantă și, împreună cu colegii săi, a încheiat, în urmă cu un an și jumătate, un memorandum cu Ministerul Educației pentru ca profesorii și elevii să afle cum pot folosi tehnologia pentru a se descurca la școală și apoi pe piața muncii. Memorandumul prevede, printre altele, traininguri pentru 10% dintre profesori, de discipline diverse, astfel încât aceștia să poată folosi apoi la clasă instrumentele educaționale pe care Google le pune la dispoziție gratuit. Obiectivul ar trebui atins în doi ani, iar Ela crede că va fi realizat până la sfârșitul anului. „Am pornit de la faptul că există infrastructura, Google Apps Education e gratuit, și trebuie să o facem cunoscută, disponibilă, să facilităm traininguri pentru profesori ca ei să se simtă confortabil și să introducă tehnologia în școală ca instrument, nu ca obiectiv. Online-ul nu înseamnă numai distracție. Pe Youtube există conținut educațional de la cele mai prestigioase universități din lume. În felul acesta și copiii vor fi mai interesați de ore, nu se vor mai plictisi”. Ela spune că au pregătit traineri care să-i instruiască pe profesori și care au mers apoi în țară, nu doar în orașele mari, ci și în zona rurală unde, surprinzător, sunt școli dotate și profesori dornici să învețe.

Libertatea care li se dă angajaților de a avea propriile proiecte e o oportunitate de a face mai mult decât un job, de exemplu de a-ți face țara cunoscută oamenilor din toată lumea, crede Ela Moraru. „Suntem niște români care lucrăm în corporații. Avem șansa să aducem ochii corporațiilor respective spre România, prin niște proiecte spectaculoase”. Ar putea fondatorii Google, Larry Page și Sergey Brin să vină în România? „Depinde de noi să generăm proiecte frumoase și să îi facem să vină să vadă ce se întâmplă”. Pe cei doi Ela i-a întâlnit în urmă cu doi ani, în SUA, la o întâlnire a consultanților din toată lumea. „E impropriu spus că i-am cunoscut. Am mers în SUA, am fost în aceeași încăpere, i-am văzut foarte de aproape, dar nu pot spune că i-am cunoscut personal. I-am analizat, admirat și judecat”. Și-ar dori mai degrabă să-l întâlnească pe președintele executiv Eric Schmidt și spune, în glumă, că acesta este obiectivul ei pentru următorii cinci ani. „Îl urmăresc pe Eric Schmidt pentru că mi se pare că aș avea de învățat de la el și sunt curioasă să văd ce fel de lider este. Eu sunt genul de om care are nevoie de un lider care să mă inspire și alături de care să vreau să cresc”.

Drumul spre biroul Google

Ela are 34 de ani și este mama a doi copii. Este absolventă a Facultății de Jurnalism, a făcut un master la Școala Națională de Studii Politice și Administrative și are un doctorat în Sociologie. A și predat un timp, în paralel cu viața de familie și cu joburile de la Microsoft, Xerox și Google. Știe mai multe limbi străine și are peste 10 ani de experiență în marketing și vânzări. Recunoaște că nu a știut clar ce își dorește să facă și nici acum nu știe. „Cred că nici acum nu mi-e foarte clar care e menirea mea profesională, să spun: eu asta o să fiu. Tocmai de aceea am încercat de toate, m-am ocupat de partea administrativă a proiectelor, după care mă ocupam de zona de vizibilitate a proiectelor”.

Pur și simplu a profitat de oportunități, a muncit și a învățat cât a putut iar apoi oamenii cu care lucrase au recomandat-o pentru alte joburi. „Un singur job a fost planificat în sensul în care m-am dus efectiv pentru că știam că e un job acolo și voiam neapărat să-l iau. Restul au fost joburi, proiecte, oportunități care au fost generate de cele dinaintea lor. Asta cred că a fost șansa mea. Am muncit foarte mult în joburile pe care le-am avut, eram entuziastă și foarte ambițioasă. Cred că asta se aplică oricui: dacă sunt hotărâți și își fac treaba cu plăcere și nu delimitează- eu atât fac, atât înseamnă jobul meu-, atunci lucrurile se întâmplă. Așa a fost și la Microsoft, unde am fost recomandată de către cei cu care lucrasem înainte și m-am dus la interviu. Nu căutasem să ajung la Microsoft. S-a întâmplat, am fost super fericită, am învățat enorm. Așa a fost și la Google. Am fost recomandată, CV-ul meu conținea foarte multe lucruri, nu am făcut niciodată doar ce presupune jobul. Nu am alergat niciodată după un job anume. Nu am știut să fac asta. Sunt carieristă, dar nu sunt o maimuță corporatistă, care știe să urce. N-am știut niciodată să fac asta. Poate fi un dezavantaj, dar până acum a funcționat”.

