Liderul tinerilor care luptă cu „nu se poate face nimic”

„Cred că e nevoie în primul rând de o «spargere» a mesajului că nu se poate face nimic. Se poate! Dacă vrei să schimbi ceva, aşteaptă-te să nu reuşeşti în primele cinci minute, dar să reuşeşti până la urmă, dacă insişti. Implică-te, vezi cine mai face acelaşi lucru, creează alianţe, parteneriate şi o să reuşeşti”, spune Mihai Dragoș după cei peste 10 ani de când face politică – a se citi reprezentare –, pentru cei asemenea lui. „Recomandarea mea ar fi ca tinerii să înceapă cât mai devreme. Şi chiar să-şi îngăduie să nu reuşească de la început”, adaugă el bazându-se pe propria experiență.

LIDERUL CARE I-A SCOS PE STUDENȚI ÎN STRADĂ

În 2013, aproape 10.000 de studenți au protestat, în toată țara, cerând alocarea a 6% din PIB pentru educație. Mihai Dragoș era pe-atunci președintele ANOSR și crede că mesajul transmis a fost auzit, iar importanța finanțării educației a fost mai bine înțeleasă după mobilizarea tinerilor. „În mandatele de preşedinte al ANOSR am reuşit să creştem cumva mobilizarea. Mi-aduc aminte că era extrem de greu să faci un protest, să scoţi nişte oameni în stradă. În primul rând trebuie să înţelegi tu dacă eşti într-o poziţie de reprezentare. Să înţelegi tu problemele pentru care le ceri sprijinul. Am avut o campanie pentru 6% din PIB pentru educaţie, cu un site frumos, cu grafice, cu date. Ca protest studenţesc a fost cel mai bine organizat din 2000 încoace, cel puţin. A fost un mesaj pe care oamenii l-au înţeles. Am reuşit să influenţăm şi cât de mult se discută despre asta.”

Cum îi convingi pe studenții din București și Cluj de la medicină sau matematică să iasă în stradă pentru burse sau finanțarea sistemului? „Nu cred că îi convingi, ca majoritate”, spune Mihai. E o aşteptare pe care el a pierdut-o în timp. „Nu mă mai aştept ca majoritatea să susţină o cauză.
Nu se prea întâmplă asta. Trebuie însă să se creeze o masă critică, iar aceasta să ducă mesajul în dezbatere şi local, în grupurile de la «firul ierbii» – cu colegii de grupă, de an, şi în spaţiul public, astfel încât şi societatea în ansamblu să audă despre respectiva temă. Dacă se aude şi acolo şi dincolo nu trebuie neapărat ca toată lumea să participe. Deja e o temă importantă şi decidenţii politici știu, din sondaje, care sunt temele importante şi îşi dau seama că trebuie să facă ceva. Şi așa cresc şansele să obţii influenţarea unei decizii.”

Mihai consideră esențial să existe oameni care să lupte pentru un sistem de educaţie mai bun, care să nu-și piardă speranța și să cedeze opiniei că nu se poate face nimic. Ba se poate, spune el. Și dă ca exemplu adoptarea Statului Studentului, documentul din 2012 care reglementează drepturile şi obligaţiile studenţilor în sistemul de învăţământ superior. „A fost un efort al federaţiei care deja dura de șase ani, apropo de timpul până când influenţezi ceva. Unele lucruri durează, dar până la urmă se întâmplă”.

CINE SE OCUPĂ DE PROBLEMELE TINERILOR?

În vara aceasta, Mihai Dragoș a fost reales pentru un mandat de doi ani la conducerea Consiliului Tineretului din România, o federație care se ocupă cu politicile de tineret. Un domeniu despre care spune că nu e destul de bine reprezentat la nivelul administrației publice centrale din România. „Ne-am implicat în dezvoltarea Strategiei Naţionale pentru Tineret. Lucrăm la modificarea Legii Tinerilor. Am reuşit să introducem destul de multe amendamente în discuţiile cu Ministerul Tineretului şi Sportului. La nivel central nu prea sunt foarte clare atribuţiile pe zona de tineret, dincolo de concursurile pe proiecte. Guvernul ar trebui să gândească integrat când e vorba despre politică de tineret, pentru că sunt şi elemente de sănătate, de muncă, de educaţie, de voluntariat. Şi nu vedem o integrare. Ministerul Tineretului nu prea e băgat în seamă în discuţiile pe Schema de garanţie pentru tineri, când se vorbește despre Prima Casă, despre politicile de sănătate, despre salariul minim. E absurd să nu existe la nivel de Guvern cineva care să se gândească ce facem cu tinerii, uitându-se la toate aceste domenii de politică publică, cu impact asupra lor”.

Președintele CTR speră ca modificarea Legii Tinerilor, aflată în dezbatere publică, să ajungă în această toamnă în Parlament. Ea ar trebui să includă obligativitatea existenței unei strategii naționale în acest domeniu, a unor planuri de acţiune și a unor monitorizări periodice. „Tot periodic trebuie să existe un sondaj ca să vedem ce mai gândesc tinerii și ce mai fac: lucrează, nu lucrează, ce cred despre muncă, despre viitorul țării, despre implicarea în ONG-uri, despre implicarea politică.”

