MARIANA GHEORGHE – „Vestile bune nu vin noaptea…”

noiembrie 9, 2018 21:03

decembrie 11, 2007 00:00 ▪ de Rodica Nicolae

Face parte din elita femeilor care conduc mari afaceri. Se afla pe cea mai inalta pozitie din Petrom, de unde gestioneaza gigantul cu mii de brate... Care sunt atuurile sale? Ambitie, feminitate si pozitivism. Da, ati citit corect, feminitate si da, ati inteles perfect, se poate face business cu zambetul pe buze.

Sunteti absolventa a Facultatii de Relatii Internationale de la ASE. Considerati aceasta optiune primul moment de cotitura in evolutia dv. profesionala ulterioara. De ce?

Eram un elev de elita, intotdeauna prima in clasa. De aceea, toti cei din jurul meu, parinti, frati, profesori construiau scenarii despre viitorul meu, cu ce li se parea mai potrivit pentru mine: medicina, avocatura, inginerie etc.

Chiar si o cariera muzicala?

Imi place sa cant, am cantat foarte mult, dar numai pentru mine si pentru prietenii mei. Acum imi aduc aminte ca am cantat chiar si pentru turistii pe
care-i insoteam prin tara in calitate de ghid BTT. Fiind in timpul facultatii, le cantam melodii studentesti, pentru ca le stiam cel mai bine. Dar, redevenind seriosi, cariera muzicala nu figura printre optiunile mele de viitor. In interiorul meu s-a dat o adevarata batalie in incercarea de a descoperi care-mi sunt talentele, punctele tari. Am constatat ca ele se concentreaza in zona rationala: matematica, economie etc. Am ales, asadar, sa urmez acele studii care sa-mi puna in valoare logica, rigoarea, capacitatea de a invata. Alegerea in vremea aceea se facea in functie de materiile pe care urma sa le studiezi si mai putin in legatura cu viitoarea profesiune. In intreprinderile comuniste, nu se puteau face traininguri sau internship-uri. Asa ca nu puteam decat sa ne imaginam ce face doctorul sau inginerul sau economistul. Pentru ca imi placea foarte mult economia si tot ce inseamna relatiile internationale, am ales Facultatea de Comert Exterior. Aveam o foarte mare incredere in mine, iar cand am reusit, increderea mi s-a consolidat. Din nefericire, facultatea noastra s-a desfiintat cu doi ani inainte ca noi sa absolvim, asa incat, la sfarsitul ei, nu am primit un post in comert exterior. Am intrat in productie, lucru care s-a dovedit benefic pentru mine. Facultatea imi daduse o pregatire economica generala, o dezvoltare de personalitate, dar productia mi-a dat profunzimea, intelegerea mai buna a realitatii. A fost ca o aducere cu picioarele pe pamant. Daca nu as fi ajuns intr-o fabrica, probabil ca n-as fi inteles-o niciodata. Mediul micro mi-a placut foarte mult, mi s-a parut foarte interesant, palpabil. Mai mult, am avut si "norocul", cum spun eu acum, de a intra la dispeceratul de productie. O economista printre ingineri! Cred ca acesta este destinul vietii mele: sa lucrez intotdeauna intr-un mediu masculin. Deci, coordonam pe toti acei barbati si prin ei, productiile fabricilor de vopsele, rasini, cerneluri.

De ce ati simtit nevoia sa urmati si cursurile facultatii de drept?

Dreptul mi s-a parut instrumentul cel mai bun pentru a intelege economicul. Acesta, din pacate, in Romania socialista, nu era tratat ca fenomen, ci ca o insiruire de episoade fara cauze si efecte. Nu-mi doream sa raman intr-o fabrica, la nivel micro. In cariera am incercat intotdeauna sa capitalizez, sa cresc peste ceea ce am acumulat si sa adaug o noua dimensiune. Fiecare experienta a fost o platforma pentru saltul urmator. Am fost foarte ambitioasa si obiectivele mele au fost la fel. Mi-am incercat vesnic puterile. Acesta este o trasatura a mea, care mi-a argumentat si decizia ulterioara de a conduce Petromul.

De ce Ministerul Finantelor Publice? V-ati dorit acest job? De ce?

