Marian Stas – Antrenor de leadership

Il intreb pe Marian Stas daca studentii sai americani sunt mai exigenti si ii consuma mai multa energie decat studentii sai romani. El spune ca nu neaparat. A tinut semestrul trecut un curs de consultanta de proces, coaching si mentoring la Universitate in fata a 30 -40 de tineri masteranzi si poate sa spuna ca o buna parte dintre ei au inceput sa fie pretentiosi, sa puna presiune asupra profesorului, sa puna intrebari, sa ceara lucruri, ceea ce este excelent. Spune ca exigentele studentilor au mai degraba legatura cu un anumit tip de societate, de crestere, de comportament castigat in liceu sau in facultate.

Daca este sa faca o deosebire intre dominanta studentilor din alte parti si alor nostri, aceea este ca ceilalti stiu sa isi defineasca mai bine optiunile, stiu sa aleaga mai bine, sa isi asume costuri, sunt pro-activi in implicarea in diverse proiecte. In timp ce ai nostri asteapta o procedura; ceilalti isi pot defini singuri propriul joc.

Romania pe bune incepe cu scoala pe bune Stas spune ca pentru a da startul unei reforme reale in sistemul de educatie, e nevoie de o suita de „punctii”. Cel mai important lucru pe care l-ar face, daca ar depinde de el, ar fi sa transpuna cat mai repede in fapt tema descentralizarii. Exista, in opinia sa, cincizeci de scoli puternice in Romania care formeaza Alianta Colegiilor Centenare, perfect pregatite sa isi ia existenta in propriile maini. Descentralizarea implica o politica diferita a resurselor umane, angajarea profesorilor pe criterii de merit, diferentierea pachetului salarial, descentralizare curiculara.

Formarea initiala pe filiera didactica reprezinta, cu alte cuvinte, constructia unor programe de educatie universitara care sa nu genereze atat matematicieni sau filologi cu credit de pedagogie, cat mai degraba profesori de matematica, de romana etc. Imi da exemplul unui coleg neo-zeeleandez de la scoala Kennedy care preda greaca, latina, pian, matematica si pe care l-a intrebat odata: cum faci sa stapanesti toate astea? Concluzia a fost ca profesorul este omul care are capacitatea de a filtra, de a integra, de a sintetiza, de a transmite, de a deschide orizonturi, de a inspira lucruri, mai presus decat cunostintele in sine. Arta si maiestria profesorului incep sa conteze in transformarea sistemului.

De aceea, sustine Stas, Romania pe bune incepe cu scoala pe bune. Convingerea sa este ca transformarea sistemului de educatie reprezinta iesirea Romaniei din mediocritate, pentru ca dintre toate subsistemele societatii, educatia este generatorul de resurse umane. „In timp ce sanatatea vindeca si apararea apara, iar externele construiesc relatiile internationale, singurulgenerator de reconstructie a structurii mentale a societatii este educatia.” Introducerea alternativelor educationale de tipul bacalaureatului international reprezinta un alt proiect important pe agenda sa de reforma.

Never Give Up

Nu toate demersurile sale sunt castigatoare. In anul 2003 a vrut sa infiinteze un centru de leadership civic si impreuna cu echipa de la fundatia CODECS a alcatuit un proiect pentru solicitarea de fonduri Phare, o aplicatie in valoare de 250.000 de euro.

Proiectul a fost respins si etichetat drept nerelevant. Refuzul a fost „ucigator”, cu atat mai mult cu cat credea in el trup si suflet si i se dedicase total. Nu s-a resemnat si nici n-a abandonat. Ulterior, a gasit solutii alternative, de pilda, a creat modulul de leadership civic „generatia LMT: curajul actiunii civice”, pe care l-a oferit in scoli sau programul de dezvoltare a resursei umane de training, respectiv, a elevilor-traineri LMT.

Vocatia

Cel mai bine s-a simtit pus in valoare in doua joburi: sesiunile de teaching de la scoala Kennedy si programul „Liderii mileniului trei”. Cei zece ani in care a lucrat pentru fundatie i-au permis sa vada ca batalia pe care o duce, si anume, de a oferi tinerilor posibilitatea de a-si dezvolta competentele soft este importanta. Adauga fara modestie ca „programul a devenit o scoala de valori si de caractere, care ofera participantilor si joburi si networking.”

