Omul care îi scapă pe copii de sărăcie prin educaţie

Rând pe rând apar copii de toate vârstele – de la 3 ani la 15 ani –, iar holul devine neîncăpător. Îl aşteaptă cuminţi pe „domnul Valeriu” și se întreabă când ajunge. Apar şi primii voluntari, trei doamne trecute de 50 de ani, pensionare. La 11:10, copiii țâșnesc afară, semn că domnul Valeriu a ajuns. Se întorc în câteva minute cu mâinile pline de pungi cu fructe și dulciuri. Unul dintre ei cară un sac plin cu tablete, nu de ciocolată, ci din cele tehnologice, pentru exercițiile de matematică. Altul se căznește cu un geamantan imens, burduşit cu haine.

La etajul trei al clădirii se află Clubul de Educaţie Alternativă (CEA). Aici voluntari de toate vârstele – pensionari, corporatişti, profesori, studenţi sau antreprenori – petrec mai multe ore pe săptămână cu acești copii defavorizați pentru a-i ajuta să-și facă temele la matematică, română sau engleză, de la clasa pregătitoare până la clasa a VIII-a. Sâmbăta băieţii joacă fotbal în sala de sport a şcolii, apoi fac exerciţii la matematică pe tablete.

Clubul de Educaţie Alternativă este un program de educație nonformală început în 2010 de Policy Center for Roma and Minorities (PCRM), un ONG care se ocupă de incluziunea socială a minorităților etnice, în special cea rromă. Astfel de activități au loc acum și la şcolile 2 şi 148 din Ferentari. Toate cele trei cluburi sunt frecventate de 200 de copii rromi și nonrromi din cartier. Scopul este de a-i încuraja să rupă cercul vicios al marginalizării şi sărăciei, prin sport și educație alternativă.

De la IT la ONG şi Guvern

Valeriu Nicolae sau „domnul Valeriu”, cum îi spun copiii de la club, a fondat PCRM în 2008, când s-a întors în România după ce lucrase ca director regional de Advocacy, timp de trei ani şi ceva, la World Vision în Bruxelles. Recent a fost numit consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului, pe probleme de incluziune socială şi dreptul rromilor, pentru un an.

Valeriu lucrează în jur de 13 ore pe zi, iar noua poziţie de consilier este absolut copleşitoare. Recunoaşte că nu a mai muncit niciodată atât de mult. Spune că sunt multe lucruri care ar trebui schimbate în România, mecanismele sunt complicate, iar legea e stufoasă şi încâlcită. A prioritizat în Guvern anumite lucruri şi a reuşit să facă şi câteva schimbări într-un timp scurt. De exemplu, Legea nr. 248/2015 privind stimularea participării la învățământul preșcolar a copiilor care provin din familii defavorizate și procedura de acordare a tichetelor sociale pentru grădiniță. „Am reuşit să expun în ministere şi în Guvern problemele grave pe care lumea de obicei nu le vede. Avem copii care nu au acte de identitate la naştere şi nu pot să beneficieze de ajutor social. Catastrofa este că sunt copii care n-au ajuns niciodată la şcoală, pentru că părinţii lor nu au avut acte de identitate şi astfel se perpetuează o situație foarte gravă”, mai spune el. La club sunt trei copii care nu merg la şcoală, tocmai pentru că nu au acte de identitate.

Îl interesează foarte mult şi problema persoanelor cu dizabilităţi. Aşa că a agreat cu premierul Dacian Cioloş să organizeze un concurs prin care să angajeze, pe criterii meritocratice, un om care să devină consilierul personal al primului-ministru pe problema dizabilităţilor. Mai mult, a făcut câteva schimbări și în privința reprezentării femeilor în boardurile instituţiilor cu capital de stat. „Mai încerc câteva lucruri de felul acesta, deşi mecanismul este destul de greu şi conservator. Oamenii cu care lucrez sunt fabuloşi, sunt nişte workaholici, am putea să deschidem un club al workaholicilor anonimi. Sunt oameni foarte dedicaţi care şi-au părăsit slujbele lor foarte bine plătite şi muncesc „de le sar capacele”. Încercăm să simplificăm aceste mecanisme, dar există o rezistenţă foarte puternică a sistemului. Noi încercăm să facem schimbări meritocratice, orice angajare ar trebui să fie așa, şi aici există o rezistenţă foarte dură, care încearcă să blocheze orice iniţiativă de acest gen. Legislaţia este făcută în aşa fel încât să protejeze sistemul”, explică el.