A lucrat chiar din primul an de facultate. Ca voluntar, neplătită, dar cu responsabilități pe care le-a luat în serios. „Fiind eu așa hei-rupistă am zis: nu e suficient să învăț, vreau să mai fac și altceva. Și m-am tot oferit voluntar o perioadă lungă de timp. Job înseamnă că ești plătit, dar pentru mine job însemna că aveam niște responsabilități și trebuia să livrez niște indicatori de performanță, cum zic acum. M-am ocupat de studenții ERASMUS care veneau la Universitate. Făceam traduceri, organizam evenimente, făceam vizite prin oraș, învățam să gestionez niște activități, niște proiecte, să intru în contact cu cât mai mulți oameni, să lucrez. Treptat lucrurile au devenit mai formale, în sensul că am început să lucrez la Universitate pentru echipa de promovare, pentru echipa internațională și tot așa. Șeful meu de atunci, de la Universitate, era consilierul rectorului și când s-a dus mai departe într-un alt proiect mi-a cerut un CV și a zis: hai să vedem dacă te potrivești. Evident, am dat interviuri, dar faptul că aveam niște rezultate cu care să dovedesc m-a ajutat să avansez. Apoi, 5 ani am lucrat pe proiecte implementate cu fonduri europene, pe atunci PHARE, și am mers din echipă în echipă tot pe recomandări”.

Și-a făcut o firmă și a lucrat ca freelancer: făcea traduceri, rapoarte, ce subcontractau cei care implementau proiectele. „Eram dispusă să lucrez, să învăț orice. Ajunsesem la un moment dat făceam traduceri simultane spaniolă-franceză. Nu eram traducător certificat, dar am muncit, am învățat, citeam foarte mult, nici nu-mi puneam în gând altceva decât că trebuie să livrez la cel mai înalt nivel. Și atunci am învățat foarte mult pentru că atunci când faci o traducere cuvintele nu trec pe lângă tine, afli foarte multe lucruri, cunoști foarte mulți oameni”.

După cinci ani de muncă la proiecte europene a primit un telefon de la Microsoft. Era invitată la interviu după ce fusese recomandă de o persoană cu care lucrase. „Aveam 26 de ani, aveam alte planuri- ce master să fac, trebuia să-mi pregătesc nunta. La interviu le-am spus că singurul lucru pe care îl am în comun cu zona de IT este ca am un viitor soț programator. Pentru că așa era. Dar am învățat enorm. Proiectul de care m-am ocupat se numea EUGA-European Union Grants Adviser. Era nevoie de un om care să fie un liant între agențiile care creau proiectele pentru fonduri europene, posibilii beneficiari și autoritățile care gestionau fondurile. De la autorități luam informații și le trimiteam către posibilii beneficiari- firme, universități. Evident că ne interesau cele care aveau în componență și parte de IT. Le explicam, îi puneam în legatură cu firme de consultanță și din acest triumvirat ieșeau proiectele. A fost un proiect important pentru că majoritatea informațiilor care veneau de la autorități erau foarte greu de înțeles, într-un limbaj dificil pentru firme. Initiațiva era gestionată regional din Polonia. Eu gestionam aici și aveam un consorțiu în care erau reprezentanți de la Banca Transilvania, Romtelecom, HP, Microsoft. Dacă firmele aveau întrebări și consultanții nu știau răspunsul veneau și ne întrebau pe noi”.

După 4 ani la Microsoft, Ela Moraru a plecat la Xerox pentru a se ocupa de ecosistemul de parteneri ai companiei. „În Microsoft poziția mea era de project manager, care face de toate. Practic nu aveai o specializare. Și mai aveam și un background cu liceu economic, facultate de jurnalism. Îmi puneam întrebarea: care e următorul pas, în ce direcție mă dezvolt? Puneam să încerc marketing, puteam să încerc vânzări sau altceva. Eu nu vânez joburi și aveam senzația că n-o să găsesc nimic să cresc în continuare în Microsoft. Probabil că am greșit, dar am fost foarte bucuroasă atunci că am făcut pasul. La Xerox, gestiunea ecosistemului de parteneri însemna a face vânzări, chiar dacă vânzări indrecte. Am învățat foarte mult și apoi a venit propunerea de la Google, care înseamnă consultanță de advertising. Am încercat să învăț și să mă dezvolt ca să știu ce aș vrea să fac mai departe. Mi se părea absurd să fiu întrebată ce o sa fac peste 5 ani pentru că nu aveam idee. Nu știu nici acum. Nu știu dacă am direcția mai bine conturată, dar am învățat să mă bucur mult mai mult de ce am, iar asta îmi dă un confort. Nu să alerg cu încrâncenare după ce o să fac peste 5 ani, ci să mă bucur de cât de multe mi se oferă acum”.

