Mircea Geoana: – o cariera in diplomatie

Rodica Nicolae: Cum v-ati format, cum ati pornit in cariera?

Mircea Geoana: Cred ca am inceput in cariera asa cum a inceput un mare numar de tineri ai anilor '70-'80 in Romania, avand o anumita inclinatie catre zona umanista. Parintii mei insistau pentru o cariera tehnica, ei fiind ingineri. Spuneau ca "e mai sigur", "sunt mai multe locuri", "se ajunge mai usor in Bucuresti". Nu eram atras de medicina. La drept, unde as fi vrut sa ma duc, era extrem de greu de intrat, iar zona umanista propriu-zisa era putin prea ezoterica pentru vremurile respective, asa ca am dat pana la urma la Politehnica. Am terminat facultatea, apoi am facut vreo doi sau trei ani de santier, in zona de energetica… o lectie de viata foarte interesanta.

Unde ati lucrat?

Si la Bucuresti si la Giurgiu si in alte santiere. Asadar, naveta si santier serios, condus echipa de maistri, sculat dimineata si venit noaptea tarziu, mancat pe unde apucam, un vocabular mai colorat, remarcat de sotia mea.

La un moment dat, din motive de sistem sa spunem, am simtit nevoia sa schimb putin directia. M-am dus catre o profesie liberala, redescoperindu-mi vocatia din liceu. Am dat examen la Drept in 1987, am intrat al doilea, la fara frecventa. Tot pe vremea aceea, s-a produs o schimbare importanta. M-a atras o profesie foarte controversata, la moda acum: am fost pentru doi-trei ani arbitru de fotbal. Am luat-o de jos, de la Divizia Onoare. Numai eu stiu cate injuraturi am auzit, dar si cata conditie fizica am facut. Cred ca a fost o scoala foarte buna, pentru ca trebuie sa decizi in conditii de efort si de presiune psihologica formidabila. Nu va puteti imagina cata pasiune poate sa fie la un meci de Divizia Onoare, la Bragadiru sau Voluntari. Am facut-o cu pasiune. A venit Revolutia, s-au schimbat lucrurile.

Unde v-a prins Revolutia?

In Bucuresti, lucrand ca "adjunct de sef de brigada". Nu calatorisem pana la vremea aceea niciodata in strainatate, din motive diferite. Aveam o anumita frustrare, as fi vrut sa calatoresc. In martie 1990, un prieten mi-a spus ca se da un examen la Ministerul de Externe. M-am dus, am stiut si ceva limbi straine, am reusit sa iau examenul, am intrat in Ministerul de Externe. A fost un moment de cumpana. Dupa ce am luat examenul de intrare in minister, m-am dus la interviul pentru job-ul propriu-zis. Un director din minister m-a intrebat ce limbi straine stiu si afland ca, in afara de engleza, cunosc si franceza foarte bine, m-a repartizat pe relatia cu Franta, o sansa pentru mine, ca tanar referent, sa "ma afirm".

Erati membru al vreunui partid politic?

Nu, eram functionar. Am intrat in politica in anul 2000. Pana atunci, am fost diplomat de cariera. Adrian Nastase, ministru de Externe in perioada respectiva, m-a remarcat si mi-a propus, la inceputul anului 1991, la un an dupa ce venisem in minister, sa fiu Director de Protocol la Ministerul de Externe. Cu inconstienta tanarului, i-am raspuns domnului ministru, "Nu sunt pregatit pentru asa ceva, nu ma pricep". A fost intelegator, m-a lasat mai departe un timp. Dupa doua luni de zile, a venit cu alta propunere pentru mine: director pentru Organizatii Europene. La acea data, in Ministerul de Externe, tot ceea ce insemna organizatie europeana – NATO, Comunitatile Europene, Uniunea Europei Occidentale – erau intr-o singura directie, 15 diplomati se ocupau de toate relatiile cu Europa. Am spus "da" pe loc, pentru ca propunerea era interesanta si m-am apucat de treaba. La scurt timp, a aparut un alt moment de rascruce si cred ca am fost foarte inspirat atunci. Din Franta, a venit un anunt pentru Romania, pentru scoala de Administratie Franceza, o scoala de elita in Franta, unde se antreneaza inaltii functionari francezi.

Cum s-a facut selectia?

Este vorba de un numar de 90 de francezi si de 20 de straini, pe an. Pentru Romania, au fost in anul acela doua locuri, tinand cont de relatia speciala a Frantei cu Romania. La Facultatea de Drept a venit o comisie de la Paris, care a intervievat cateva sute de romani care voiau sa ajunga la scoala. Am trecut examenul si, de-abia numit director in martie 1991, m-am dus la Adrian Nastase si i-am spus: "Domnule Ministru, imi pare rau, dar as vrea sa ma duc la scoala in Franta". Mi se parea absurd sa te ocupi de integrarea Romaniei in structurile europene, fara sa stii cum functioneaza modelul de referinta. Trebuie sa fi trait un timp intr-un sistem capitalist si democratic la care sa te raportezi. Sa nu construiesti in abstract. Prima reactie a domnului Nastase a fost de contrariere, dupa care imediat a inteles si chiar m-a sprijinit. Am renuntat la postul de director in Ministerul de Externe, am petrecut un an si jumatate in Franta, la o scoala de mare calibru, unde am invatat despre modelul de referinta pentru administratia romaneasca. A fost o perioada foarte frumoasa.

Cum a evoluat cariera dv. dupa aceasta experienta?