În timpul care-i mai rămâne, Valeriu Nicolae scrie texte foarte personale în revista Dilema Veche. Cu două zile înainte de tragedia din clubul Colectiv a publicat un articol despre cum s-ar implica financiar să ajute un partid care să fie construit meritocratic. În acest context, l-a menţionat pe Dacian Cioloş. La două–trei săptămâni după articol a primit un telefon prin care i se sugera să pună vorbele scrise în practică şi era invitat să facă parte din Guvern. „A fost foarte greu să refuz. Am avut timp de gândire cam trei zile. Am dormit bine în zilele alea. Eu dorm tot timpul bine. Mi-am făcut o schemă logică şi am zis că pot să încerc să fac asta pentru un an de zile”, își aminteşte el.

Se află într-o poziţie financiară foarte bună, menționează proaspătul consilier, aşa că putea să-şi permită să lucreze pe nimic. Majoritatea banilor pe care-i primeşte, spune el, îi dă oricum mai departe şi oricum sunt mult mai puţini decât câştiga înainte. În acelaşi timp, „îmi pot permite să nu fiu slugarnic şi nici nu am vreun interes să continui o carieră politică”, precizează el.

70% din timp e dedicat muncii

La World Vision, Valeriu era director regional de Advocacy pentru 14 ţări. Cam 70% din timp era pe drumuri, dar, conform contractului, weekendurile venea acasă. Așa se face că a ajuns în Georgia, Gaza, Cambogia, Laos, SUA, Albania și Turcia. Misiunea lui era să înţeleagă cât mai bine ce se întâmplă în zonele defavorizate și să pună presiune pe guvernele acestor ţări pentru a schimba politicile publice. Îşi folosea experienţa de diplomat, pentru că ştie foarte bine cum funcţionează Uniunea Europeană şi care sunt mecanismele internaţionale.

În 2004, îşi aminteşte Valeriu, „m-am dus cu o propunere la Comisia Europeană, atunci exista Unitatea Antidiscriminare. M-am dus la ei şi le-am explicat că este nevoie de o strategie mare pe problema rromilor. Cei de acolo mi-au spus că-s nebun să cer aşa ceva. Mi-au zis că, dacă fac asta, vor trebui să facă o strategie şi pentru musulmani”. Oricum, dintre cele 11 rezoluţii la care a participat pe problema rromilor, una singură a fost adoptată de Parlamentul European.

Valeriu este licenţiat la Politehnică așa că în anii ’90 a lucrat în IT. În 1994 s-a întors din Anglia şi în scurt timp a ajuns manager principal la una dintre cele mai mari companii de IT din Craiova. Doi ani mai târziu era în SUA la IBM, iar în 2000 s-a mutat în Canada, tot la IBM. După un master în diplomaţie în Malta, finalizat în 2005, Valeriu a lucrat într-o organizaţie în care avea rol de diplomat. S-a plictisit destul de repede de diplomaţie şi a intrat în European Roma Grassroots Organisation, care se ocupă de îmbunătăţirea situaţiei rromilor. Era responsabil pentru nouă ţări. Acolo şi-a dezvoltat „obsesia” pentru ghetouri. „Nu am crezut niciodată c-o să ajung să creez un ONG. Am fondat PCRM în 2008. Ce lipsea în momentul ăla foarte tare era un tip de gândire strategică pentru rromi, erau foarte multe idei, dar care se pierdeau”, recunoaşte Valeriu.