Strategia pentru 2015–2020, adoptată anul trecut, nu are încă planuri de implementare. Adică nu se știe câți bani vor fi cheltuiți și câți tineri implicați. „Noi am avut un proiect, «Tineri pentru democrație: transparență și bună guvernare în alocarea și gestionarea fondurilor publice pentru tineret la nivelul autorităților locale». Ne-am dus la primării şi la consiliile judeţene şi le-am spus că au obligaţia prin lege să dea nişte bani pentru tineret. În 2016 faţă de 2015 am obţinut în total o creştere de 3 milioane şi jumătate de lei, prin eforturile noastre şi ale membrilor şi partenerilor noştri de la nivel local. Pe lângă ce dă Guvernul. Guvernul dă 5 milioane de lei şi noi am obţinut 3,6 milioane de la primării. Ceea ce e cumva absurd – am obţinut o sumă comparabilă cu ce dă Guvernul.”

Președintele CTR mai atrage atenția asupra necheltuirii fondurilor europene pentru sprijinirea tinerilor care nu sunt nici la școală și n-au nici serviciu – 560 de milioane de euro pentru perioada 2014–2020, dar și asupra faptului că nu există o legislaţie în România care să-i protejeze pe tinerii aflați în internship. Alte probleme ale tinerilor țin de abandonul școlar și de faptul că mai mult de jumătate dintr-o generație nu ia bacalaureatul, în condițiile în care UE și-a propus ca până în 2020 40% dintre tineri să fie absolvenți de studii superioare.

MIHAI DRAGOȘ, LIDER DE PE BANCA ȘCOLII

Mihai este din Alba Iulia și acolo a început drumul lui spre vârful organizațiilor de reprezentare a tinerilor. Era în clasa a VI-a când s-a dus la Consiliul Elevilor din școala în care învăța. Nu era șef de clasă, dar făcuse până atunci diverse activități extrașcolare, de la sport și șah la teatru și era obișnuit să nu se limiteze la lecții. „Pur și simplu mi se părea interesant să văd ce se discută în Consiliu. Erau decizii legate de școală, de colegii care nu respectau regulamentul. Era și o profesoară care încerca să ne facă să gândim.” Discuțiile din Consiliu i-au deschis ochii, așa încât în liceu avea deja idei de proiecte pentru elevi. Nu știa însă cum să le realizeze. Punerea lor în practică a venit după câțiva ani de încercări, de multe ori nereușite. „Nu mi-au ieșit câțiva ani buni lucrurile pe care voiam să le fac. De exemplu, voiam să fac un festival de artă, iar colegii mei să-și expună operele în parc. Altele s-au materializat: chiar un concurs de implicare extracuriculară. A fost o perioadă de încercări.”

În clasa a XII-a a fost desemnat autor subtematic în cadrul unui raport al Consiliului Copiilor „Spune!” privind respectarea drepturilor copilului în România. A reușit, de asemenea, să convingă conducerea li-ceului să-l trimită, împreună cu câțiva co-legi, la conferința Model United Nations, la Galați. „A fost o perioadă foarte interesantă. Mai ales în contextul Raportului privind drepturile copilului, am început să mă gândesc mai mult la zona de reprezentare: cine reprezintă drepturile, ce drepturi, ce putem să facem ca să influenţăm decizii. A fost şi perioada în care am simţit multă neimplicare, oameni care se plâng că «Domne, nu putem să facem nimic». Mi-am dat seama că se promovează concepția asta, dar nu se folosesc instrumentele pe care le avem la dispoziţie. Oamenii nu prea protestează, nu prea scriu petiţii, nu prea spun public ce au de spus. Vorbesc doar la cafea.”

În paralel cu interesul față de reprezentarea tinerilor, Mihai a devenit tot mai preocupat de psihologie, pe care a ajuns să o studieze la facultate, în București. A fost ales şef de serie şi a intrat în Asociaţia Studenţilor la Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, trambulina care l-a propulsat apoi în Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România. „Am început să citesc psihologie în vara dintre clasele a VIII-a şi a IX-a. Deja la finalul liceului avansasem destul de mult și eram pasionat. Când am venit la Bucureşti voiam să mă fac psiholog. Tot timpul au fost aceste două drumuri din viaţă mea: cel de politică, de reprezentare a intereselor unui grup în raport cu decidenţii, şi zona de training, dezvoltare personală, terapie, consiliere. Până la urmă lucrurile s-au aşezat în sensul în care am continuat mai degrabă pe zona de influenţare a deciziilor.”

Mihai Dragoș a fost desemnat, de asemenea, membru în Consiliul Economic și Social, structură consultativă a Guvernului și Parlamentului care avizează actele normative, și lucrează voluntar, câteva ore pe săptămână, în calitate de coordonator al Alianței pentru o Românie Curată.

Acest material a apărut în numărul 231 al Revistei CARIERE, aferent lunii octombrie.