Marius Persinaru – Un munte de optimism

Am inceput discutia cand inca nu se stinsesera ecourile productiei TV "Mari Romani". N-am pierdut ocazia sa-l intreb pe Marius Persinaru care a fost alegerea sa. Raspunsul a venit imediat: "Cuza"! Motivele preferintei sale? Pentru ca e roman si pentru ca a fost generatorul celei mai radicale schimbari in bine a tarii noastre (legea invatamantului, desfiintarea iobagiei, reforma administrativa si militara, institutiile culturale etc.). In opinia lui Marius Persinaru, si acum avem mare nevoie de o schimbare radicala, fara de care am ramane in continuare balcanici, desi vrem sa fim europeni.

La ce schimbare radicala va referiti?

As spune in mentalitate, dar e mult prea vast. Noi, ca popor, suferim de o boala cu un diagnostic clar: avem o mare lipsa de respect pentru lege, reguli, procese si proceduri. Lucru care ii sperie pe straini. Eu lucrez pentru o corporatie americana si imi vine greu sa-i explic unui american de ce in Romania se incalca procedurile. Nu poate intelege. Noi avem o alta cultura. Daca exista o lege, cautam portita ca sa o evitam.

Acum vorbeste inginerul din dv.? Daca erati pictor, tot asa ati fi gandit?

Eu, structural, sunt inginer si vorbesc din punctul de vedere al structurilor. Nu spun ca trebuie sa respecti regulile orbeste, dar, daca exista o procedura pe care trebuie sa o urmezi, urmeaz-o. Daca te deranjeaza, fa ce trebuie ca s-o schimbi, dar nu o incalca. Se poate intampla sa fii nevoit sa te abati de la regula in vigoare daca te incurca in proces. Aici intervine asumarea responsabilitatii. Ceea ce inseamna sa comunici, sa duci pana la capat ce ai inceput si sa verifici daca cel care vine dupa tine nu are de suferit. Pentru ca fiecare este raspunzator de o parte din proces si, din ceva care la inceput se numea flexibilitate, poate iesi haos. Amintiti-va cum e la semafor… Cred ca asta e principala regula pe care ar trebui sa o invatam. S-ar putea ca intrarea in Uniunea Europeana sa ne forteze sa ne schimbam mentalitatea. Lumea e mult mai mica decat era acum zece ani. Eu asa simt.

Unde erati acum zece ani, cand lumea vi se parea mult mai mare?

In Arexim, unde intrasem in 1991, prin primavara. Inca nu se vindea nimic. Se facea doar service la copiatoarele Xerox de prin tara. Dupa ce am ajuns acolo, au aparut si primele vanzari. Nu datorita mie, pentru ca eu, ca manager de logistica, ma ocupam de altceva. Tin minte ca printre intaile mele misiuni in Arexim am avut de scos din vama primele copiatoare importate in Romania de un distribuitor roman. A fost o aventura fantastica. Nu aveam idee ce inseamna sa scoti ceva din vama. Dar nu cunosteam nici copiatoarele si cu atat mai putin logistica. Numai ca eu sunt un om norocos. Am convingerea ca orice mi se intampla este spre binele meu.

Ati acceptat "imersia" in necunoscut?

Da. Si am fost bucuros sa constat dupa un timp ca ceea ce credeam eu ca e logistica chiar aia era. Am invatat. M-a ajutat si structura de inginer. La vremea respectiva, toata lumea invata. Si din cauza asta spun ca am avut noroc. Nici unul dintre membrii echipei nu stia nimic. Dar entuziasmul era fantastic. Faceam de toate, ce era nevoie. Mi-aduc aminte cat m-am chinuit impreuna cu un alt coleg sa scoatem din subsolul unei cladiri, unde se afla depozitul firmei Xerox, un copiator de planse. Scara metalica avea o inclinatie de cel putin 70 de grade, aproape cadere libera. Era greu sa te tii in picioare pe ea si fara nimic in mana. Or, noi trebuia sa scoatem la lumina zilei un copiator urias, de vreo 3 m lungime si 60 sau 70 de kg… Au fost multe aventuri si grele. Vreo trei-patru ani nu am ajuns acasa sambata, de exemplu. Asta si pentru ca treaba mergea ingrozitor de bine. Tin minte ca erau perioade cand nu aveam ce vinde. Se vindea tot. Ajungeam sa refuzam. Ca sa va puteti imagina absurditatea situatiei, uneori ne inchideam in birou ca sa scapam de solicitari. A fost o perioada de pionierat fantastica.