Aplecarea sa catre educatie si instruire s-a consolidat. Acum are un model, o viziune personala, care ii face placere, il bucura si il pune in valoare. Ii place in continuare matematica pe care o preda la scoala Kennedy in timpul verii iar ceea ce crede ca face bine, cu intensitate si daruire este in aceasta zona: de mentoring, de coaching, de procese – pe care a reusit sa le transpuna intr-o cheie personala. E mandru ca modulul de „Train the trainers” pe care l-a lansat are ca nucleu un model original, care ii apartine.

Sunt doua categorii importante de proiecte pe care le pastoreste: extinderea programului „Liderii mileniului trei” in mediul mic urban si rural si implicarea puternica in programul operational sectorial dezvoltarea resurselor umane, unul dintre programele finantate din Fondul social european in Romania. Are senzatia ca in momentul de fata si-a gasit vocatia. Daca l-ati intalni pe Marian Stas si l-ati intreba: Esti inginer? V-ar raspunde ca nu. Esti softist? Nu. Pentru ca, stiti ceva? El e profesor.

Management versus leadership

Stas imi atrage atentia ca in spatiul public, conversatia despre leadership este practic inexistenta, chiar daca de aici ar fi normal sa inceapa toate lucrurile autentice si tranformarile profunde, facute cu integritate si pe baza de valori. Cele doua cuvinte care traduc cel mai bine diferenta dintre management si leadership sunt complexitatea si schimbarea.

„Facem management cand ne ocupam de gestionarea si administrarea complexitatii si facem leadership atunci cand cream in-creatul, cand generam un lucru nou sau vrem sa transformam ceva”, ma lamureste el. Dupa tot ce a citit si a practicat, dupa ce a stat de vorba cu oamenii, Marian Stas a ajuns la concluzia ca liderul nu poate fi rezumat la a fi un personaj care articuleaza o viziune a schimbarii, capabil fiind sa captiveze oamenii pentru a o transpune in fapt. Cel mai nefast lucru pe care il poate face un lider este sa creeze dependenta altora de el. Aceasta ar insemna crearea unei vulnerabilitati foarte puternice a celor pe care ii conduce si, de fapt, incapacitatea lor de a-si construi propriul drum.

O iubire lucida

Din postura de coordonator al unui program de leadership pentru tineri si-a dat seama ca liderul este o persoana in stare sa-i faca pe ceilalti „sa zboare in cerul lor cel mai inalt”, fiind capabila sa orchestreze un proces si un cadru de desfasurare in care grupul sa isi gaseasca cele mai potrivite raspunsuri si sa isi genereze propriile schimbari adaptive. Intelegerea acestui fapt vine dintr-un progres personal, dintr-o crestere interioara.

Cel mai tare rol pe care il poate avea un lider este sa se desprinda de joc in asa fel incat jocul sa continue. Cartea lui Dean Williams, „Real Leadership: Helping People and Organizations Face Their Toughest Challenges”, ilustreaza foarte bine portretul liderului ca factor care orchestreaza un context de provocari si ajuta sau serveste grupul sa isi gaseasca singur raspunsul la intrebari. Oamenilor tineri pe care i-a format de-a lungul anilor le-a propus ceea ce ii place sa numeasca o iubire lucida. Ii incurajeaza sa stea in program atat timp cat simt ca le foloseste si le place. Cand elevii sai simt ca vor sa faca altceva, sunt liberi sa faca. Viata merge mai departe.” In sapte sau opt ani de zile a adunat laolalta vreo 9.000 de tineri, cateva sute de profesori, din toate colturile tarii: de la Gura Humorului, la Zalau, de la Calarasi pana la Timisoara, de la Zimnicea pana la Sebes.