Dupa perioada de munca in productie, am lucrat la Intreprinderea Chimica de Comert Exterior, care vindea produsele Policolor-ului la care lucrasem. De acolo am plecat la minister. De ce? Pentru ca acolo se intamplau lucrurile importante. A fost o oportunitate fantastica pentru mine. Din Ministerul Finantelor puteai nu numai sa influentezi prin deciziile si performanta ta destinul unui contract sau a unei relatii comerciale, ci si sa modelezi schimbarea pe care ne-o doream cu totii. In comertul exterior nu exista aceasta sansa. Nu m-am dus la Buget sau la Taxe, ci la Directia de Relatii Economice si Financiare Internationale.

Cum s-a petrecut angajarea dv. la BERD?

Directia pe care o conduceam la minister se ocupa de relatiile internationale: Banca Mondiala, Fondul Monetar, Grupul 24, Comunitatea europeana sau Asociatia Economica Europeana. Din punct de vedere financiar, la toate aceste organisme erau reprezentanti. In 1991, am facut parte din echipa care a negociat Tratatul de Aderare a Romaniei la Banca Europeana de Reconstructie si Dezvoltare. Asa am intrat in contact cu intreaga economie romaneasca. Prin liniile de credit de la toate organizatiile, am cunoscut si sanatatea si educatia si energia si transporturile etc. Eram "brokerul" lor, pentru ca la vremea aceea companiile nu aveau o pozitie de creditare sanatoasa, erau toate companii publice si aveau nevoie de garantii de la stat. Aceasta relatie m-a schimbat total. De atunci, pentru mine relatia client-furnizor este sfanta. Am invatat sa inteleg foarte bine nevoile clientului si sa incerc sa vin in intampinarea lui. Acesta a fost un proces care m-a schimbat foarte mult ca profesionist.

V-a dat si mai mult curaj in a lua decizii?

Sigur ca da, doar in minister se luau toate deciziile de finantare a atator companii! Erau atatia oameni care depindeau de aceasta finantare ca sa-si desfasoare activitatea! Trebuia sa inteleg activitatea fiecaruia ca sa pot apoi sprijini cauza lor in fata Parlamentului. Au fost doi ani de efervescenta fantastica. Asa se explica de ce unul dintre clientii mei, BERD-ul, a considerat ca as putea face mai mult. Mi-a oferit sansa sa intru in profunzimea relatiilor economice.

Bazandu-se pe cunostintele mele, pe studiile mele economice, financiare si de drept, au vrut sa ma angajeze la juridic. Puteam sa devin avocat in Banca Europeana, desi nu profesasem avocatura. Am refuzat de teama sa nu ma limitez la un teritoriu prea ingust, dar am spus ca as fi interesata sa devin bancher. La inceput, am fost la divizia de energie si m-am ocupat de tarile baltice si de cele din Sud-Estul Europei. Apoi, cand piata din Romania a luat proportii, m-am mutat in grupa regionala care cuprindea Sud-Estul Europei, Ucraina si Moldova. Am avut zeci si zeci de clienti din cel putin 20 de industrii, de la petrol si gaze, energie, telecomunicatii, apa si canalizare si pana la retail, aviatie, transporturi. Diversitatea naturii clientilor, a industriilor si a tarilor m-a facut sa rezist atat de mult pe post. Abia aveam timp sa respir…

Va rog sa faceti un tablou cat mai detaliat al celor 14 ani petrecuti la Londra, din care sa reiasa de ce il considerati al doilea moment crucial in cariera. Din punct de vedere profesional, ce obstacole, reculuri, izbanzi sau revelatii ati avut acolo?

Au fost multe provocari profesionale, adica am fost de multe ori impinsa sa-mi depasesc conditia, cunostintele. Asta a si fost atractiv pentru mine, pentru ca prin natura mea imi place sa invat mereu, sa abordez lucruri noi, in plan profesional. Gradele diferite de tranzitie si diferenta dintre performanta companiilor de la o tara la alta, de la un sector la altul, erau o provocare continua. Ca sef de proiect, conduceam toate relatiile cu acel client. Eu eram reprezentantul companiei in fata comitetului de credit, ceea ce inseamna ca trebuia sa inteleg foarte bine industria, compania, mediul economic si financiar in care aceasta opera. Eram un fel de director din umbra. Mandatul meu era sa asigur tranzitia de la modelul comunist la cel capitalist. Asta am facut timp de 14 ani.