Pregătirea pentru piața muncii

În rândul tinerilor șomajul a atins aproape 25%. Mulți se plâng că există un cerc vicios: angajatorii cer experiență, dar nu poți avea experiență dacă nu te angajează nimeni. Ela Moraru crede că e o problemă falsă. Dacă nu te angajează nimeni poți face voluntariat, iar acum mulți angajatori apreciază implicarea ta în proiecte diverse, chiar dacă e neplătită. „În ultimii 2-3 ani am avut cam tot timpul un intern la Google. Am văzut foarte mulți tineri care veneau cu programe de voluntariat, cu proiecte, cu burse, cu campionate de șah. Cu lucruri care dovedesc că omul respectiv nu e un simplu absolvent, ci a demonstrat că are capacitatea de a jongla cu niște pasiuni, cu niște proiecte, că are compasiunea de a face voluntariat pentru niște cauze. La mine a funcționat. Poate că nu mereu condiția materială îți permite asta, dar dacă ești hotărât până la urmă îți atingi scopul. Nu poți veni cu o pagină goală sub pretextul că nu ai experiență. Pentru că tu nu ești o pagină goală”.

Unii dintre cei care au aplicat pentru pozițiile de interni la Google România au fost angajați, alții au devenit antreprenori. „Am avut o colegă care era vlogger pe zona de beauty și studentă. Am învățat și noi multe lucruri de la ea. Un alt coleg intern era student la ASE și în timpul liber era unul dintre cei mai mari voluntari pe zona de maps. Contează să fii deschis și să te implici în varii proiecte. Să îți găsești un loc și să excelezi. După internship, unii au fost angajați. Una dintre fete a ajuns acum la Amazon, în Marea Britanie. Altcineva și-a deschis propria afacere, ca antreprenor”.

Între viața de familie și satisfacțiile locului de muncă

În timpul facultății, Ela Moraru a obținut o bursă ERASMUS în Spania și a urmat atâtea cursuri încât la întoarcere, după echivalare, a putut face doi ani într-unul. A terminat astfel facultatea în trei ani, în loc de patru. Facultatea de Jurnalism. „Am încercat să merg și pe zona asta, dar nu m-am identificat, nu m-am regăsit acolo. Așa a fost contextul, a venit o altă oportunitate și am apucat-o”.

Înainte de facultate a urmat un liceu economic și a fost pasionată de limbi străine. Așa a ajuns în Scoția și mai apoi în Polonia. „În liceu am aplicat pentru o bursă și am mers în Scoția, am stat la un colegiu unde practic am învățat să facem business planuri. În Polonia am ajuns cu trupa de teatru a liceului, care juca în franceză. Eram într-un parteneriat cu vreo opt țări. Făceam festivaluri în România, apoi în Franța, apoi în Polonia. În primul an de facultate am ajuns în Polonia la Cracovia și m-am îndrăgostit pur și simplu de țara aia, de oameni, de tot ce era acolo. Când m-am întors am vrut să învăț poloneză. Atât de mult mi-a plăcut încât devenisem reprezentantul tineretului la Uniunea Poloneză, deși n-aveam rădăcini poloneze. Au fost perioade mai scurte ca în Spania, dar spectaculoase. Toate experiențele astea s-au acumulat. Mi-au dat o deschidere. Astea m-au făcut pe mine să fiu așa cum sunt. Când am avut vreo oportunitate, am făcut tot ce am putut să învăț, să lupt, să mă certific, să pot să mă bucur de oportunitatea respectivă. Spun că am avut șansă pentru că au fost la momentul potrivit în viața mea, s-au legat lucrurile frumos. Chiar dacă nu înțelegeam de multe ori, mergeam înainte”.

Acum Ela nu mai are timp pentru toate proiectele, dar încearcă să de bucure și de familie, și de job, chiar dacă uneori îi e greu. „Ieri am zburat la Cluj și m-am întors în aceeași zi. Avionul a avut întârziere, trei ore la dus, două la întors. M-am enervat, dar apoi am zis că ar trebui să mă bucur de tot ce am. Mă consider un om norocos, am șansa să învăț ce înseamna să fii mamă, să lucrez și să fac lucruri care îmi plac. Toate înseamnă mult efort, poate uneori multe sacrificii, că nu poți să le faci pe toate în același timp. Am prieteni care îmi sunt foarte dragi, mă bucur să citesc cărți”.

Spune că sunt zile când lucrează până la 10.00 seara sau se trezește la ora 12.00 noaptea să răspundă la un email important. Dar crede că acest lucru se întâmplă din cauză că e un om activ, care se implică în multe proiecte. „Da, o zi începe destul de devreme și se termină destul de târziu pentru că vreau să prind și chicotitul celui mic și să verific și temele celeilalte fetițe și să apuc să-mi rezolv și proiectele. Și dacă mai reușesc să citesc și două pagini înainte de a adormi… Nu ajung în fiecare zi la 10 seara acasă, dar se întâmplă și nu fug de ele pentru că sunt zile atât de intense în care reușesc să fac atât de multe lucruri încât seara, chiar frântă de oboseală, simt satisfacții. Însă, în weekend încerc să nu lucrez pentru că e timpul pentru familie. Mai verific și din concediu emailul, dar e o decizie care îmi aparține pentru că sunt implicată foarte mult în ceea ce fac și pentru că îmi place”.