"Marian are biroul in aceeasi incapere cu ceilalti angajati ai fundatiei, isi da singur telefoanele, isi face singur cafeaua, este disponibil pentru a discuta cu oricine vine la fundatie si accepta sa i te adresezi doar cu „tu, Marian”, nu cu „dumneavoastra, domnule Stas” – Liliana Cristian, Manager Executiv, Fundatia CODECS pentru leadership

What Managers Really Do

Sunt multe lucruri de facut intr-o zi si, ca sa nu le piarda sirul, Marian Stas isi tine o evidenta: the to-do list. La serviciu ajunge in jurul orei sapte, sapte si un sfert, isi face cafeaua, isi verifica e-mailurile. Apoi se intalneste cu oamenii. De altfel, rolul acesta, de factor de legatura, de networker, de initiator de proiecte si descoperitor de resurse ii ocupa cel mai mult timp din zi. Daca reuseste sa stea cateva zile la rand la fundatie, numeste asta o binecuvantare. De la colega sa Liliana Cristian, managerul executiv, aflu ca, la nevoie, Marian perforeaza handout-uri, face mape de curs, taie ecusoane, goleste cosul de gunoi, goleste rezervorul cu apa al dezumidificatorului.

Daca se intampla ca in acest proces sa fi facut dezordine pe langa masa de lucru, apuca fara sa ezite matura si farasul. Tot asa, cumpara apa plata, ii serveste cu ceai sau cafea pe colegii sai sau uda florile. Cel mai adesea insa nu il gasesti la birou, pentru ca e plecat pe undeva, prin tara. Se intalneste cu profesorii si elevii lor, deruleaza proiecte, tine traininguri sau ofera consultanta. Se bucura ca ne-am vazut astazi, pentru ca maine dupa-amiaza pleaca in delegatie la Cluj, Zalau, Baia-Mare, Bistrita-Nasaud sa puna la cale lucruri legate de programul Liderii mileniului trei, programul educational in arta de a conduce, pe care il ofera tinerilor din Romania din 2001.

Vineri, sambata, duminica, luni va fi plecat la Galati, pentru un proiect legat de bacalaureatul international. De altfel, ar fi neobisnuit pentru el sa stea toata ziua pe scaunul biroului sau de la Fundatia CODECS pentru leadership. Si mai neobisnuit ar fi sa nu faca nimic, sa faca foarte putin sau sa stea degeaba si sa asculte muzica.

In familie

S-a nascut la Barlad. A stat putin acolo, doar vreo doi sau trei ani. Pe urma s-a mutat cu parintii la Ploiesti unde a locuit din `63 pana in `77. A crescut acolo pana la absolvirea clasei a XIX-a, dupa care a plecat la Craiova, unde a absolvit liceul Fratii Buzesti. Desi era singur la parinti, in familie era o atmosfera de echipa, iar fiecare isi avea atributiile sale bine stabilite. Mama, asistenta medicala, cumpara cartile si se ingrijea de biblioteca familiei.

Tot ea era cea care avea initiativa spectacolelor de teatru care trebuiau neaparat vazute. Discutau deseori amandoi si mama era cea care se straduia sa ii lamureasca o parte din problemele acestei lumi. Tatal a fost cel care i-a dezvoltat interesul pentru muzica si i-a pus prima oara in mana un acordeon. De altfel, se descrie pe sine, in perioada liceului, ca pe un personaj „de banda larga” si asa explica si faptul ca a terminat sef de promotie.

„Un om mai mare ca viata”

In diverse puncte ale traiectoriei profesionale a avut norocul sa intalneasca mentori remarcabili, unul dintre acestia fiind profesorul de matematica, Alexandru Lalescu, un pedagog de exceptie si un om integru. In anii de liceu, un personaj fascinant era profesorul de romana, Marian Barbu, pe care il caracterizeaza ca fiind un „om mai mare ca viata”. Romancier, filolog, cenaclist, Barbu este cel care i-a deschis apetitul pentru scris si pentru intalnirile literare din cadrul cenaclului craiovean „Alexandru Macedonski”. Un element hotarator pentru formarea sa in anii de liceu au fost lecturile sistematice din marii autori romani, epuizand pe rand pe Rebreanu, Calinescu, Mircea Eliade dar si autori „de sub tejghea”, precum: Marin Preda, Octavian Paler, Ileana Vulpescu s.a.