Care a trecut… Areximul a fost achizitionat de Xerox. V-ati implicat direct in proces?

Da, pentru ca eram actionar in Arexim si pentru ca faceam parte din echipa de management, ca Logistic Manager. Am fost implicat in multe lucruri, daca tinem cont ca tranzactia a insemnat achizitia stocurilor, a clientilor, a creantelor si, evident, a oamenilor. In Arexim, deciziile nu se luau decat in urma discutiei si analizei in cadrul echipei de management. Practic, discutam viitorul nostru. Lumea avea mentalitatea ca de acolo vom iesi la pensie. Va imaginati asa ceva astazi?! Atunci, spiritul de antreprenoriat era foarte puternic, noi ne simteam parte din grup. Eram ca o familie. Exista chiar ideea sa ne mutam cu familie cu tot in cladirea in care lucram. Era un spirit foarte frumos… Lumea s-a schimbat. Lipseste doza de romantism de atunci. Totul s-a mutat spre eficienta. La capitolul sentimente s-a pierdut… Sigur ca depinde de noi sa echilibram balanta, pentru ca si daca te muti de partea eficientei, pierzi. Viata devine foarte anosta daca nu-ti mai place sa o traiesti. Iar sa-ti placa sa traiesti nu inseamna doar munca.

Cu viziunea pe termen lung cum credeti ca stam?

Noua, romanilor, ne lipseste experienta in a ne crea si a stabili viziuni. Durerea cea mai mare nu e ca nu ai o viziune, ci ca daca nu o ai nu-ti poti crea o strategie. Si daca nu ai o strategie nu traiesti decat pe termen scurt, adica azi. Eu nu vad nici la nivel national strategia. Sau poate ca e si n-am vazut-o eu… Cineva poate sa spuna ca viziunea a fost sa intram in NATO si in UE. Gresit! Accederea la aceste organisme nu este decat mijlocul, nu scopul in sine! Eu inteleg ca vrem sa intram in UE ca sa muncim mai eficient, sa traim mai bine etc. Daca intrarea a fost scopul, ce vom face de la 1 ianuarie 2007?! In business-ul meu, nu-mi permit asa ceva. Daca in acest moment eu nu am o viziune care sa atraga dupa ea o strategie si care sa-mi acopere macar trei ani de aici incolo, n-am facut nimic.

Spiritul democratic de a lua decizii s-a pastrat in Xerox dupa achizitie?

Democratia nu are ce cauta in afaceri. Ea e buna in politica. In afaceri, cuvantul cel mai important este responsabilitate. Deriva de aici managementul prin obiective. Asta am invatat eu din povestea frumoasa care s-a chemat Arexim si pentru asta le multumesc celor care m-au invatat. A fost cel mai important lucru pe care puteam sa-l invat in business si management. Pe langa faptul ca m-am format in acest stil, responsabilitatea mi-a folosit de atunci incoace mereu. Mi se pare ca e piatra de temelie a orice ai vrea sa construiesti. In management, ea este esenta. Cel mai corect si cel mai simplu mi s-a parut cand am primit obiective si am fost lasat sa le fac, cu responsabilitatea de a le indeplini. Cand am ajuns sa lucrez cu oamenii mei, acelasi lucru mi se pare esential sa-l deleg: obiectivul. Sansa mea a fost ca acesta era si este si stilul de management al companiei Xerox. Am avut din nou noroc. Da rezultate si din alt punct de vedere. Lasand la o parte cifra de afaceri, profitul, cota de piata si toate celelalte, eu mai cred cu tarie in dezvoltarea oamenilor. Nu pot lucra cu niste colegi care nu evolueaza. Oamenii mei trebuie sa-si depaseasca nivelul din acest moment. Le dau sefilor de departamente obiective strategice legate mai mult de calitatea muncii decat de cantitate, de modul in care isi fac ei treaba si de modul in care departamentul respectiv isi indeplineste sarcinile. Chestiunea asta nu se poate rezolva decat printr-un continuu interes de a te dezvolta personal. Nu-ti poti imbunatati calitatea activitatii decat daca te dezvolti singurel. Pentru ca la anul sigur vei primi niste obiective calitative mai tari decat cele de anul acesta. Pe care sigur nu le vei putea indeplini daca tu nu esti un alt om dintr-un anumit punct de vedere.