Cum decurgea viata de familie in tot acest timp? Ce facea sotul, fiul era cu dv.? Cati ani avea? Cum v-ati gospodarit?

Sotul si copilul erau cu mine. Baiatul avea pe vremea aceea opt ani si jumatate, iar acum are 23. S-a format ca personalitate in Anglia, n-a apucat sa cunoasca realitatea romaneasca. De aceea, a ramas sa studieze acolo. In toate vacantele venea in tara, unde cel mai mult placea sa-si intalneasca verisorii si prietenii de la Timisoara si de la Petrosani. Sotul meu isi gasise si el job in Londra, fiul nostru mergea la scoala…

Iar dv. erati o minunata gospodina romanca "in exil"?

N-as putea spune ca eram minunata… Ne luasem ajutoare cu noi. Socrul meu si parintii mei stateau cate sase luni cu noi ca sa ne ajute. Toti au fost alaturi de noi ca sa reusim sa facem fata aventurii "londoneze".

Deci proiectul dv. personal a devenit proiectul intregii familii…

Da, asa este. Cu totii m-au ajutat chiar foarte mult. Fara ei, nu m-as fi descurcat. E adevarat ca am frustrari si regrete ca n-am avut timp sa stau destul cu fiul meu, sa discutam lucruri importante pentru el si pentru varsta lui. Este drama femeii de cariera…

Cum ati depasit socul cultural al trecerii de la societatea post-comunista la capitalism? Cum v-ati adaptat ritmului, obiceiurilor londoneze?

Viata in Londra este minunata din punct de vedere cultural. Acolo ai ce sa faci in timpul liber. Gasesti absolut orice gen de manifestare artistica iti doresti: librarii cu carti din toate colturile lumii, lansari de carte, discutii despre carti, cluburi ale iubitorilor de carte. Teatrul si muzica au fost alte mari surse de bucurie, pentru ca ne-au dat sansa sa petrecem impreuna clipe minunate. De obicei, mergeam la un spectacol, apoi la un restaurant si discutam cu sotul si baiatul meu ce am vazut, ce am inteles, ce ne-a placut si ce nu. Acea dezbatere mi-o amintesc cu mare placere. Alta bucurie in Londra este istoria locurilor si posibilitatea de a te plimba. E un oras foarte frumos si foarte verde, cu toate ca e foarte aglomerat. A treia dimensiune a relaxarii noastre a fost sa mergem in countryside. Anglia are niste sate superbe, cu o alta dimensiune fata de cea a satelor romanesti. Erau locuri unde aveai impresia ca nu se intampla nimic. Erau case de cateva sute de ani, la fel de frumoase ca atunci cand au fost construite. Gradini, flori, culori, curatenie… Ei au o cultura deosebita a gradinaritului. Si noi ne facusem obiceiul de a cina in gradina. Dadeam drumul la muzica in surdina si povesteam toti trei ce ni s-a intamplat peste zi.

Daca era atat de bine si frumos acolo, cum ati primit propunerea de a reveni in tara la conducerea Petrom? Ati anticipat aceasta a treia cotitura din viata?

Am lucrat cu Petrom din 1995, din momentul in care m-am mutat de la energie, la zona de sud-est. Dar lucrasem si inainte, cand eram la finante. In 1997 s-a format compania petroliera, SNP-ul pe care-l cunoastem acum. Fara sa fie proiectul meu, am angajat un consultant care sa sprijine Guvernul Romaniei in integrarea acestei companii. Deci, de-a lungul celor 14 ani, cu toate ca lucram in mai multe sectoare, in mai multe industrii, in mai multe tari, relatia mea cu Petrom-ul a fost o constanta. Iar in 2004, cand Petrom-ul s-a privatizat, din creditor, BERD-ul a devenit actionar. In acel moment, statul impreuna cu actionarul majoritar (OMV-ul) au cerut BERD-ului sa desemneze un reprezentant, ca actionar minoritar. Conducerea m-a numit pe mine pentru a fi membru al consiliului de administratie al Petrom. Am detinut aceasta pozitie timp de doi ani. In fiecare luna ne intalneam in sedintele de consiliu. Cu firea mea, va dati seama, nu m-am rezumat sa fiu doar membru al consiliului de administratie. M-am implicat foarte mult, pentru ca ma interesa. Cred cu tarie in Petrom si nu sunt vorbe goale. Este o companie cu un potential fantastic, tocmai pentru ca e atat de complexa. Insa sunt foarte multe provocari si cum pe mine ma atrag provocarile… Sunt un Berbec! Imi dau singura teme de rezolvat chiar daca nu-mi cere cineva asta.