Isi aminteste ca a citit toate cele sapte romane scrise de Radu Tudoran in ciclul: „Sfarsit de mileniu” sau ca era cititor de „Romania literara” si un consumator al cronicilor semnate de Nicolae Manolescu si Eugen Simion. Asa se face ca, inspirat de mentoratul de exceptie pe care i l-a acordat profesorul Barbu, a crescut in spatiul literaturii romane si s-a aventurat dincolo de ea, pana in teritoriile ocupate de literatura sud-americana sau latino-americana. In anii sai de lecturi intense, s-a intalnit cu Herman Hesse si „Jocul cu margele de sticla”, care i-a devenit carte de capatai.

Twist of Fate

Revolutia din decembrie l-a prins la rusi. Avea treizeci de ani si se afla la un curs post-universitar de sase luni, despre ingineriile de automatizare a conducerii trupelor, in cadrul Academiei Militare din Sankt Petersburg. A consemnat reflectiile sale din perioada 15 septembrie 1989 si 15 februarie 1990 intr-un jurnal, care a vazut ulterior lumina tiparului la Editura Militara, cu titlul „Jurnal in vremuri de furtuna”. Poate ca Marian Stas ar fi ramas ca oricare dintre noi, un profesionist care face lucrurile bine, daca in 1998-1999 cariera sa n-ar fi suferit un punct de inflexiune: la 37 de ani, programul de studii de master facut in S.U.A avea sa il marcheze pentru totdeauna.

„De atunci am inceput eu sa imi traiesc viata, in loc sa ma traiasca ea pe mine. Acela a fost punctul de transformare a felului meu de a fi, in ceea ce priveste cresterea mea si capacitatea mea de a merge pe unde voiam eu intr-adevar.” A aflat de programul de master intre doua avioane. Se intorcea din Germania si se pregatea sa plece in Ungaria: La aeroport a cumparat Romania libera si, cand a deschis-o, a dat peste anuntul despre scoala Kennedy. Probabil ca asa ii era destinat, sa traiasca aceasta experienta, sa inchida o cariera si sa deschida alta.

Era ofiter si, in 2001, dupa douazeci de ani, a trecut in rezerva si a intrat in cu totul alt domeniu de activitate. Gestul sau a avut consecinte imense pentru familia sa dar si pentru toti cei pe care i-a intalnit de atunci incolo. De ce? Pentru ca in anul masteratului in administratie publica petrecut in SUA a primit si invitatia sa predea acolo. Si de atunci, preda in programul de cursuri de vara al scolii Kennedy.

„Am fost invitat la Forumul Educatiei, unde Marian Stas sustinea un workshop cu tema : «Salarizarea profesorilor». Mi se parea un subiect atat de tern, rumegat, mestecat si para discutat, incat nu m-a mirat ca in sala erau vreo cinci oameni (hai, poate sapte). Ii spun cu un zambet larg, mai degraba o hlizeala: «Marian, cred ca batem mingea intre noi». El, cu un zambet cald si intelegator, zice: «Nu-i nimic. Hai sa vedem ce iese». Si se pune pe treaba cu flipchartul. In mai putin de doua minute, subiectul devenise interesant, implicant, actual, cu potential de schimbare. M-am dus apoi la Marian si i-am spus : «Cred ca esti printre putinii pe care ii cunosc, care poate sa vanda frigidere eschimosilor si calorifere papuasilor»” – Niels Schnecker, Managing Senior Partner, Schnecker van WYK&Pearson

A Transformational Journey

Pentru familia Stas, momentele grele au fost cele in care n-au fost impreuna. In anul petrecut de Marian la Harvard, sotia sa Iunona a ramas singura cu Vlad, fiul lor. Cariera ei de inspector general adjunct in Bucuresti necesita zece, douasprezece ore de munca pe zi si Iunonei ii era teama ca absenta lor sa nu pericliteze in vreun fel performanta scolara a baiatului. Cei doi s-au dus la Marian iarna, au petrecut sarbatorile la Boston si Iunona isi aminteste ca a plecat cu toate documentele copilului traduse in limba engleza, pentru ca era hotarata sa i-l lase lui pe Vlad.