Oamenii trebuie sa se dezvolte si pentru ca stiu ca nu vor capata ajutor. Intr-una dintre editiile trecute ale revistei dv., un manager zicea ca pe usa biroului sau nu scrie "Aici se rezolva problemele". Mi-a placut grozav. Aici discutam strategii, nu asistam evolutia.

Legat de dezvoltarea oamenilor: de ce v-ati indreptat spre Programul Erudio?

Am fost parte a acestui proiect de la inceputul sau. Am crezut in el. Acum, urmez si eu cursurile Erudio, impreuna cu o alta colega. Anul trecut, directorul nostru de resurse umane, Daniela Untescu, a facut parte din prima generatie de absolventi. Intentionez sa mai trimit oameni si la anul. Chiar astazi, Erudio organizeaza o conferinta sustinuta de Horia Roman Patapievici. Din pacate, nu voi putea fi acolo, desi mi-ar fi placut extraordinar. L-am mai auzit vorbind, e fascinant. Il admir intr-un fel aparte. E o combinatie de om de stiinta cu om de cultura cum n-am mai intalnit. E fizician, istoric, filosof, eseist… Nu inteleg cum poate.

De ce Erudio? Ne dispare romantismul din viata, partea sociala. Suntem din ce in ce mai mult orientati spre rezultate, cifre, target-uri, planuri. Apreciez programul Erudio pentru ca iti da o alta viziune, un alt sens al vietii, un alt raspuns la intrebarea "De ce traiesc?". Am constatat, de cand ma duc la cursuri, ca sunt extraordinar de incrancenat. Au simtit-o si cei din prima generatie de absolventi. Astept ca Erudio sa ma invete ce si cum trebuie facut. Greutatea nu e la ei, ci la mine.

La Erudio este vorba despre leadership creativ. Dv. ce distinctie faceti intre management si leadership?

Leadership-ul arata gradul in care reusesti sa faci oamenii sa te urmeze, sa-ti urmeze viziunea. Pentru ca leadership fara viziune nu exista. El imi spune asa: daca oamenii mei ar merge dupa mine pana la capatul lumii, inseamna ca sunt un bun leader.

Problema se pune "cat la suta dintre cei care as vrea sa vina dupa mine m-ar urma?". Cred cu tarie ca raspunsul este peste 99%. Oamenii sunt diferiti si nu ma amagesc ca reusesc sa ma fac la fel de bine inteles de toti. E o utopie. Dar toti avem in viata niste oameni-cheie pe care ne bazam. Eu sunt multumit sa ma urmeze acei oameni-cheie pe care ma bazez, in care am incredere si pe care ii vreau cu mine.

Cum se naste increderea?

Fiind un optimist, asa cum v-am mai spus, intai si intai am incredere in oameni. Cand cunosc un om, in primul rand il creditez cu increderea mea. Asa am fost crescut. Viata mi-a demonstrat insa ca, de multe ori, poti sa te inseli. Poate am gresit si eu, uneori, si i-am facut pe ceilalti sa reactioneze intr-un mod neplacut. De aceea sunt sigur ca cei in care cred m-ar urma.

Ma consider si imi place sa cred ca sunt un leader intuitiv. Managementul se poate invata. Relatia cauza-efect e mult mai simpla. In cazul meu, leadership-ul vine din interior. Eu nu fac lucrurile astea constient. Exista cursuri de leadership, dar eu cred ca acolo nu poti decat sa ajustezi niste probleme ale caracterului de leader. Imbunatatirea leadership-ului este extraordinar de grea. Pentru ca acolo vorbim de mentalitate, atitudine, comportament, e altceva.

Integrarea va insemna ceva spectaculos?

In mod cert. Romania nu are infrastructura de IT. Ma uitam recent pe indicatorul cheltuiala IT pe cap de locuitor. In 2005, el era la nivelul a 35 de euro pe an. Ca sa va faceti o idee, in Franta se cheltuiau in acelasi an 700 de euro. Adica de 20 de ori mai mult. Cred ca eram pe ultimul sau penultimul loc din Europa. Cum eu sunt optimist, traduc acest indicator in mod pozitiv: din punctul de vedere al business-ului, in Romania sunt mari oportunitati. Mai prost de atat nu putem sta, asa incat, tot ce se face aici nu poate sa fie decat binevenit. Uniunea Europeana ne va impune niste standarde. In mod cert va spune, de exemplu, ca trebuie sa avem calculatoare in toate judecatoriile, in toate universitatile. Ne va forta sa avem strategii clare pe domenii. Una dintre ele se va adresa infrastructurii IT. Ganditi-va ca in loc de 35 euro pe cap de locuitor, o sa se cheltuiasca, sa zicem, 70 de euro pe an pe infrastructura. Tot vom fi de zece ori mai mici decat Franta, in conditiile in care ei ar sta pe loc, dar pentru noi va fi o crestere de suta la suta. Spuneti-mi mie, unde in lumea asta exista o industrie IT care sa creasca cu suta la suta? Nicaieri. Europa Occidentala se chinuie sa aiba cresteri in zona lui 5%. Chiar daca vom creste doar cu 30% pe an si tot e ceva. Va dati seama ce potential urias avem?!