Simultan a fost director la European Roma Information Office, care era văzut ca un punct de contact pentru organizațiile de rromi din Bruxelles, şi preşedintele board-ului European Network Against Racism, care cuprindea cele mai mari organizaţii care se ocupă de rasism din Europa. Din grup făceau parte nouă–zece organizaţii, printre care Amnesty International, Open Society Institute și European Roma Rights Centre. „După șase ani am reuşit să facem strategia şi s-o punem în aplicare. Grupul punea presiune pe Comisia Europeană pe problemele de discriminare.”

Revenind în România, fără nicio strategie în minte, Valeriu a fondat CEA, după un model de educaţie născocit de el. „Nu am avut o strategie cu PCRM, a fost ceva implementat accidental. La mine tot timpul funcţionează prin încercări, nu mi-e teamă s-o dau în bară şi continui s-o dau în bară cu entuziasm. Învăţ multe din experienţe, pot să-mi accept greşeala şi să n-o raţionalizez. Cred că asta m-a ajutat foarte mult”.
Scopul lui legat de PCRM a fost să facă lucrurile să meargă de la sine, pentru ca apoi să se poată despărți complet de ONG. Să nu mai aibă nicio influenţă asupra lui. Așa că după cinci ani, la sfârşitul lui 2012, a plecat liniștit. De trei luni, de când a acceptat postul de consilier, şi-a luat adio şi de la World Vision.

Impactul clubului în comunitate

Cei mai mulţi dintre marginalizaţii Capitalei, familii cu probleme sociale profunde, trăiesc în Ferentari. Locuiesc şi câte zece într-o cameră de trei metri pătraţi, fără apă şi gaze. Infracţionalitatea în cartier este crescută, la fel și consumul de droguri. Copiii de câţiva ani se joacă printre oameni care-şi injectează heroină, printre alcoolici, şobolani şi gunoaie. În acest mediu, tentaţia de a abandona şcoala e imensă, iar pașii următori te-ar putea duce la dependența de droguri sau la puşcărie. Clubul încearcă să se pună de-a curmezișul unui astfel de drum și să le dea speranță și curaj celor mici pentru a rămâne la școală și a învăța bine. Clubul de Educaţie Alternativă a reușit să schimbe modelele. Unii dintre copii care ar fi fost dependenţi de droguri sau chiar morți dacă nu s-ar fi intervenit, sunt acum bine.

La început, Valeriu nu s-a gândit să implice voluntari în proiectul lui cu clubul, aşa că îi lua pe copii la el acasă. În urmă cu trei ani şi-a propus să schimbe strategia, iar de doi ani voluntarii vin constant la club. Lucrurile merg bine nu numai pentru club, ci şi pentru el, mai ales că se implică oameni care-l entuziasmează şi-i dau energie. Constanţa este cel mai important şi greu lucru pentru voluntari, mai crede activistul. E greu să-ţi faci o rutină în fiecare săptămână.

Viaţa după muncă

Valeriu se consideră un om cu identităţi multiple. „E foarte greu să spun cine sunt. Dacă ar fi să mă definesc, aş spune că sunt un tip foarte curios. Cred că sunt uşor obsesiv, încerc să învăţ încontinuu câte ceva, să descopăr lucruri.” După muncă şi-a format un ritual. Şi-a planificat câte două ore pe zi pentru citit. Acum citeşte o carte despre curente politice. În ritmul acesta ajunge să-şi atingă norma de două cărţi pe săptămână. Are familie şi un fiu de vârstă școlară, care îi ajută pe copiii de la club să își facă temele la română, matematică şi engleză. Apoi se joacă împreună în pauze.

Valeriu şi fiul lui au două pasiuni comune: cititul şi baschetul. Tatăl își duce fiul în fiecare dimineaţă la şcoală, iar seara își face timp să stea împreună înainte de culcare. Munca de consilier îi consumă cea mai mare parte a zilei. Sâmbăta şi duminica, Valeriu este la club cu copiii din Ferentari. În iureșul ăsta, cele mai prețioase momente rămân cele petrecute alături de fiul lui.

Notă: acest interviu a apărut în numărul 224 al Revistei CARIERE, din februarie 2016. Pe 18 martie 2016 Valeriu Ciolan Nicolae a fost numit secretar de stat în Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.