Timpul a trecut si acum, dupa aproape douazeci de ani, sotii Stas pot spune cu mana pe inima ca plecarile au fost benefice si ca le-au schimbat viata. Experienta traita la Harvard a fost atat de intensa incat, de atunci, Marian Stas si-a structurat un tip de comportament pro-activ, a constientizat ce voia sa faca mai departe cu el insusi, pentru tara si pentru societatea romaneasca. A inteles ca educatia reprezinta punctul de pornire in procesul de transformare a Romaniei. Ca Romania pe bune incepe cu scoala pe bune.

„To Thine Own Self Be True…”

Se cunoaste suficient incat sa poata sa spuna ce ii place si ce nu, ce ii convine si ce nu. Un lucru pe care il cere coechipierilor sai este ca tipul lor de comportament profesional sa fie intotdeauna centrat pe problema si nu pe persoana.

Daca intr-o organizatie managerul vrea sa incurajeze la oamenii sai caracterul, atunci ceea ce poate face este sa afiseze el insusi un comportament integru. Acest lucru propaga in organizatie un semnal intens. De la ceilalti, Stas asteapta transparenta. E capabil sa gestioneze adevarul, asa cum este: fara abureala, fara jumatati de cuvinte. Le-a cerut in mod explicit colegilor sa ii dea feedback negativ, tocmai pentru ca, spune el, ceea ce il intereseaza este capacitatea sa de a ramane cu picioarele pe pamant si de a ramane lucid si calibrat la temele importante ale organizatiei.

„Am constatat ca functionez cu capul in nori si cu picioarele pe pamant. In general imping frontiere, imi asum riscuri sau ma aventurez in teritorii necunoscute, dar destul de calculat.” Cand e vorba de demersuri individuale, poate sa se mearga cat de departe, cand vine vorba de lucrul in echipa, tine seama de siguranta si confortul celorlalti.

Motivatia

Marian Stas admite ca in calitate de presedinte al Fundatiei CODECS a resimtit din plin furtuna prin care a trecut, in ultimii doi ani, scoala de business fondatoare a organizatiei pe care o conduce. Spune ca in astfel de cazuri, nu prea exista zone de gri. Iti asumi daca parasesti jocul sau daca ramai in el. A decis sa ramana, pentru ca ii pasa si crede in valorile CODECS. „Mie imi pasa”, afirma cu tarie Marian. Si gaseste inacceptabil ca un proiect crescut de aproape douazeci de mii de oameni sa fie "dat de gard aiurea" de cativa stropi de „nefericire organizationala”. Spune ca in situatii dure, momente de viata si de moarte, se aleg apele. Stas crede cu obstinatie in proiectul "noului CODECS".

Sfarsitul lui 2009 si inceputul lui 2010 a reprezentat o perioada deosebit de delicata, cand el insusi a avut sentimentul ca se afla pe o corabie in furtuna. Abia din aprilie 2010 apele s-au mai linistit si corabia a inceput sa-si reia cursul. Acum Marian Stas, CODECS si Fundatia sa de leadership trec printr-un proces pe care ii place sa il numeasca plastic: de vindecare, de regasire de sine si de revenire pe fagas.

Marian Stas

Nascut la 25 februarie 1961
Casatorit, un fiu

Educatie:

Academia Militara – Calculatoare Electronice (1985);

Universitatea din Bucuresti – Matematica-Informatica (1996);

Academia Tehnica Militara – doctorat, Fiabilitate Software (2002);

Universitatea Harvard, John F. Kennedy School of Government – masterat in Administratie Publica (1999).

Experienta profesionala:

Informatizarea invatamantului militar (1994-1996);

Sistemul informatic de management al resurselor umane in Armata Romaniei (1996-1998);

Programul de reconversie profesionala a personalului militar disponibilizat din Armata Romaniei (1999-2001);

Liderii Mileniului Trei – Program educational in arta de a conduce, oferit tinerilor din Romania;

„Scoala pe Bune” – proiect de transformare a scolii ca sistem in Romania;

Introducerea programelor IB in scolile publice din Romania (www.ibo.org)

PROFESSORIA – profesori mai buni pentru copiii nostri – in parteneriat cu Fundatia Dinu Patriciu