Cu ce oameni se va pune in practica acest plan?

Oameni sunt. Daca lipseste ceva, atunci aceasta este viziunea si strategia, cum spuneam mai devreme. Nu e cazul lui Xerox, care, ca orice business civilizat, sta pe picioarele lui si are un orizont de timp planificat. E adevarat ca sunt si manageri care lucreaza dupa ureche sau mari fondatori de business care nu au scoala. Dar cate genii ca acestia exista!? Economia unei tari nu se bazeaza pe genii, ci pe cei multi si anonimi care n–o vor scoate altfel la capat. Mai e un lucru interesant: in mediul in care ma invart, am cunoscut o gramada de europeni care se muta in Romania. Stiu olandezi care cer cetatenia romana, pentru ca nu mai au ce sa faca acolo, unde se simt ingraditi. E vorba de oamenii care gandesc si traiesc la fel ca noi, carora le plac lucrurile in crestere, nu cele plate, cunoscute. Sigur, viata e frumoasa in Olanda. Totul e curat, civilizat, dar spiritele dinamice si intreprinzatoare, dornice de mai mult si mai nou se muta aici. Singura problema va fi de ordin cultural. Dar, repet, eu sunt optimist.

Tot o problema de ordin cultural este si balansul intre viata de familie si cea profesionala. Cum gasiti echilibrul intre ele?

Familia inseamna foarte mult pentru mine si, de aceea, lor le dedic tot ce pot "fura" ca timp liber. A fost perioada grea de inceput pe care sotia mea a resimtit-o din plin. Fara sprijinul si intelegerea ei nu as fi reusit. Nu prea stateam pe acasa sau ajungeam foarte tarziu. Am fost colegi de facultate, am lucrat pe santier, la hidrocentrale", impreuna. Cand am venit in Bucuresti, ea a ales un cu totul alt domeniu. E redactor la Biblioteca Nationala a Romaniei. E corectorul meu de text si conversatie.

E drept ca in ultimul an m-am potolit cu programul. Lucrurile au mai evoluat si incerc sa le restitui sotiei si fetitei mele timpul cu care le-am ramas dator. Dar si acum e complicat. Imaginati-va ca am agenda plina doua luni de aici incolo. Cu toate astea, intentionez sa ne facem un program comun si va trebui sa ne straduim. Eu sunt pasionat de muzica clasica. Obisnuiam sa merg la Atheneu, in fiecare joi, pe vremuri. De ani buni nu am mai fost. Avem printre proiectele personale sa reluam acest obicei. Mai ales ca fetita are acum 11 ani si poate avea rabdarea sa asculte un concert. Intr-o vreme jucam tenis. Din cauza unei perioade destul de aglomerate, am fost obligat sa renunt. Intentionez sa "reintru in joc", mai ales ca, oprind sportul, s-au adunat kilogramele. Trebuie sa fac ceva. In schimb, citesc. As sta cu cartea in mana non-stop. N-am anumite preferinte. Atunci cand vreau sa ma relaxez citesc carti politiste, nu citesc carti grele, pentru ca nu ma pot concentra. Citesc oricand si orice scrie Patapievici. Chiar daca e greu, mi se pare incitant. Citesc, de asemenea, cu placere Radu Paraschivescu, pe care mi l-a recomandat sotia mea. Ea ma provoaca la lectura. "Ghidul nesimtitului" e distractiva pana la un punct, dar, de fapt, e o carte grea. E ca si cum ai manca prea multa dulceata. La un moment dat ti se face rau. Incepi sa-ti pui problema cum de poti accepta sa traiesti intr-o asemenea lume. Ajungi sa suferi. E greu digerabila… Dar eu sunt optimist, v-am mai spus…