Am revenit in tara in 1992, nestiind exact ce se va intampla cu mine. Erau alegeri si am fost cooptat la cabinetul lui Teodor Melescanu, fiind poate cel mai important moment de turnura a mea, de la zona functionareasca, la zona publica. Intr-o dimineata, domnul Melescanu m-a rugat sa fiu purtator de cuvant la o conferinta de presa, pana se gasea altcineva pentru acea pozitie. Ei bine, experienta asta a durat vreo trei ani si m-a schimbat foarte mult. Eram la acea data o persoana foarte introvertita, relativ timida in contactul cu oamenii, nu eram aproape deloc un comunicator. Contactul cu presa si anii petrecuti ca purtator de cuvant au fost cei mai interesati si au avut un impact foarte mare, pozitiv, asupra mea. Imi aduc aminte ca la inceput eram terorizat de ceea ce trebuie sa spun, imi alegeam de trei ori cravatele, ma uitam seara sa vad daca apar vreo 5 secunde la stirile de seara, ca dupa un an sa ajung sa pot tine un discurs in fata a cateva sute sau mii de oameni si sa nu mai am nici un fel de retinere sau de trac, chiar si proaspat trezit din somn.

Ce pregatire presupune munca in diplomatie?

Avem o Academie Diplomatica si printre lucrurile pe care le-am introdus de doi ani in pregatirea obligatorie a diplomatilor, inclusiv a ambasadorilor, este un modul de Comunicare Publica si un modul de Public Relations, in sensul mai larg. Devine indispensabil pentru un diplomat modern, indiferent de pozitia pe care o are, dincolo de capacitatea profesionala, analitica, de redactare, de sinteza, sa poata sa fie un bun comunicator. Mai ales in strainatate, suntem in principal oameni de relatii publice.

Cum si unde se invata protocolul diplomatic?

E nevoie de o pregatire speciala, atat pentru diplomati, cat si pentru familiile lor. Se invata mai intai un manual, un ghid al nostru de protocol, si apoi alte modele: cel britanic, francez, american. Evident, cel francez ramane de referinta pentru noi. Cei care fac protocol, in sensul profesionist, au nevoie de un training si mai specializat. De aceea, am trimis cativa colegi la Paris si la Londra sa faca practica. Nu este doar munca diplomatului, ci si a familiei sale. De aceea, de doi ani am inceput sa facem, vara, cand vin ambasadorii in vacanta, pentru sotiile si sotii lor, un mic modul de pregatire legat de stiinta de a gazdui si de a folosi imensa influenta pe care femeile o au in orice sistem.

Ati avut vreun mentor in cariera dumneavoastra, a fost cineva care v-a influentat decisiv evolutia?

Ca mentorat profesional, atata vreme cat am fost diplomat profesionist, cei doi care au avut o mare influenta asupra mea au fost Adrian Nastase si Teodor Melescanu, cei doi ministri cu care am lucrat direct. Din punctul de vedere al educatiei generale, cea mai puternica, lasand la o parte scoala din Franta sau experienta cu presa, a fost formidabil de puternica experienta pe care am avut-o in Statele Unite. Cursurile pe care le-am facut in niste programe specializate ale Bancii Mondiale la Harvard au fost iarasi momente de rascruce, pentru ca am descoperit zona de economie, zona de management. Romania este undeva la interferenta dintre cele doua sisteme. A le cunoaste pe amandoua a fost pentru mine un imens avantaj, pentru ca am putut sa descifrez foarte usor ratiunea unuia, limitele altuia si, eventual, care ar putea sa fie calea romaneasca sau calea nationala, cand avem de ales intre modele diferite.

Ce loc ocupa familia in viata dv.?

Sotia mea, Mihaela, este arhitect. Ne-am casatorit in 1985, duminica tocmai am sarbatorit 18 ani de casnicie. Am dat la o parte absolut orice si am petrecut aceasta zi aniversara, impreuna cu copiii. Am fost pentru prima data la film, la Mall. Apoi, am facut sport cu totii. Copiii ne-au pregatit dimineata niste felicitari cu inimioare si cu texte frumoase. Alexandru are 10 ani, iar Ana-Maria are 8 ani si ne-au scris pe felicitare: "Mami si tati, felicitari pentru 18 ani de casnicie, suma varstelor noastre este egala cu suma anilor pe care i-ati implinit voi, de cand sunteti impreuna". Acum, cadoul este ca eu sa stau cu ei, iar peste cativa ani, cand vor creste, cadoul va fi acela ca vor sta ei cu mine. Probabil ca asta este cel mai mare si cel mai greu pret pe care il platesti pentru a fi "cineva" in viata publica. In acest sens, rolul Mihaelei este absolut fundamental. Altfel, exista riscul ca doi copii foarte frumosi si foarte inteligenti, cu toate premisele de a deveni oameni adevarati, sa se piarda, mai ales in conditiile in care sunt "copiii cuiva". Este un pericol fata de care suntem extrem de preocupati si incercam sa fim cu picioarele pe pamant.

Mircea Geoana

• Nascut in 14 iulie 1958
• Licentiat al Institutului Politehnic si al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii Bucuresti
• 1991-1992 Ecole Nationale d'Administration din Paris
• 1994 Cursul despre institutii democratice al NATO
• 1999 Programul de Dezvoltare Manageriala al Grupului Bancii Mondiale, la Harvard Business School

Experienta:

• 1990 director al Directiei de Afaceri Europene
• 1993-1995 purtator de cuvant al M.A.E., profesor la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative si la Universitatea Nicolae Titulescu din Bucuresti
• 1996-2000 Ambasador Extraordinar si Plenipotential al Romaniei in SUA
• 2001 Presedinte in exercitiu al Organizatiei pentru Cooperare si Securitate in Europa
• din decembrie 2000, pana in prezent, Ministrul Afacerilor Externe al Romaniei