Ce s-a intamplat mai departe?

In momentul cand la Petrom a fost nevoie de o alta persoana pentru pozitia de CEO, au avut mai multe optiuni. Mi-au propus si mie. A fost o surpriza, pentru ca ma simteam foarte bine in consiliu. Aveam varietate, duceam o viata foarte frumoasa, dar provocarile au fost mai mari decat confortul.

Este o povara grea sa conduci cea mai mare companie din tara? Aveti in subordine in jur de 30.000 de oameni, cat sa se umple un stadion… Este acelasi lucru sa conduci o companie mare sau una mica?

Pentru mine este nu numai o provocare, dar si o oportunitate. Conducerea unei companii mari nu seamana cu cea a uneia mici, si nu e vorba atat de numarul oamenilor de care raspunzi, cat de complexitatea proceselor pe care trebuie sa le intelegi si sa le folosesti in managementul unei companii. E adevarat ca principiile de baza sunt aceleasi, pentru ca ai aceleasi atributii generale, dar din punctul de vedere al activitatii de fiecare zi, provocarile sunt mult mai mari.

Care este primul gand care va trece prin minte cand va suna telefonul in miez de noapte si va trezeste din somn?

Accident de munca! Este o experienta pe care am trait-o deja. Din pacate, stiu ca daca suna telefonul in toiul noptii este o veste proasta. Ma sperii, iar noaptea mea este pierduta. Vestile bune nu vin noaptea…

Care sunt ancorele dv.? De unde va luati energia?

Familia este cea mai importanta valoare pentru mine. Fara ai mei n-as fi putut face tot ceea ce am facut. Fara intelegerea, dragostea si sprijinul sotului meu, mai ales. A doua ancora sunt valorile mele, principiile de la care nici o clipa nu m-am abatut. Ele sunt coloana mea vertebrala care ma ajuta sa rezist la "loviturile" pe care viata profesionala mi le da, cu care ma intalnesc in viata de zi cu zi. Ele sunt referinta pe baza careia imi iau deciziile, imi judec actele sau faptele si incerc sa inteleg ce se intampla in jur.

Puteti fi mai explicita?

Ma bazez foarte mult pe respectul fata de ceilalti. Intotdeauna am incercat sa inteleg cealalta parte, astfel incat sa putem intra intr-un dialog sau o relatie reciproc avantajoasa. Probabil ca stilul acesta de a fi fair, de a gasi the win-win situation l-am mostenit de la parintii mei.

Mai am doua principii care par demodate intr-o societate mercantila, ca cea de astazi. Ma bazez foarte mult pe integritate si pe onestitate. Intotdeauna am incercat sa spun ceea ce cred si sa fac ceea ce spun. Niciodata n-am sa spun ceva ce nu cred ca pot sa si livrez. Acesta este un principiu de la care nu ma voi abate niciodata.

Daca v-ar propune cineva acum sa renuntati la conducerea Petrom si sa va deschideti un butic de amenajari interioare unde sa va viziteze prietenele si sa stati la taifas in jurul unei cesti de cafea, ce ati alege?

In acest moment as spune ca propunerea trebuie sa mai astepte. As vrea sa termin acest proiect al meu, cum imi place sa-i spun Petrom-ului. Ma refer la transformarea Petrom-ului dintr-o companie gandita pe principii comuniste ineficente, fara consideratii de management modern, intr-o companie moderna, dinamica, europeana. Suntem in Europa si trebuie sa ne comportam ca atare. As zice: "Hai s-o facem peste cativa ani!".